Boogie — După cum v-am obișnuit, sunt un adevărat suveranist cinematografic.
Am zis să mai mă iau un pic la trântă cu Radu Muntean, așa că am ajuns la Boogie, unul dintre cele mai lăudate filme ale sale.
SINOPSIS
Boogie urmărește povestea lui Bogdan „Boogie” Ciocăzanu (Dragoș Bucur), un bărbat trecut de prima tinerețe, aflat într-o vacanță pe litoral alături de soția sa, Smaranda (Anamaria Marinca), și copilul lor.
Ceea ce ar trebui să fie o escapadă liniștită de familie se transformă într-o întoarcere neașteptată spre trecut, atunci când Boogie se reîntâlnește întâmplător cu doi prieteni din adolescență, Iordache (Mimi Brănescu) și Penescu (Adrian Văncică).
Întâlnirea redeschide dorința de evadare și nostalgia unei libertăți pierdute, iar Boogie ajunge să petreacă o noapte alături de cei doi, prins între responsabilitățile prezentului și tentațiile trecutului.
EXECUȚIE
Înainte de toate, trebuie menționat faptul că acesta a fost filmul care a concurat în fața capodoperei orchestrate de Nae Caranfil — Restul e tăcere.
În acel an, opera lui Nae câștigând Premiul Gopo pentru Cel mai bun film, însă a pierdut Cea mai bună regie, acest premiu fiind înșfăcat de Radu Muntean.
Cu tot respectul, dar nimeni de pe lumea asta nu poate să-mi spună că acest film, mai ales la nivel regizoral, a putut să fie peste acea demonstrație de forțe majore la scară super largă din Restul e tăcere.
Boogie reprezintă apoteoza a tot ce înseamnă prin definiție Noul Val Românesc — minimalism și realism.
Sub aparența unei povești simple și cotidiene, filmul ascunde o radiografie extrem de fină a maturizării, a compromisului și a conflictului dintre libertatea personală și responsabilitățile asumate.
Filmul explorează cu o mare finețe ideea de criză a vârstei adulte.
Nu este vorba despre o revoltă, ci despre o fisură interioară subtilă: momentul în care omul începe să conștientizeze distanța dintre ceea ce a fost și ceea ce a devenit.
Al nostru Bogdan devine tată, așa că acesta nu mai pupă la fel de des acea bere cu băieții și chefurile de noapte. Nu am simțit că filmul dorește să demonizeze bărbatul, ca fiind acea scursură care dorește să se despartă de familie.
Tocmai că, la un moment dat, am simțit că scenariul vrea să-ți ofere și o luptă echidistantă — ok, el a devenit tată, iar responsabilitățile lui sunt reale și nu pot fi negociate sau ignorate, FOARTE CORECT.
Dar în același timp, parcă nici reacțiile soției de a-l „sugruma” în concediu nu sunt cele mai sănătoase în relație.
Mai ales că și ea are niște reacții care amplifică și mai mult conflictul, observându-se de pe Lună că nu există nicio dorință de ameliorare în această confruntare de cuplu.
Nu există o reală dorință de ameliorare din partea niciunuia. Nu vedem doi oameni care încearcă să repare ceva, ci mai degrabă doi oameni care își afirmă pozițiile, care reacționează, care acumulează frustrări. Este o confruntare statică, nu una evolutivă.
Iar ce se întâmplă în astfel de cazuri? Ei bine, fiecare face ce-i taie capul, așa că e lesne de înțeles ce se va întâmpla cu al nostru protagonist.
Din acest punct de vedere, Boogie este scris foarte bine.
Pe plan actoricesc, cuvintele sunt de prisos. Avem parte de un Dragoș Bucur aflat în perioada sa de glorie.
Acesta reușește să transmită perfect acea stare de disconfort interior, de ezitare și de pendulare între două vieți, fără să cadă în exagerare sau dramatism forțat.
Despre Anamaria Marinca ce-aș putea să spun? Este incredibilă, este catalizatorul tensiunii. Chiar nu știu ce-aș putea să spun despre actrița care a jucat rolul principal în mega-capodopera 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile!?!?…
Și Mimi Brănescu, împreună cu Adrian Văncică, completează foarte bine dinamica, aducând acel aer de autenticitate și familiaritate care face ca trecutul lui Boogie să pară real.
Din punct de vedere regizoral, filmul este foarte interesant. Boogie mizează pe cadre lungi, trase dintr-o singură bucată, care nu doar că dau senzația de realism crud, pur și simplu suntem captivi în acea situație, nu avem scăpare.
O regie foarte bine executată, dar mă repet, departe de nivelul din Restul e tăcere.
Ce nu mi-a plăcut? Păi tocmai că filmul mi s-a părut mult prea minimalist și extrem de realist, prea realist, iar aici mă refer la discuțiile interminabile dintre personaje.
Cu ce m-a ajutat pe mine o discuție despre fluocinolon… Nu știu, intelectul meu a fost depășit de acest segment scenaristic plin de sevă homerică și cu iz de Schopenhauer.
Cu ce m-a ajutat pe mine să-l văd timp de niște momente bune pe Dragoș Bucur cum își spală mătărânga la chiuvetă? Din nou, doar Radu Muntean mă poate ajuta la o asemenea întrebare.
De asemenea, mi-ar fi plăcut ca de la jumătatea actului II încolo să văd și cealaltă perspectivă, mai exact cea venită din partea Smarandei.
Pentru că, pe cât de echidistantă e bătălia până într-un punct, de la un moment dat n-ai cum să nu spui că Bogdan nu e un dobitoc bătut în cap care are o gură mare și spartă.
De sunet n-am ce zice. Scurt și la obiect: aceeași problemă a filmului românesc.
Finalul este mega lăsat în pom, iar aici chiar trebuie să critic — aici ar fi fost ideal să avem parte de o dezbatere finală, ca filmul să ofere un mesaj social și sănătos pentru cupluri, mai exact, COMUNICAREA ÎNTR-O RELAȚIE. Când colo, nada și canci.
NOTĂ
În esență, Boogie este un film despre timp, despre dorințe care nu dispar, dar care nu mai pot fi trăite la fel, și despre conștientizarea faptului că fiecare alegere vine cu o pierdere.
Radu Muntean oferă un cinema discret, dar parcă mult prea discret pentru gusturile mele.
Nu-i un film deloc rău. După ce-am scris și am verificat balanța de pro și contra, i-aș fi dat un 8 acestui film. Dar de data aceasta, chiar nu doresc să fiu indulgent.
Cu mare părere de rău o spun, și o constatare pe care o ofer cu tristețe — dintre regizorii consacrați ai Noului Val Românesc, Radu Muntean este printre puținii cineaști care nu și-au schimbat stilul regizoral.
Și zic asta mai ales după ce-am văzut Întregalde — ultimul său proiect scos în 2021. La capitolul regie, chiar nu am putut găsi diferențe.
Să-mi fie cu iertare, dar valul trece și el la un moment dat. A se observa stilul regizoral schimbat la regizori consacrați:
Cristian Mungiu, de la 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile la R.M.N. sau După dealuri.
Radu Jude, de la Toată lumea din familia noastră la Dracula sau Kontinental ’25.
Sau Corneliu Porumboiu, de la Polițist, adjectiv! la La Gomera.
