În cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, am avut onoarea și privilegiul să vizionez mult prea maiestuosul film Dracula, orchestrat de Radu Jude.
SINOPSIS
Acțiunea are loc în Transilvania contemporană, într-o lume în care mitul vampirului a fost comercializat și degradat.
Un regizor român contemporan își propune să realizeze un film despre Dracula – mitul care a făcut România celebră în întreaga lume.
Dar pe măsură ce proiectul avansează, el descoperă că nu mai există nicio formă „pură” de a spune povestea: totul a fost deja exploatat, reinterpretat, comercializat.
Într-o lume dominată de algoritmi, imagine digitală și capitalism cultural, regizorul ajunge să se lupte nu cu un vampir real, ci cu sistemul însuși care devorează sensul artei.
EXECUȚIE
VĂ AVERTIZEZ DIN START: Limbajul acestei recenzii este în ton cu pelicula. Așa că, pentru cei mai sensibili la limbajul licențios, vă avertizez că urmează mare show.
Ce să zic, filmul este o prajeală de la cap la coadă, așa cum reiese și din trailer.
Până și Jude recunoaște în timpul filmului, prin intermediul naratorului-regizor, că acesta va fi un film care nu va fi pe placul tuturor.
Cât despre film în sine…
Aici, Dracula reprezintă răul absolut care zace peste tot – în religie, politică, corporații, viața cotidiană și așa mai departe.
Este cel care te suge de bani, de viață, de odihnă, de sănătate mintală și tot așa.
Iar aici trebuie să admit că e o interpretare mișto, cum că vampirii sunt prezenți peste tot în viața reală, nu doar în ficțiune (cărți, filme și alte surse de entertainment).
Însă marea problemă este că toate aceste teme sunt prezentate în cel mai „IN YOUR FACE” mod cu putință, fără un gram de inteligență sau subtilitate.
Nu a existat niciun moment în care să exclam: „Da, bună asta! Subtilă! Mi-a plăcut cum a spus-o!”.
Îți spune direct că majoritatea preoților sunt niște nenorociți infecți, că de fapt, ei, care se dau drept protectori ai binelui, sunt de fapt aducători de haos și creatori de monștri.
Îți spune direct că multe femei care se dau smerite, pudice și stau cu Dumnezeu în gură și rup ușa bisericii în fiecare duminică, sunt de fapt niște adevărate devoratoare de coceni.
Îți spune direct despre cât de infecți sunt șefii din corporații care seacă de puteri fiecare angajat.
Evident, este adusă în discuție și cât de toxic este sistemul capitalist. Un sistem cu unele aspecte pozitive, dar și cu multe altele negative.
Domnule Jude, înțeleg, dar vreți să aderăm la sistemul suedez? Dacă da, atunci zic să luăm Eurostat-ul și alte rapoarte economice la puricat, să vedem dacă poate fi implementat în orice țară.
Tot aici sunt de acord cu un lucru legat de capitalism, pentru că în cazul de față, cineastul nostru, Jude, vorbește cu sloboz, sânge și predicat la tavă despre cum capitalismul infect distruge tradiția și simbolurile naționale.
De asemenea, scenariul mai aduce în discuție probleme legate de ultra-naționaliștii care rup live-urile pe TikTok, de rusofili, de extremiști, de rasism.
Mai vorbește despre cum pornografia dictează societatea.
Teme interesante, cu puternic impact social. Dar repet, livrarea lor este una de mură-n gură.
Structura filmului este ușor haotică: o parte este liniară, urmărind povestea principală, iar cealaltă este un amalgam de sketch-uri.
Iar aici mai vine o bubă mare legată de partea de sketch-uri. Nu știu de unde atâtea surle și trâmbițe pentru abordarea filmului, pentru că Jude pur și simplu copiază niște creații din opere celebre și le reinterpretează cu sulă și predicat în filmul său.
Să-mi fie cu iertare, dar aici Jude nu reinventează apa caldă sau cinematografia universală.
Scuze pentru spoilere, dar dacă apogeul regizoral constă în a lua scene din Nosferatu mot-a-mot, să le pui pe ecran și doar să adaugi peste ele voci cu glume autohtone… Atunci, jur că îmi șterg blog-ul ăsta.
Ca să nu mai zic că două sau trei povești au fost lipsite de orice haz sau tâlc, fiind de pomană.
Acum să vorbim despre partea umoristică, unde și aici discutăm despre o sabie cu două tăișuri.
Realitatea este următoarea: aici, umorul vine prin cele mai tâmpite și scârboase scene cu putință, prin cel mai negru umor. Aia e, realitatea este că creierul nostru mai reacționează cu râs când aude o – Pulă sau pizdă – rostită cum trebuie.
S-a râs apocaliptic în sală în prima jumătate de oră a filmului. Am râs și eu, recunosc. Dar apoi vine marea problemă.
Indiferent de situație, vulgaritatea în exces dăunează, așa cum orice livrat în exces nu aduce nimic bun.
Filmul începe tare și clar cu replica: „Sunt Vlad Țepeș Dracula și vă dau muie la toți!” – Iar replica aceasta este rostită în foc automat timp de vreo 2-3 minute.
Ok, prima oară am râs, la fel și a doua oară, dar când o dai în continuu și-n continuu fără oprire, nu mai există niciun pic de farmec și gust în poantă.
De asemenea, în timpul unei povestiri, există un personaj care, timp de vreo 50 de minute, aruncă la fiecare minut câte o mare flegmă pe jos.
La fel – Ok, prima oară am râs, la fel și a doua oară, dar după devine extrem de enervant.
Iar aici întreb: Domnule Jude, recunosc, sunt prost, sunt vai de morții mei, sunt incult și bătut în cap – Care este semnificația simbolică și ancestrală a zecilor și sutelor de scuipați aruncați pe jos?
Care este semnificația filosofică și metafizică a suptului unui dildo?
Iar aici mă leg și de unii critici elitiști – Dacă aceleași scene ar fi fost într-un film de Bromania sau Maticiuc, cum ar fi fost? Probabil ar fi fost considerate o jignire la adresa artei cinematografice. Dar când vine Jude cu așa ceva… Eeeeh, altceva, domne! This is Cinema!
Deja m-am plictisit de aceeași ultrasexualizare în filmele lui Jude, care este constantă de vreo 3-4 filme.
NOTĂ
În loc să reînvie figura romantică a contelui, Radu Jude o deconstruiește până la absurd. Este imaginea unui popor care și-a vândut miturile pentru divertisment, a unei culturi care și-a golit simbolurile de sens.
Se ascunde o critică tăioasă: România ca spectacol grotesc, în care cultura este rebranduită, iar identitatea devine kitsch de export.
Repet, nu are intenții deloc rele, dar execuția în sine este de un elitism dus la extremul absurd. Dar nici măcar elitism nu pot să-i spun, că nu este nimic intelectual.
Vrea filmul să lovească în toată lumea: în industria cinematografică care creează scenarii de duzină de zici că sunt făcute cu AI, în religie, în cultură, în capitalism, DAR MĂ REPET – expunerea temelor este livrată în cel mai simplu și direct mod cu putință.
Vrea filmul să facă pe marele intelectual, dar nu-i reușește deloc.
Îmi doresc să mai văd un film în stilul Aferim! sau Toată lumea din familia noastră, pentru că de ceva vreme, pare că Jude se folosește de propriile filme ca pe un canal de comunicare al frustrărilor personale. Hai și cu altceva!
AMI CER SCUZE, SUNT INCULT!
Și hai să vă zic ceva: Nu orice este altfel, original, experimental, abstract, obscur sau diferit este și intelectual, cerebral sau artistic.
