A venit momentul să „o ard pe suveranism”, cum ar spune unele figuri politice „dă pă la noi”.
Așa că… Kontinental 25′.
SINOPSIS
Sinopsisul este extraordinar de simplu și de banal.
Filmul spune povestea Orsolyei (Eszter Tompa), o executorie judecătorească de origine maghiară, care primește sarcina de a evacua un om fără adăpost (Gabriel Spahiu) dintr-o clădire veche din Cluj, destinată demolării.
În ciuda aparentului profesionalism, această misiune o marchează profund, mai ales când bărbatul evacuat, un fost sportiv dat la o parte de toți, alege să își pună capăt zilelor.
Din acel moment, Orsolya se luptă cu un val de vinovăție și începe să-și pună întrebări despre justiție, omenie și rolul ei într-o societate unde marginile devin tot mai fragile.
EXECUȚIE
A venit vremea filmului românesc regizat de Radu Jude, unul dintre regizorii pe care Martin Scorsese îi apreciază la maxim.
Vorbim despre filmul pentru care Radu Jude a câștigat Ursul de Argint la Berlinale.
După cum știți, sunt undeva la mijloc în ceea ce privește filmografia cineastului nostru român. Sunt un mare fan al filmelor Aferim! sau Toată lumea din familia noastră, dar recunosc că nu am fost pe aceeași lungime de undă cu Porno balamuc.
Despre acest Kontinental 25′, filmul e undeva la mijloc: are niște părți extraordinar de faine, dar și unele unde chiar îmi venea să arunc cu scaunul în ecranul cinematografului.
În primul rând, actul I este de-a dreptul genial. Gabriel Spahiu este magistral în acest rol de om al străzii. Întregul lui segment l-am trăit cu zâmbetul până la urechi și-n hohote de râs, mai ales când începea să debiteze cuvinte despre cei plecați dintre noi sau răniți.
Și dialogul livrat de Eszter Tompa este savuros, mai ales modul în care pronunță cuvintele în română, accentul și combinațiile dintre română și maghiară.
Plus că există și mult comic de situație, fie în întâmplările amuzante cu personajul lui Spahiu sau cu avocata Orsolya, fie în cadrele trase de Jude prin Cluj.
În jungla orașului apar panouri unde orice român n-are cum să nu râdă când îi vede pe: mult prea cinstitul ostaș aflat în slujba țării – Nicolae Ciucă, sau marele meșter imobiliar suveranist – Georgică Giordano Simion.
Un mare punct forte al peliculei este umorul.
În al doilea rând, scenariul este foarte bun. Radu Jude a scris o satiră care vrea să opărească pe toată lumea.
Dacă mergi la film cu cineva care e la polul opus ca afinități politice, sunt șanse mari să vă luați la harță.
Radu Jude nu se sfiește să atace cu venin clasa politică, care nu are niciun respect față de adevăratele valori – cum ar fi sportivii de performanță care chiar muncesc pentru țară. Fac performanță, îmbătrânesc, iar statul uită de ei…
Avem atacuri și spre zona extremistă, personaje precum Viktor Orban sau Putin sunt puse în colimator și lovite din plin.
Toate aceste atacuri se desfășoară în contre sociale: asistăm la certuri în familie pe teme politice – una zice cât de bun e patriotul Orban, alta îl vede ca pe ultimul nenorocit, un mare „patriot” (rusofil) care a dus Ungaria pe ultimul loc în UE.
Se aruncă venin și spre marii naționaliști, cei care stau toată ziua cu poporul român în gură, dar dacă îi întrebi ceva despre istoria țării sunt „pământ de flori”.
Există o confruntare și pe plan spiritual: religia vs. ateism, cu preoți la mijloc.
Cine e mai valoros? Un ateu laureat al Premiului Nobel sau cineva care stă non-stop cu Dumnezeu în gură, dar nu face nimic pentru societate?
Preoții – cei care se dau trimișii lui Dumnezeu, dar în timpul liber amenință copiii care se joacă în parc.
Regia este interesantă. Nu pot spune că m-a devastat emoțional alegerea de a filma cu telefonul, dar această tehnică a dat materialului o notă foarte crudă și verosimilă, unele scene fiind atât de naturale încât oamenii nici nu știau că sunt filmați.
Totuși, nu pentru asta laud filmul.
Până aici, fără exagerare, era un film de nota 9 cu felicitări!
Dar totul se schimbă când Radu Jude pornește sistemul nebuniei lui Salam cu ale sale metehne care mă scot din sărite.
Poate sunt eu incult, dar am și eu o întrebare:
Care este semnificația, simbolistic-ancestralo-filosofică, de a filma minute în șir pereții clădirilor, garduri, acoperișuri, mașini de gunoi staționate noaptea?
Am apreciat cadrele statice cu sens, adică cele cu panouri publicitare, de exemplu unde se făcea campanie electorală.
Dar restul? Era la fel dacă filma în București, Timișoara, New York, Madrid sau Londra: toate orașele au zone aglomerate, sărace, în construcție și tot felul de disparități.
Mai mult, la un moment dat apare un personaj care devine incredibil de enervant: inițial amuzant, dar prin repetiție devine sufocant, de-ți vine să intri în film și să-i pui bandă la gură.
Și, apropo de repetiții, așteptați-vă ca protagonista să vă povestească de zeci de ori cum s-a sinucis acel om al străzii.
NOTĂ
Nu e un film rău, dar nu suport metehnele regizorale ale lui Jude.
Mi se pare un dublu standard: sunt curios cum aș fi primit dacă aș prezenta 10 minute cu cadre statice din București. Nu de alta, dar cred că aș avea șanse la vreun Urs de Aur sau premiu la Cannes…
Sau e artă doar la regizori consacrați, iar la mine e semn de nebunie?
Nu-i contest calitățile regizorale, care sunt de-a dreptul remarcabile, dar nu asta e latura pe care mi-o doresc de la el.
E un 7 cu indulgență și acordat cu mare durere în suflet. Păcat de startul incredibil, pentru că dacă ar fi menținut același ton până la final, ar fi ieșit un film de-a dreptul genial.
