Toată lumea din familia noastră este o dramă în regia lui Radu Jude, cu care acesta a triumfat la Premiile Gopo din 2012.

SINOPSIS

Povestea îl urmărește pe Marius (Șerban Pavlu), un tată divorțat care își dorește să petreacă timp cu fiica sa, Sofia (Sofia Nicolaescu). Deși are dreptul legal să o ia pentru o scurtă vacanță, lucrurile se complică în momentul în care ajunge la apartamentul fostei sale soții, Otilia (Mihaela Sîrbu).

Atmosfera se încarcă rapid de tensiune, iar ceea ce începe ca o simplă neînțelegere se transformă treptat într-o confruntare tot mai agresivă.

Pe măsură ce Marius se lovește de refuzurile Otiliei și ale actualului ei partener, Aurel (Gabriel Spahiu), frustrările acumulate ies la suprafață, iar furia sa escaladează.

EXECUȚIE

Mare palmă mi-a fost dată peste față, că nu credeam că un film în care acțiunea se desfășoară doar într-un apartament mă poate ține atât de înfipt și angrenat în poveste.

După Aferim!, care de altfel a fost o surpriză plăcută, iată că Radu Jude îmi demonstrează că poate fi un regizor obișnuit cu producții obișnuite.

În această categorie intră și acest Toată lumea din familia noastră.

Mă rog, avem și aici mici flatulații cu Șerban Pavlu care la începutul filmul stă și-mi doarme și merge la nesfârșit.

Din fericire, după aceste momente care erau să-mi genereze o stare de somnolență, ei bine, avem parte de un film adevărăcios.

Filmul abordează două teme cu adevărat devastatoare din viața multor familii :

Mai exact, avem parte de o radiografie magistrală a ce înseamnă o familie disfuncțională, iar mai apoi consecințele cu adevărat cutremurătoare a violenței domestice.

Am fost surprins de escaladarea evenimentelor, la început mă așteptam doar la un conflict mai domolit, cu volumul puțin mai ridicat și atât.

Dragilor, sincer vă spun, traiectoria narativă este una cu adevărat horror…

Scenariul este mega ultra verosimil, iar asta datorită abordării echidistante ale lui Radu Jude de a ne prezenta conflictul:

Sunt momente în care rezonezi și ești de partea tatălui care este tratat în cel mai josnic mod cu putință, adică nu este lăsat să-și vadă în mod legal fata, având vizite extrem de rare pe an și care nu s-a bucurat de cea mai amiabilă despărțire de fosta soție.

Pe de-o parte avem o mamă care are grijă fetița sa bolnavă, dar în același timp încalcă legea într-un mod flagrant, interzicându-i fostului soț să meargă cu fetița la mare, mai ales că era o dată bine stabilită.

Sunt momente și momente, însă finalul s-ar putea să vă găsească într-o singură tabăra.

Din păcate, cred că suntem mulți care ne regăsim în această dramă, adică în ipostaza copilului martor la certurile dintre părinți, poate nu la conflicte de magnitudinea celor din film, dar repet, vom fi mulți care ne regăsim în această situație.

Indiferent de cauze și de efectele directe, cea mai mare durere îi este livrată copilului aflat la mijloc, un pui de om care nu are absolut nicio vină și care este supus să fie martor la certurile a doi adulți care nu-și pot controla nervii nici măcar în fața propriului copil.

Actoria este la un nivel de proporții titanice, toată distribuția își livrează partitura într-un mod impecabil, ca să nu mai spun că, cu excepția Premiului Gopo pentru Cea mai Bună Actriță în Rol Principal ( asta pentru că nu avem în acest film ), absolut toate Premiile Gopo legate de actorie s-au dus la acest film.

Șerban Pavlu face unu dintre rolurile carierei, pur și simplu am rămas înspăimântat de personajul Marius pe care acesta îl interpretează.

Este un om aflat la limita răbdării, prins între dorința sinceră de a fi un tată prezent pentru fiica sa și neputința de a-și controla impulsurile violente.

De-a lungul filmului, el oscilează între momente de tandrețe și crize de furie, între victimizare și agresivitate, între un sentiment de superioritate morală și incapacitatea de a accepta realitatea unei separări definitive.

Deși nu i-am prins în zilele lor de glorie, asta pentru că nici măcar în proiecție nu eram, m-am uitat cu niscai noduri în gât când în cadru erau : Stela Popescu, Alexandru Arșinel și Tamara Buciuceanu, niște titani ai teatrului și filmului românesc și din păcate, actualmente stinși din viață.

NOTĂ

Nu o să mint, am lăcrimat la acest film, nu ai cum să rămâi stană de piatră la așa ceva, și pot spune că-i printre puținele filme românești care au reușit să mă emoționeze.

Toată lumea din familia noastră este un film care nu doar că radiografiază cu luciditate efectele devastatoare ale divorțului, dar și surprinde cu o acuratețe rar întâlnită violența latentă a conflictelor domestice.

Este un film inconfortabil, aproape claustrofobic în modul său de a ne forța să asistăm la prăbușirea progresivă a unui om, dar și a întregii idei de familie.

ȘI DA, ÎN CONTINUARE AVEM PROBLEMELE LEGATE DE SUNET! Îmi venea să apuc în brațe TV-ul și să-l arunc pe geam cu tot cu mine, spume la gură am făcut când nu percepeam o iotă, mai ales că sunt multe momente în care personajele mestecă sau vorbesc cu ceva în gură.

Nu-mi rămâne decât să acord un 9 puternic și să vă spun că mare surpriză a fost acest film.