(500) Days of Summer este un rom-com pe care doresc să-l văd de multă vreme.
Iată că i-a venit timpul! Spoiler: Filmul nu e o poveste de dragoste! 🙂
SINOPSIS
Îl avem pe Tom Hansen (Joseph Gordon-Levitt), un tânăr idealist care crede în dragostea adevărată și în ideea de „suflet pereche”. Viața lui se schimbă când o întâlnește la serviciu pe Summer Finn (Zooey Deschanel), o colegă misterioasă, independentă și sceptică în privința iubirii.
Filmul urmărește relația lor într-un mod non-cronologic, alternând momente din diferite etape ale celor 500 de zile.
Prin perspectiva lui Tom, vedem entuziasmul, confuzia și vulnerabilitatea unei povești de iubire care nu se desfășoară exact ca în filmele romantice clasice.
EXECUȚIE
Filmul e un studiu de caz despre procesul îndrăgostirii, mai ales despre felul în care iubirea se formează în mintea unei persoane înainte să fie confirmată de realitate.
Filmul urmărește etapele acestui proces: atracția inițială, idealizarea, interpretarea gesturilor mici ca „semne”, proiecția dorințelor personale asupra celuilalt, apoi confuzia dintre ceea ce simți și ceea ce există cu adevărat între doi oameni.
E o poveste în care ne regăsim cu toții, una în care descoperim că acest sentiment e cel mai puternic drog din lume, cel care-ți oferă cele mai tari halucinații.
Tom nu este un caz izolat de naiv romantic. El este fiecare dintre noi atunci când ne place de cineva. Creierul nostru începe să secrete dopamină la fiecare zâmbet, la fiecare mesaj, la fiecare „întâmplare” care ne confirmă că „ceva e acolo”.
Și sub acest efect, realitatea se estompează. Gesturile neutre devin semnificații uriașe. Tăcerile devin mistere pe care vrei să le descifrezi. Ceea ce vezi nu mai este ceea ce este, ci ceea ce ai nevoie să vezi.
Mă repet și-mi cer scuze pentru asta. Dar cu siguranță e filmul în care fiecare dintre noi se regăsește.
Nu o să dau spoilere prea mari, dar acea scenă în care ecranul devine split-screen cu realitate versus așteptări e extrem de horror pentru privitor.
Mintea noastră trăiește într-un univers paralel în care așteptările sunt mereu mai frumoase, mai generoase, mai drepte decât realitatea.
Iar atunci când realitatea lovește, nu lovește o dată. Lovește în zeci de mici secunde, pe tot parcursul zilei, iar noi învățăm să ignorăm durerile mici până când se adună într-una mare.
Ne arată ceea ce facem în fiecare zi, dar pe care am învățat să nu-l mai observăm: cum răsfoim mental lista de posibilități, cum întoarcem fiecare gest al celuilalt până i se găsește o semnificație favorabilă, cum transformăm „poate” în „sigur”, iar „nu acum” în „mai târziu, când va fi pregătită”.
Din punct de vedere structural și regizoral, filmul mi se pare foarte original prin abordare. Aș zice că totul tinde spre un documentar ficțional.
Este, mai degrabă, un hibrid care folosește instrumentele documentarului pentru a demonta miturile ficțiunii romantice.
Filmul nu îți spune o singură poveste, ci îți arată multiplele fațete ale aceleiași realități, iar asta reiese foarte bine prin narațiunea non-lineară.
Tom este, în același timp, romanticul naiv și obiectul unui studiu de caz despre proiecția în iubire. Summer este, simultan, fata misterioasă (arhetipul feminin din atâtea povești) și femeia reală care a spus de la început ce gândește, dar nimeni nu a ascultat-o.
Cât despre distribuție, actoria este senzațională, iar chimia dintre actori este savuroasă. El este entuziasmul pur, ea este răceala calculată (dar nu rece, ci doar prudentă).
Când dansează în magazinul de discuri, când se plimbă prin oraș, când se privesc în ochi în lift, fiecare cadru respiră o tensiune care nu se rezolvă niciodată complet, tocmai pentru că nu știi cu adevărat ce simte fiecare. Este îndrăgostită sau nu? Dar el ce simte? Este în mintea lui sau este real?
NOTĂ
O surpriză mai mult decât plăcută. Și nu cred că exagerez când spun că e printre cele mai originale rom-com-uri făcute vreodată.
De asemenea, prin modul său de abordare, filmul își creează propriul atuu, mai exact îl face să nu îmbătrânească niciodată. O poveste care va fi cât se poate de actuală și peste 100 de ani.
Mă rog, doar Doamne ferește să nu ajungem să ne îndrăgostim de AI-uri precum în Her.
(500) Days of Summer nu este un film despre o femeie care i-a frânt inima unui bărbat, nici despre un bărbat care nu a știut să iubească.
Este, mai degrabă, un film despre felul în care ne construim singuri fericirea și apoi ne prefacem că vine din afară. Este un manual de anatomie a îndrăgostirii, scris cu ironie, dar și cu o tandrețe care doare.
