Cu ocazia relansării aniversare în cinema, am zis să intru pentru prima oară în universul creat de J.K. Rowling.
Fără alte discuții și chestii „ învechite de pământene ”, hai la Hogwarts să discutăm despre Harry Potter and the Sorcerer’s Stone.
SINOPSIS
Filmul îl urmărește pe Harry Potter (Daniel Radcliffe), un băiat orfan crescut de rudele sale, familia Dursley, care îl tratează cu răceală și îl țin departe de orice informație despre părinții lui.
Totul se schimbă când, la vârsta de 11 ani, Harry descoperă că este vrăjitor și primește o invitație la Hogwarts, celebra școală de magie și vrăjitorie.
Ajuns la Hogwarts, Harry își face primii prieteni adevărați, Ron Weasley (Rupert Grint) și Hermione Granger (Emma Watson), și începe să descopere o lume complet nouă, plină de magie, creaturi fantastice și reguli pe care trebuie să le învețe din mers.
Pe măsură ce anul școlar avansează, Harry, Ron și Hermione descoperă că în interiorul castelului se află ascuns un obiect extrem de important, păzit printr-o serie de obstacole și vrăji.
EXECUȚIE
Eheee, nici pe țeavă nu eram când s-a lansat filmul, abia între partea a doua și a treia am ieșit din cuptor. Și deși am avut multe ocazii la TV să văd această franciză, nu știu din ce motive, nu am fost atras.
Cât despre film și tot ce înseamnă acest univers… realist și obiectiv vorbind, se pot spune multe lucruri negative despre persoana J.K. Rowling. Însă despre J.K. Rowling ca scriitoare… cuvintele sunt de prisos.
A creat o franciză care, indiferent de controversele din jurul autoarei, va rămâne etern în istoria umanității.
A construit o lume atât de bogată, de coerentă și de ușor de iubit, încât generații întregi au crescut cu Harry Potter și au transformat acest univers într-o parte din propria copilărie a fiecărui individ care a citit sau vizionat titlul despre care vorbim.
Iar filmul de față este unul care se adresează copiilor, dar asta nu reprezintă absolut deloc un lucru rău!
Din contră. Harry Potter and the Sorcerer’s Stone înțelege perfect ce înseamnă să faci cinema pentru copii fără să tratezi copilul ca pe un spectator prost sau să-l faci pe adult să-și zboare creierii.
Ce mai tura-vura, producția reprezintă apoteoza termenului de MAGIC! Totul este un basm de la cap la coadă.
Castelul Hogwarts, trenul spre școală, Diagon Alley, bufetul gigantic, baghetele, vrăjile, creaturile fantastice, fantomele și toate acele mici detalii care construiesc lumea… absolut totul pare desprins dintr-o carte de povești pe care cineva a deschis-o direct în fața camerei.
Am rămas cu maxilarul la podea când am văzut ce s-a putut realiza în anul 2001. Toată demonstrația de forță ce ține de tehnică, scenografie și tot ce ține de vizual.
Da, corect, efectele speciale au îmbătrânit și unele dintre ele sunt șubrede, dar ca de fiecare dată, trebuie să ne raportăm la contextul de atunci.
Dacă eram născut în acea perioadă și vedeam așa ceva într-o sală de cinema cred că făceam pe mine pe scaun, fără nicio exagerare.
Nu sunt foarte multe de discutat, hai să fim serioși. Vom avea un batalion întreg de filme de luat la puricat, iar primul Harry Potter funcționează, înainte de toate, ca o introducere în acest univers.
Ca fir narativ și ca structură, avem de-a face cu un film introductiv clasic, construit pentru a ne prezenta personajele, regulile lumii și principalele elemente care vor sta la baza aventurilor următoare. Nimic ieșit din comun aici.
Dar este asta un punct negativ? Nu chiar!
Chris Columbus, împreună cu echipa scenaristică, știe foarte bine cum să te țină captiv. Fie prin vizualul plin de nebunie magică, fie prin zecile de personaje ciudate, diferite și cu un lipici incredibil la public, fie prin umorul acela jucăuș care apare exact când trebuie.
Dar chiar și așa, filmul abordează niște teme surprinzător de mature, în special tot ce ține de trecutul dureros al lui Harry.
În spatele aventurii, al vrăjilor și al umorului există un copil care și-a pierdut părinții, care a crescut fără să știe aproape nimic despre ei și care a fost tratat ani întregi ca și cum simpla lui existență ar fi fost o povară.
Iar când Harry descoperă adevărul despre familia lui și începe să înțeleagă cine este, magia universului capătă și o dimensiune emoțională.
Nu mai este doar despre baghete, creaturi fantastice și vrăji spectaculoase. Este și despre apartenență, pierdere, singurătate și dorința unui copil de a afla de unde vine.
De actorie nu vreau să discut foarte mult. Așa cum am spus în câteva paragrafe anterioare, la câte filme sunt pe viitor, nu o să vreau să am recenzii super repetitive.
Cert e că puștii fac o treabă bună, au și mici momente în care aceștia cam scârțâie, dar la finalul zilei, vorbim de niște copii care erau la început de drum în această industrie.
Coloana sonoră? FEERICĂ! John Williams știe cum să-ți creeze piele de găină prin câteva acorduri și modulații.
Și mare punct în plus pentru actul III care vine cu un twist pe care nu-l anticipam în veci.
NOTĂ
Ultima parte a comentariului legată de execuția filmului e făcută pe repezeală. Scuze pentru repetiție, dar sunt niște paliere care vor tot fi analizate și reanalizate pe parcurs.
Fără alte comentarii. Mi-a plăcut mult, nu mă așteptam ca o namilă de om ca mine să aprecieze filmul. Iar asta mă bucură deoarece mi-a deschis apetitul pentru această franciză.
Nu-mi rămâne decât să acord un 8 curat, puternic și cinstit! Ne așteaptă un drum lung!
