Anul și remake-ul la o carte celebră.
Wuthering Heights este „victima” anului 2026. Un film scris și regizat de Emerald Fennell.
SINOPSIS
Pe tărâmurile aspre din Yorkshire, Catherine Earnshaw (Margot Robbie) și Heathcliff (Jacob Elordi) cresc legați printr-o relație intensă, născută din izolare, diferențe sociale și o atracție care le modelează viețile.
El, venit din afara lumii lor, poartă stigmatul marginalizării; ea, prinsă între dorință și convenții, ajunge să facă alegeri care îi despart definitiv.
Pe măsură ce anii trec, iubirea lor nu se stinge, ci se transformă într-o forță distructivă, alimentată de orgoliu, resentimente și dorințe neîmplinite. Mai ales că ajunge în ograda bogată și luxuriantă a lui Linton, cu care se și căsătorește.
Filmul urmărește ecourile acestei legături toxice asupra tuturor celor din jur, arătând cum o pasiune necontrolată poate deveni o moștenire de durere.
EXECUȚIE
O spun din start: nu am citit cartea, doar am citit ceva rezumate, așa că am gustat acest film ca de sine stătător.
De asemenea, mereu am fost adeptul de a servi fiecare remake ca de sine stătător.
Ca o mică paralelă și scurtă paranteză: cititorul din mine detestă complet ecranizarea lui Stanley Kubrick pentru The Shining, dar în același timp, cinefilul din mine nu poate contesta calitatea stratosferică a acelei ecranizări.
Pur și simplu, așa a văzut, gândit și simțit Stanley Kubrick opera lui Stephen King.
Revenind la opera de față, trebuie să admit că nu este genul meu de film romantic comercial pe care să-l vizionez pe 14 februarie. Să-mi fie cu iertare, dar n-am putut să empatizez cu niciun personaj.
Detest cumplit relațiile toxice, iar din ce-am înțeles, aici în film este pistol cu apă pe lângă ce se întâmplă în materialul sursă.
Ea nu știe pe ce lume trăiește, observă că are un bărbat care ar duce-o dincolo de nori, dar îi este rușine să se căsătorească cu el din cauza sărăciei, așa că preferă un așa mare „sacrificiu” încât se mărită cu un mare bogătan pentru care nu simte nimic.
Iar în cealaltă parte a ringului avem un bărbat extrem de toxic. Ani la rând a visat la inima ei, dar după ce se întoarce, acesta născocește tot felul de planuri infecte de răzbunare, iar acel fals mariaj fiind cel mai infect dintre ele.
Relația lor nu este construită pe armonie, ci pe nevoia de a-l avea pe celălalt ca extensie a propriei identități. Catherine nu îl iubește pe Heathcliff pentru ceea ce este, ci pentru ce trezește în ea: libertatea, furia, partea reprimată. Heathcliff, la rândul său, nu caută iubire, ci recunoaștere și putere într-o lume care l-a umilit.
Dragostea lor devine astfel o formă de dominare reciprocă. Dar chiar și așa, cu părere de rău o spun, personajele nu s-au lipit de mine.
Tensiunea erotică se resimte doar prin priviri și prin mici gesturi, dorințele lor carnale fiind acoperite de perdea. Și dacă tot suntem la acest palier, ar trebui să punctez și chimia dintre cei doi.
Dragilor, atât Jacob Elordi, cât și Margot Robbie mi s-au părut Lemn Tănase; nu am simțit nicio scânteie între ei, am considerat jocul extrem de teatral în prestația celor doi.
Nu contest, casting-ul este superb – mult prea frumoasa Margot Robbie și un mascul alfa ca Jacob Elordi formează un tablou plin de miresme afrodisiace, dar parcă din punct de vedere emoțional, nu au putut să transmită nimic. Aia e, poate sunt defect.
Cred că Emerald Fennell și scenarista de la Babygirl se înțeleg destul de bine, zic asta deoarece am un mare semn de întrebare legat de fanteziile lor.
Știu că ține de intimitatea fiecăruia, dar în pelicula de față există unele momente în care mă uitam cu o amuzantă și tâmpă jenă.
Să cer unei partenere anumite activități din filmul de față, cred că aș fi bătut în cel puțin 7 stiluri de karate.
Iar aici mă opresc în a mai lovi în film. Totuși, există și niște părți unde filmul excelează.
Din punct de vedere vizual, filmul este o poezie de la un cap la celălalt. N-ai cum să nu apreciezi meticulozitatea regizoarei în ceea ce privește compoziția cadrelor. Pur și simplu, sunt unele momente în care maxilarul este la podea datorită frumuseții peisajelor.
Totul este pus la punct și în departamentul de design și costumație. Este un adevărat efect imersiv, simți cu totul că te afli în acele vremuri îndepărtate.
Și wow, ce rochii atât de frumoase și diferite poartă Margot Robbie, iar asta o spune o namilă de băiat care n-are treabă cu moda.
Însă, dacă ar fi să punctez ce mi-a plăcut cel mai mult la acest film, ar fi coloana sonoră, superb și bine orchestrată, iar o anumită temă unde sunt prezente niște armonii de vioară a fost un adevărat balsam pentru ureche.
De asemenea, începutul filmului a fost foarte frumos, acolo unde facem cunoștință cu cei doi în perioada prunciei, un segment foarte drăguț și demn să-ți încălzească inima.
NOTĂ
Așa cum am spus la începutul comentariului, nu halesc genul acesta de povești romantice, iar aici ține strict de filmele comerciale.
Pentru că una este un arthouse realist, care uneori se dorește a fi poate și un studiu de caz, alta este un film comercial care se dorește a fi hit în perioada iubirii.
Așa că nu am putut să empatizez la această tragedie, mai ales că am și un bagaj de filme romantice extrem de bine realizate, iar pe partea erotică…
Să-mi fie cu iertare, dar niciodată nu este erotism în pelicula de față. Să nu se înțeleagă că mi-aș fi dorit vreun spectacol pornografic, dar hai să ne gândim la filme erotice precum: Basic Instinct, Eyes Wide Shut sau 9½ Weeks.
Fără îndoială, este un film care va stârni păreri radical împărțite – fie o să-ți displacă, fie o să-l îndrăgești. IAR AMBELE VARIANTE SUNT CÂT SE POATE DE CORECTE.
Recunosc, nu mi-a plăcut, îl consider un film mediocru, dar în niciun caz vreun gunoi abject, iar asta se datorează departamentului tehnic, care a fost de nota 10.
