Hai că pe asta n-a anticipat-o nimeni.

Să discut despre acel gen de film care, vorba lui Deadpool, din cele 206 de oase ale corpului uman aduce la 207.

SINOPSIS

Elizabeth McGraw (Kim Basinger) este o asistentă de artă recent divorțată, care lucrează într-o galerie din New York.

Viața ei ordonată și controlată este dată peste cap când îl întâlnește pe John Gray (Mickey Rourke), un tip misterios și carismatic care-i dă viața și hormonii peste cap.

John își asumă rapid un rol dominant în relație, introducând-o pe Elizabeth într-o lume a fanteziilor erotice, jocurilor de putere și explorării sexuale, astfel, relația lor devine din ce în ce mai intensă și provocatoare, cu John manipulându-i emoțiile și testându-i limitele.

EXECUȚIE

Astăzi discutăm despre acest 50 Shades of Grey ai anilor 80′, evident cu limitele de comparație, dar față de filmul răsunător, acest 9½ Weeks este ceva mai verosimil.

Filmul este o dramă erotică, așa că știți la ce să vă așteptați în materie de scene.

Am fost deranjat de respectivele scene? Nu, pentru că știam ce o să primesc.

Sunt deranjat de astfel de scene în anumite filme? Da, când livrarea acestora este cât se poate de gratuită și fără sens, și ca să vin cu un exemplu scurt și rapid – variantele director’s cut ale celor două filme Rebel Moon.

Și nu mă dau lovit precum alții, hai să fim sinceri : Măcar de câteva ori în viața asta tot s-a tras un ochi pe un site deochiat, aaah, că poate cei mai veterani apelau la reviste, o linie fierbinte sau pe la vreo Fata de la Pagina 5, asta-i altă treabă dar tot cu aceeași direcție.

Aș spune că 9½ Weeks e chiar un film underrated, nu extraordinar de bun, în niciun caz așa ceva, dar spre deosebire de abjecții vomitive precum 365 days sau mai știu eu ce drame/thrillere actuale în care hormonii explodează, acest film este ceva mai cerebral.

La nivel de suprafață, 9½ Weeks este o poveste despre atracție și pasiune, însă, la o analiză mai profundă, filmul este o disecție a dinamicii puterii într-o relație.

Personajul lui John Gray nu este doar un bărbat carismatic și enigmatic; el este un simbol al controlului și manipulării. Relația sa cu Elizabeth nu este una convențională, ci mai degrabă un experiment psihologic în care el testează limitele acesteia, atât fizic, cât și emoțional.

John își asumă în mod deliberat un rol dominant, folosind seducția ca mijloc de a exercita putere. Jocurile lor erotice devin treptat un mod de a explora nu doar plăcerea, ci și frica, nesiguranța și dorința de a ceda controlul.

În multe privințe, filmul sugerează că atracția principală a lui Elizabeth față de John nu este doar sexuală, ci legată de ideea de abandon complet și de cedarea totală a controlului, o experiență care, pentru ea, devine atât eliberatoare, cât și distructivă.

Cu siguranță, plăcerile fizice și senzualitatea sexului sunt aspecte care fac o relație împlinitoare și îmbucurătoare, dar nu sunt singurele fațete. O relație bazată exclusiv pe dorința sexuală este sortită eșecului, la început pare un joc, dar mai târziu intensitatea este prea mare pentru ca relația să poată rezista, în mare parte pentru că dacă dragostea și grija sunt sacrificate pentru sex, acesta va muri.

Deci, e sexul important într-o relație? Absolut, DA! Dar aici trebuie să se facă și marea distincție între ce înseamnă a face sex și ce înseamnă a face dragoste.

Actoricesc, filmul este în picioare, ambii actori emanând senzualitate și o conexiune extraordinară, dar parcă vârful de lance este reprezentat de Mickey Rourke care face un rol de senzație, acesta emanând din toți porii o masculinitate desăvârșită, ca să nu mai zic și despre fragilitatea acestuia care iese la suprafață spre finalul peliculei.

Coloana sonoră este de excepție, și știți la ce mă refer, din punctul meu de vedere, apogeul filmului survenind la momentul intonării monumentalului hit al lui Joe Cocker – You Can Leave Your Hat On, piesa asta vreau să răsune la propria înmormântare, Doamneeee, o piesa atât de senzuală și sexy și fără versuri vulgare.

NOTĂ

Cel mai mare minus vine la capitolul montaj, nu știu, unele scene veneau din senin, fără vreo construcție premergătoare, simt că parcă ar mai fi lipsit încă vreo 20 de minute de narațiune efectivă.

De ce să fiu ipocrit? Mi-a plăcut filmul, ba chiar aș spune că sunt și câteva lucruri de luat aminte din această poveste : sexualitatea dusă la extrem, toxicitatea într-o relație și despre cum niște simple jocuri care se doresc a fi niște aventuri, fac ca din păcate sau din fericire să se ajungă la atașamentul emoțional.

Mă repet, nu pot spune că-i vreun film monumental, dar combinația dintre erotism și dramă a fost foarte bine clădită, și chit că voiam să-i acord un 7 acestui film, am zis să-i mai dau de încurajare un punct în plus, plus că sunt o mână de filme care funcționează chiar bine în această combinație.

Oooof, de ce mama naibii a vrut Mickey Rourke să-și distrugă chipul ală pentru niște operații estetice???? El știe…