La câte thrillere erotice am scris pe blogul ăsta, iar o să creadă lumea că îmi transform blogul în ceva site de pornache.
Discutăm despre Bound, filmul de debut al neamului Wachowski.
SINOPSIS
Corky (Gina Gershon), o fostă pușcăriașă, se mută într-un bloc aparent banal, unde o cunoaște pe Violet (Jennifer Tilly), iubita unui mafiot periculos, Caesar (Joe Pantoliano).
Între cele două femei se naște rapid o atracție intensă, care se transformă într-un plan riscant: să fure banii murdari ai lui Caesar și să-l facă să creadă că a fost trădat din interiorul propriei rețele.
Pe măsură ce planul se pune în mișcare, minciunile, manipularea și jocurile de putere se complică, iar fiecare gest poate declanșa un lanț de trădări.
EXECUȚIE
Precizez din start că filmul face parte din colecția Criterion, deci e lesne de înțeles că nu vorbim despre vreo pocnitoare comercială și atât.
Mă rog, nu este nici vreun arthouse elevat (că nu e), dar este un film comercial de super calitate și extrem de bine realizat.
O zic din start: Vai de viața și de sufletul meu, cum… P*** MEA SĂ FACI UN AȘA DEBUT NUCLEAR? CUM?
Este un film care recuperează convențiile clasice ale noir-ului și le răstoarnă din interior, folosindu-le pentru a vorbi despre control, identitate și emancipare.
Filmul preia structura clasică: bani murdari, mafie, trădare, femme fatale, dar schimbă complet axa de putere.
În locul femeii manipulatoare care duce bărbatul la ruină, avem două femei care folosesc inteligența și alianța pentru a ieși dintr-un sistem dominat de violență masculină.
Și chiar aș încadra acest film ca unul feminist, mai ales că abordează și tema legată de emanciparea femeii: despre ieșirea dintr-un sistem construit pe control masculin, violență și tranzacție.
Personajele feminine sunt scrise cu o conștiință rară, ba chiar a fost o adevărată surpriză la acea vreme legată de scriitură: complexe, contradictorii, autonome. Ele nu sunt simboluri, ci ființe cu dorință, strategie și curaj.
Cum de niște bărbați au reușit să construiască la perfecțiune niște personaje feminine? Eeeh, iar de aici s-a mirosit din start și traiectoria pe care frații Wachowski au luat-o, cei doi urmând să-și facă schimbarea de sex, devenind ulterior surorile Wachowski.
Partea de thriller este excelent scrisă. Nu mi s-au părut niște încâlceli la care să-mi fie imposibil să percutez, ci mai degrabă am apreciat maxim cum planul „de atac” se desfășoară, cum fiecare mișcare este gândită în cel mai infim detaliu.
De asemenea, mi s-au părut foarte faine și anumite răsturnări de situație în ceea ce privește planul, mai ales modul în care se schimbă raporturile de putere și cum unele mișcări sunt dejucate sau, dimpotrivă, reușesc.
Departamentul tehnico-regizoral este o demonstrație de forță, mai ales că vorbim despre un debut.
Regia este precisă, calculată, fără ezitări.
Fiecare cadru este gândit până la ultimul detaliu, imaginea atent compusă, mai ales cum sunt construite raporturile de putere.
Montajul curge, ba chiar te și păcălește de câteva ori în ceea ce privește narațiunea, iar alternarea dintre planuri creează o senzație constantă de pericol iminent.
Actoria este fenomenală. Gina Gershon și Jennifer Tilly au o chimie de invidiat, știu să alterneze între erotism și inteligență, între senzualitate și forță feminină.
Evident, scenele fierbinți m-au dezgustat complet, simțeam cum orbesc. Știu că nu mă credeți, nici eu nu mă cred.
Însă, un mare plus pentru prestația lui Joe Pantoliano. La început pare un bărbat calm, dar toxic, dar pe parcurs, cu cât situația devine din ce în ce mai tensionată, personajul lui o ia razna și se transformă într-un adevărat dement.
Și-n final — MARE RESPECT PENTRU CINE A ALES MUZICA! GENIALĂ!
NOTĂ
Chiar nu pot să găsesc un punct slab acestui film. Poate doar că nu a venit cu vreun twist epocal și monumental, dar asta ține doar de gust, nu este un punct valid și obiectiv pentru a depuncta.
Forța lui stă în faptul că răstoarnă convențiile: femeile nu mai sunt obiecte ale dorinței, ci subiecte ale acțiunii; iubirea nu mai este capcană, ci alianță; iar genul noir nu mai pedepsește autonomia, ci o celebrează.
Nu e de vreun nivel stelar și stratosferic precum Mulholland Drive, dar e un film serios, elegant, tensionant și foarte sexy.
