Mai adăugăm un film Spielberg aici pe blog, iar de data aceasta vorbim despre War of the Worlds.
Trebuia să-mi clătesc puțin ochii după haznaua aia cu Ice Cube.
SINOPSIS
War of the Worlds urmărește povestea lui Ray Ferrier (Tom Cruise), un muncitor portuar divorțat, destul de imatur și distant emoțional, care primește în grijă, pentru câteva zile, pe cei doi copii ai săi: Robbie (Justin Chatwin) și Rachel (Dakota Fanning).
Relația dintre ei este rece, tensionată și plină de neînțelegeri, Ray fiind genul de tată care pare să nu știe exact cum să fie prezent în viața propriilor copii.
Totul se schimbă brusc atunci când o furtună stranie lovește orașul, iar din pământ încep să iasă uriașe mașinării extraterestre, capabile să distrugă totul în cale.
Ray pornește într-o cursă disperată pentru a-și salva copiii, încercând să ajungă într-un loc sigur în timp ce societatea se destramă în jurul lor.
EXECUȚIE
Acuma, nu știu cât s-a vrut ca filmul să capteze esența filosofică din cartea lui H. G. Wells, pentru că în cazul de față, Steven Spielberg oferă un spectacol de zile mari și atât. Cel puțin așa mi s-a părut mie, și i-a ieșit.
Față de multe dintre filmele sale SF, unde întâlnirea dintre om și extraterestru era legată de comunicare, uimire, curiozitate sau chiar speranță, aici contactul este tăiat din prima de orice formă de dialog.
Nu mai avem fascinația din Close Encounters of the Third Kind, nici emoția caldă din E.T., ci un război total, brutal, rece, cu vărsare de sânge și cu o omenire redusă la statutul de victimă.
Aici, extratereștrii nu vin să ne înțeleagă, să ne studieze pașnic sau să ne transmită un mesaj. Vin să cucerească, să distrugă și să elimine.
Dar, în mijlocul acestui dezastru planetar, miezul filmului rămâne profund intim: transformarea lui Ray ca tată.
Invazia este uriașă, apocaliptică, spectaculoasă, dar adevărata poveste nu este despre salvarea planetei, ci despre un bărbat care învață, în cel mai violent context posibil, ce înseamnă responsabilitatea părintească.
Ray nu trebuie să devină eroul omenirii, nu e ceva clișeic. Trebuie să devină tatăl propriilor copii.
Păi ce dracu să vă zic despre Ray? Dacă ar fi fost personaj în Fjord, probabil făcea pușcărie cu brio și o absolvea cu mare diplomă.
Omul este atât de dezinteresat de propriii săi copii încât nu știe nici măcar ce alergii au. Nu vorbim despre un tată strict, autoritar sau depășit emoțional, ci despre unul care pare că a ratat complet manualul minim de funcționare al paternității.
Ray nu este rău în sens clasic, dar este absent, imatur și incredibil de nepregătit pentru rolul de tată. Copiii lui par mai degrabă niște vizitatori incomozi în propria casă decât niște ființe pentru care el ar trebui să fie reper, sprijin și protecție.
Nu știe cum să vorbească cu ei, nu știe cum să-i asculte, nu știe cum să-i liniștească și, cel mai grav, pare că nici nu și-a pus prea des problema asta până în momentul în care lumea începe efectiv să se prăbușească.
Din punct de vedere al acțiunii și al aspectului tehnic, War of the Worlds este un blockbuster făcut ca la carte.
Genul acela de film în care îți poți scoate creierul din funcțiune, îți iei găleata de popcorn în brațe și te lași purtat de distrugere, panică, haos și spectacol apocaliptic.
Tehnic, filmul este beton. Efectele vizuale rezistă foarte bine, acțiunea are claritate, iar Spielberg știe exact unde să pună camera ca să simți nu doar amploarea distrugerii, ci și frica oamenilor prinși în mijlocul ei.
M-am crucit de câteva ori. Incredibil cât de bine se țin efectele speciale, după 21 de ani arată mai bine ca unele filme blockbuster din prezent în care bugetele sunt astronomice.
Dar există și câteva puncte în minus, că nu-i totul roz nici aici.
În primul rând, deși avem parte de un spectacol tehnic făcut la nivel înalt, habar nu am ce s-a întâmplat uneori cu imaginea sau cu anumite efecte vizuale pe timp de zi.
În unele cadre apare o reflecție extraordinar de albă, atât de puternică și deranjantă încât ai impresia că nu te uiți la o invazie extraterestră, ci la momentul în care s-a pogorât Iisus din luminile raiului.
Nu știu dacă a fost o alegere artistică sau o deficiență tehnico-regizorală, că dacă a fost cu intenție, jur pe ce am mai sfânt că nu pot să înțeleg simbolistica ancestrală a orbirii spectatorului.
În al doilea rând, finalul mi se pare imbecil, și-mi asum posibila lipsă de cultură literară în fața materialului original.
Nu vreau să intru în spoilere mari, dar se presupune că vorbim despre niște ființe extraterestre care ne-au studiat mii și mii de ani, care au venit pregătite pentru o invazie totală, care sunt blindate cu armament capabil să radă o planetă întreagă, iar apoi sunt luate prin surprindere de un element de bază al vieții de pe Pământ.
Adică, serios acum, ai tehnologie de zei, ai mașinării îngropate strategic, ai plan de exterminare planetară, ai puterea să transformi omenirea în praf în câteva secunde, dar nu ți-ai făcut și tu un minim control de mediu înainte să cobori la noi în curte?
N-ai luat o probă, n-ai dat o scanare, n-ai întrebat și tu un coleg de la departamentul de biologie extraterestră dacă planeta asta are vreo surpriză la pachet?
NOTĂ
În concluzie, War of the Worlds este un blockbuster apocaliptic făcut cu mână de maestru, dar nu lipsit de bube.
Nu vedem invazia prin ochii președinților, generalilor sau savanților care caută soluții miraculoase, ci prin ochii unui tată complet depășit de situație. Iar aici vine toată sclipirea.
Per total, filmul nu este perfect, dar are o forță greu de negat. Spielberg construiește o apocalipsă spectaculoasă, murdară și tensionată.
Chiar chiar dacă finalul îți poate da senzația că extratereștrii au venit la invazie fără să-și facă analizele medicale, drumul până acolo rămâne suficient de intens încât să merite parcurs.
Merită un 8 cinstit.
