După Superman, iată că a venit și continuarea universului DC orchestrat de James Gunn – Supergirl.
Hai să vedem ce hram poartă acest film și câte kriptonite îi găsim.
SINOPSIS
Ajunsă la vârsta de 23 de ani, Kara (Milly Alcock) își petrece aniversarea călătorind prin galaxie alături de Krypto, câinele ei, încercând parcă să fugă de propria istorie și de greutatea numelui pe care îl poartă.
În timpul acestei călătorii interstelare, ea o întâlnește pe Ruthye Marye Knoll (Eve Ridley), o tânără care caută dreptate după ce familia ei este distrusă de Krem of the Yellow Hills (Matthias Schoenaerts), un personaj violent, crud și lipsit de milă.
Pe parcursul poveștii, apar și figuri importante, inclusiv celebrul Lobo (Jason Momoa), un vânător de recompense excentric și violent.
EXECUȚIE
Nu pot spune că mă consider un mare apărător, dar chiar îi susțin viziunea lui James Gunn în ceea ce privește acest univers DC.
Superman mi-a plăcut destul de mult și o să îmi mențin părerea până la adânci bătrâneți că James Gunn a reușit să portretizeze magistral esența celebrului supererou venit de pe Krypton, iar Zack Snyder fiind la mii de ani lumină de această treabă.
Și mare atenție, Man of Steel îmi place la nebunie. Ambele abordări sunt diferite și le consider foarte bune, dar pentru tot ce înseamnă Superman și, mai ales, ce a reprezentat regretatul Christopher Reeve, ei bine, James Gunn este câștigător detașat.
Revenind la pelicula de față, Supergirl este regizat de Craig Gillespie, un regizor care este cunoscut și apreciat pentru viziunile sale regizorale în legătură cu personajele feminine, viziuni care sunt foarte bine executate.
Marea problemă este că filmul nu pare regizat de altcineva. Efectiv, pare un film regizat de James Gunn. Nu am simțit nicio scânteie străină sau ceva.
Ca estetică, se aseamănă prea mult cu Guardians of the Galaxy. Ba mai mult, unele scene mi s-au părut un copy-paste din Star Wars. De exemplu, fără să dau mari spoilere, sunt câteva scene dintr-un bar care m-au injectat cu cel mai mare vibe de Disney – Star Wars.
Dar nu aici vine marea problemă a filmului, deoarece pe partea vizuală filmul arată destul de bine. Este colorat, este vibrant, scenele de acțiune sunt foarte bine puse în scenă.
Pe plan tehnic, nu mai este nimic de reproșat. Din contră, este un blockbuster făcut cinstit.
Însă marele chix al filmului este reprezentat de scriitură. Ei bine, dragilor, din acest punct de vedere, Supergirl este o abominație totală.
În primul rând, personajele sunt scrise incredibil de prost. Plus că n-am înțeles unde a fost marea viziune feminină, mai ales că la scenariu a participat o femeie, Ana Nogueira, despre care se spune că va fi scenarista și viitorului film Wonder Woman.
Avem oameni care ar trebui să poarte traume, furii, dileme morale și conflicte interioare, dar care ajung să funcționeze mai degrabă ca niște schițe de personaj decât ca personaje în carne și oase.
Kara ar fi trebuit să fie o eroină rănită, dură, contradictorie, prinsă între trauma Kryptonului și nevoia de a își găsi propriul drum.
În schimb, de prea multe ori, mai ales în primul act, vedem o Supergirl care stă numai cu sticla de alcool în mână, cu o atitudine extrem de toxică și căreia îi place să salute numai cu degetul mijlociu.
Am înțeles că s-a vrut o mișcare în care să se prezinte viziunile diferite dintre Supergirl și vărul său, Superman. Dar parcă mi s-a părut o abordare mult prea imatură.
Totuși, Milly Alcock își face treaba într-o manieră corectă și cinstită.
Nu pot spune că rupe ecranul în două sau că reușește să salveze filmul de la prăbușirea scenariului, dar nici nu este problema principală a producției.
Dimpotrivă, în multe momente se vede că încearcă să scoată cât mai mult dintr-un personaj scris destul de subțire, prins între replici forțate, conflicte tratate superficial și o evoluție emoțională care nu are mereu respirația necesară.
De personajul lui Ruthye nu am prea multe de zis, doar că mi s-a părut de pomană.
Totuși, Jason Momoa pare că s-a distrat cel mai mult pe platourile de filmare. Personajul Lobo i-a venit mănușă. Doar un mercenar dezaxat putea să îl interpreteze pe actorul care l-a interpretat pe Aquaman în trecut.
Problema mea cu el a fost că nu a venit cu nicio direcție asupra filmului, doar caterincă și atât. Și în plus, mi s-a părut că a fost construit extrem de slab.
Păi, să îmi fie cu iertare, vorbim despre un personaj care mai târziu îl va vâna pe un ditamai zeu precum Superman, iar aici Lobo este oprit de ultimele gratii banale.
Însă marea căzătură vine din partea „marelui” antagonist, Krem. Doamne sfinte, cred că se numără printre cei mai slabi antagoniști pe care i-am văzut în ultimii foarte mulți ani.
Filmul încearcă să îl vândă drept o amenințare serioasă, dar, sincer, singurul lucru cu adevărat diabolic la el este comportamentul toxic. Atât. În rest, omul este ultimul pielea de pe țeavă.
Problema este că discrepanța dintre el și Supergirl este fantasmagoric de imensă. În mod normal, Kara ar trebui să îl elimine într-o fracțiune de secundă, fără mari emoții, fără planuri complicate și fără să pară că are în față cine știe ce forță cosmică.
Un bobârnac și Krem era trimis în lumea celor drepți.
Vorbim, până la urmă, despre o ființă cu puteri aproape divine pusă față în față cu un tip care, dincolo de cruzime și tupeu, nu pare să aibă nimic cu adevărat memorabil sau amenințător. Practic, avem Zeu versus un tip banal.
Iar aici scenariul începe să scârțâie rău de tot. Pentru ca acest antagonist să poată funcționa, filmul este obligat să o slăbească pe Supergirl în cele mai convenabile moduri posibile.
Când povestea are nevoie ca ea să fie vulnerabilă, brusc Kara pare un umanoid lipsit de puteri, aproape la mâna oricărui individ care îi iese în cale.
Când scenariul are nevoie de un moment spectaculos, apare miraculos Soarele care o încarcă din nou cu energie de zei. Totul pare reglat nu de logica internă a poveștii, ci de pixul unui scenarist care apasă pe butoane după cum îi convine.
NOTĂ
Nu văd nimic greșit dacă cineva dorește să refuze vizionarea acestui film, mai ales pentru că filmul nu transmite nicio direcție în acest univers. Nu mi s-a părut că a pregătit vreun teren pentru următoarea poveste.
Din păcate, fix când DC face un pas în față, tot ei își dau cu Tesla sub centură și fac doi pași în spate.
Filmul avea o eroină interesantă, un univers galactic ofertant, o actriță capabilă și o direcție care putea aduce ceva proaspăt în zona DC.
Dar fără personaje memorabile, fără un antagonist credibil și fără un scenariu care să înțeleagă cu adevărat ce vrea să spună despre Kara, totul se transformă într-o aventură gălăgioasă, dezechilibrată și mult prea convenabilă.
Îl iubesc maxim pe James Gunn și mi-aș dori să facă din acest DCU ceva memorabil, mai ales că îmi place culoarea pe care acesta vrea să o livreze asupra acestui univers. Dar din păcate, pare-se că nu găsește mereu oamenii potriviți.
