Un film românesc care cică-i comedie, hmmm…. – Băieții buni ajung în rai.

Sinopsis

Filmul începe direct cu o mare și gălăgioasă ceartă dintre Dan ( Bogdan Dumitrache ) și a sa nevastă, atenție, cearta desfășurându-se la telefon, în timp ce protagonistul nostru Dan era la volan.

Însă, o eroare, o neînțelegere sau ghinionul face ca Dan să fie izbit de către o altă mașină iar acesta să fie proiectat sub un tramvai, iar de acolo, nu are sens să spun ce se întâmplă cu el.

Evident, familia se ocupă cu ce trebuie să se ocupe, cu funeraliile, pomeni, și tot ce trebuie, doar că, fetița lui Dan nu știe acest despre tragicul eveniment.

În același timp, părăsim lumea noastră și ne mutăm pe tărâmurile de dincolo, unde personajul nostru face cunoștință cu Sfântul Petru ( Sergiu Costache ), care îl instalează și-l cazează în purgatoriu – Locul care-i va fi cămin timp de 40 de zile, mai exact, până la marea judecată al lui Dumnezeu.

Execuție

Până să ajung la filmul Godzilla x Kong, am zis să mai ard timpul și să văd ceva, așa că am zis să mai susțin cinematografia autohtonă prin a da o raită la acest film.

Ce să spun, sala arhiplină, o atmosferă și tensiune care se putea tăia cu o drujbă……Canci, doar eu și încă cineva, atât.

Trist, la filme originale avem parte de pustietate, iar la aceleași comedii răsuflate, și zecile continuări, remake-uri și reboot-uri avem parte de săli pline sau aproape pline.

Și da! Premisa filmului este cât se poate de originală, clar nu pentru aria generală/internațională a filmelor, dar pentru meleagurile noastre, BĂI, CHIAR FOARTE TARE, SINCER!

Ce nu prea înțeleg este prezentarea filmului ca fiind o comedie, într-adevăr, chiar am râs la două faze, dar la finalul zilei, acest film este o dramă de la cap la coadă, că și-n Titanic mai râdem, dar în proporție de un triliard la sută, opera lui Cameron e o mare dramă apocaliptică.

Iar în același caz se află și Băieții buni ajung în rai, care vorbește în permanență despre moarte, persoanele dragi pierdute și despre viață.

Filmul m-a dus cu gândul la Past Lives, producție care mi-a displăcut complet, pentru că, și aici există acel ” Dacă și cu parcă se plimbau într-o barcă. „, doar că de data asta nu mai există cale de întoarcere, că aici personajele sunt mortăciuni.

Aici, pelicula ne îndeamnă la acceptarea deciziilor noastre, că timpul nu mai poate fi îndreptat și dat înapoi, și chit că-i mare clișeu, asta e, trebuie s-o spun – Viața-i scurtă și merită trăită.

Însă viața este rezultatul propriilor noastre decizii, iar asta ne întoarce la celebra vorbă – Ce-ar fi fost dacă n-am fi întârziat la respectiva întâlnire?

Ce-ar fi fost dacă n-am fi mințit atunci?

Ce-ar fi fost dacă ATUNCI ne-am fi destăinuit sentimentele în fața acelei persoane, iar noi am fi îmbătrânit alături de marea și adevărata dragoste?

Eh, și iată-l pe-al nostru Dan, un bărbat nefericit, care are o viață banală și o căsnicie care durează doar și numai datorită unui copil, atât…

Ca ritm, filmul curge foarte bine, mai ales că are și 90 de minute, și-n plus producția nu oferă cadre infernal de statice sau mai știu ce flatulații filosofice obosite și arhiprezente în cinematografia autohtonă.

Însă, filmul a venit cu o mare premieră mondială pentru mine, acesta fiind primul film românesc la care am bocit de-a binelea, și hai că am spus-o și pe asta.

Nu o să intru în detalii, dar m-am regăsit și încă mă regăsesc în una dintre pățaniile protagonistului, și din fericire, nu are treabă cu partea mortuară, iar segmentul respectiv m-a atins puternic.

Actoricesc, filmul se descurcă binișor, toți fac o treabă corectă și corespunzătoare, dar nimeni nu reușește să spargă normele, dar nici să facă vreo treabă de pomană și mântuială.

Pare-se că Șerban Pavlu se află într-o lungă perioadă de haleală, nu de alta, dar este omniprezent în aproape toate producțiile autohtone, de a început să mi se ia de mutra lui.

Și nu o zic cu mare răutate, că-i un mare și super actor, iar un astfel de interpret ar trebui să fie mai scump la vedere, să se lase așteptat, nu să-l văd în fiecare lună la cinema.

Notă

Ah, era să uit, chiar dacă partea tehnică și regizorală nu sunt punctele forte ale filmului, trebuie să recunosc că cei de la sunet au făcut o treabă excelentă, pelicula auzindu-se perfect, iar eu nefiind nevoit să-mi belesc urechile de să mi le scot de pa cap.

Este cel mai bun film românesc? În niciun caz!

Este printre cele mai bune producții autohtone din ultima vreme? Nu pot să spun așa ceva, dar din punct de vedere al poveștii, aici, chiar pot să afirm că avem de-a face cu ceva nou.

Per total, nu discutăm cu vreo mare operă de artă, dar este un film care mi-a atins sufletul, iar aspectul acesta se numără printre propriile criterii principale când judec un film, că d-aia sunt om și nu stană de piatră sau robot, că am inimă și suflet.

Așa că, nu-mi rămâne decât să ofer o notă numa’ bună de azvârlit în rai.

Apropo de rai, vedeți că în acest film, purgatoriul e mare sculă pe basculă de locație, atât zic!