Filmul care a stârnit valuri de controvorse în perioada începului anilor 2000′, de asemenea, pelicula care a adus primul Oscar de Best Director pe tărâmul asiatic ( Ang Lee ) – Brokeback Mountain.

Sinopsis

Filmul explorează relația complexă și emoționantă dintre doi bărbați, Ennis Del Mar ( Heath Ledger ) și Jack Twist ( Jake Gyllenhaal ) , care se întâlnesc în vara anului 1963 în timp ce lucrează împreună ca ciobani pe muntele Brokeback din Wyoming.

În ciuda faptului că amândoi sunt angajați să păzească oile de la fermă, relația lor profesională evoluează rapid într-o legătură intimă și profundă, care le va marca viețile pentru totdeauna.

Pe măsură ce anii trec, Ennis și Jack își continuă viețile separate, fiecare căsătorindu-se și având copii, dar nu reușesc să își suprime sentimentele unul față de celălalt.

Execuție

Pe scurt, îl pun pe picior de egalitate cu Call Me by Your Name, film care abordează fix același subiect, doar că acolo mi s-au părut unele chestii duse spre extrem și bolnăviciune.

La fel și acolo, și aici, per total un film bun, dar unele aspecte care-mi dau cu virgulă.

Pe lung, haideți să discutăm mai pe îndelete despre film.

N-am ce face, într-un fel sau altu’ o să ajung la comparații cu filmul precizat anterior.

Dacă acolo am fost de-a dreptul dezgustat despre diferența mare de vârstă dintre cele două personaje, repet, acolo se susține o relație de domeniul pedofiliei plus antologica scenă cu piersica, aici din fericire n-am găsit nimic exagerat sau ciudat.

Regia lui Ang Lee este pură artă pe ecran, chiar dacă ritmul este unu’ la un tempo scăzut, cadrele panoramice cu stațiunea Brokeback sunt cu adevărat superbe iar atmosferica romantică te fac să uiți de orice.

Ca să nu mai zic de coloana sonoră care-i pe atât de simplă, pe atât de profundă, doar câteva ciupituri pe coardele chitarei te transpun perfect în aerul western/country al filmului.

Și da, hai că am spus-o și pe asta, atmosfera este una care explodează de romantism, chit că avem parte de două personaje masculine.

Chiar am citit multe recenzii venite din partea privitorilor de rând, și mulți dintre aceștia au declarat că au găsit filmul fiind foarte incitant și un adevărat generator de senzualitate, și pe bună dreptate.

Evident că recenziile citite au fost găsite pe niște site-uri străine, în niciun caz pe vreun Cinemagia sau alt site autohton, acolo unde mentalitățile vechi și infecte sunt la ordinea zilei.

Gata cu răcorirea, să ne întoarcem la film.

Actoria este de nivel stratosferic, ambii protagoniști livrează niște partituri de mare greutate, însă clar vârful de lance este reprezentat de Heath Ledger, care a și fost nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun Actor în Rol Principal.

Ca să nu mai vorbesc că pe lângă garda bărbătească, mai avem parte de o Anne Hathaway care și ea emană un parfum afrodiziac care face ca sângele să-ți clocotească.

Unul dintre aspectele remarcabile ale filmului este modul subtil în care abordează tema homosexualității într-un context social conservator și rigid.

Regizorul Ang Lee nu se concentrează doar pe aspectele fizice ale relației dintre cei doi bărbați, ci explorează și luptele lor interioare, fricile și conflictele cu societatea și cu propria lor identitate.

Pe lângă povestea de dragoste centrală, filmul mai abordează și teme precum masculinitatea toxica și constrângerile sociale.

Aici, personajele se confruntă cu presiunea de a se conforma la normele rigide de gen și de a-și reprima propriile sentimente într-o societate care nu acceptă sau înțelege iubirea lor.

Însă, ce mi-a ieșit cu virgulă a fost momentul declanșator care dă drumu’ relației ca să zic așa, mi s-a părut că nu a existat pic de construcție : nu a existat de dinainte vreun schimb de priviri mai generoase sau mai deosebite, vreun dialog mai aprins, pur și simplu POC ȘI GATA!

În plus, Ennis se prezintă ca un bărbat căsătorit, cu puradei la capu’ patului și o căsnicie normală, și cu dragoste și cu conflicte, evident ca-n orice cuplu.

Repet, nimic care să anunțe că unu dintre ei ar avea ceva de ascuns din punct de vedere al orientării sexuale.

Iar din păcate, această confuzie perpetuă pe toată durata vizionării, nu mi-a creat un atașament profund față de personaje, ce-i drept există multe momente înduioșătoare, dar care din nefericire nu m-au atins.

Plus că am fost enervat la culme de lipsa lor de încredere și anumite copilărisme pe parcursul relației lor, efectiv eram – Băi, ce naiba vă tot oprește să fiți împreună?

Da, am înțeles ideea cu constrângerile sociale, dar mereu am fost de părere că unde există dragoste cu adevărat, nu ar trebui să mai existe bariere, indiferent de natură ar fi acestea.

Notă

În final, filmul vorbește despre puterea și fragilitatea iubirii umane. Ennis și Jack trăiesc o iubire intensă și adâncă, dar care este îngrădită și umbrită de constrângerile sociale și de propria lor îndoială.

Vorba celebrului cântec – ,,Dacă dragoste nu e, nimic nu e „, cam așa și aici, doar că, și mă repet :

De carieră, de lucrurile materiale și superficiale avem timp să lucrăm la ele la toată viață, dar marea iubire și adevărată pace interioară cu greu o găsim, și nu trebuie să dăm cu piciorul în astfel de situații.

Confuzia creată și deciziile total incoerente pentru concepția mea au făcut ca filmul să nu stoarcă nimic din mine, și o zic cu mare regret, pentru că exista mult potențial pe acest palier.

Urmează să văd și celebrul Crash, care cică ar fi fost marea surpriză a acelui an, fiind și marele câștigător de Best Picture.