După Terminatoare, True Lies și Aliens, în 1997, al nostru James Cameron schimbă paradigma și ne aduce ceva diferit, ne aduce poate cea mai frumoasă poveste de dragoste spusă vreodată – Titanic, un taifun care a răvășit scena Academiei culminând cu 11 statuete de Oscar.

Sinopsis

În anul 1996, un explorator oceanografic pe nume Brock Lovett (interpretat de Bill Paxton) conduce o expediție subacvatică pentru a găsi o comoară prețioasă pe epava Titanicului, însoțit de o echipă de scafandri. În timpul căutărilor, echipa descoperă un desen al unei femei pe care o bănuiesc că ar fi purtat un colier valoros pe Titanic.

Povestea principală se întoarce apoi în timp la bordul grandiosului vas Titanic. Jack Dawson ( interpretat de Leonardo DiCaprio ), un artist sărac din America, câștigă un bilet pentru călătoria pe acest vas de lux într-un joc de poker. Rose DeWitt Bukater ( Kate Winslet ), o tânără bogată și promisă în căsătorie unui bărbat bogat și arogant, Cal Hockley (interpretat de Billy Zane), călătorește alături de mama sa pe Titanic.

Jack și Rose se întâlnesc, se îndrăgostesc, iar apoi sunt martorii unei tragedii nemaiîntâlnite atunci când Titanicul se ciocnește de un aisberg.

Execuție

L-am văzut prima oară când eram extrem de mic, și nu prea a fost o idee tare strălucită, un copil care vede un film despre o asemenea tragedie nu poate să reacționeze decât prin smiorcăieli.

Apoi, am mai crescut, și l-am revăzut de câteva ori, dar pe bucăți, și mai majoritatea reacțiilor mele erau extrem de reci, ba chiar ajunsesem să spun despre film că este unu extrem de overrated, numai că acum la 20 de ani, pare-se că mentalitatea mea s-a mai schimbat.

Chiar râdeam de majoritatea fetelor când le auzeam cum bocesc ele la film, dar acum aisberg-ul m-a lovit și pe mine, cu cât înaintez în vârstă, cu atât mă și sensibilizez.

Cameron a căutat să ofere o reprezentare corectă a clasei sociale și a inegalităților vremii. Personajele principale, Jack Dawson și Rose DeWitt Bukater, sunt polarități opuse în ceea ce privește clasa socială. Jack, interpretat de Leonardo DiCaprio, este un artist sărac care călătorește în a treia clasă, în timp ce Rose, interpretată de Kate Winslet, provine din înalta societate și călătorește în prima clasă. Această discrepanță a fost puternic accentuată pentru a ilustra contrastul dramatic între lumea celor săraci și bogăția opulentă a celor bogați.

Acești doi tineri îndrăgostiți sunt creați cu profunzime și autenticitate, iar interpretările lui DiCaprio și Winslet aduc personajele la viață. Relația lor se dezvoltă pe parcursul filmului, pornind de la o întâlnire neașteptată pe vas și culminând cu o iubire pasională.

Un aspect notabil al personajelor este modul în care sunt prezentate în raport cu societatea și cu ceea ce li se impune. Jack reprezintă spiritul liber, creativ și liber de constrângerile sociale, în timp ce Rose simbolizează captivitatea și opresiunea claselor superioare. Povestea de dragoste dintre ei servește ca un protest subtil împotriva inegalităților sociale și a limitărilor impuse indivizilor de către societate.

Pe lângă aspectul romantic, Titanic explorează și teme profunde precum brutalitatea umană și inegalitatea socială. Jack, un tânăr sărac, și Rose, o tânără bogată, provin din lumi diferite, iar filmul arată contrastul vieților lor și modul în care îndrăgostirea lor trece peste barierele sociale și economice. Personajul negativ, Cal Hockley, reprezintă inegalitatea socială și egoismul clasei superioare a acelei perioade.

Din punct de vedere tehnic, filmul este un mamut – Amploarea decorurilor și întreaga producție au fost pur și simplu uluitoare! Scufundarea Titanic-ului a fost cea mai wow scenă și a fost făcută cu o atenție meticuloasă la detalii încât s-ar crede că de fapt au scufundat o navă. De precizat că multe decoruri s-au distrus în timpul filmărilor.

Să nu uit de momentele de tranziție prezent – trecut care sunt extrem de bine executate.

Vizionarea Titanicului distrus nu este distractiv sau, în sensul său cel mai larg, incitant – este extrem de tulburător. Spre deosebire de majoritatea filmelor cu dezastre, nu se simte niciodată că ne uităm la o mulțime de figuranți pe un platou de film care se frământă.

James Cameron reușește cu măiestrie să ne angajeze de la bun început până la impactul cu aisberg-ul încât te face empatic cu aproape toată lumea aflată la bord, fiind mistuiți și noi ( privitorii ) de această stare de coșmar. Filmul nu se vizionează, ci se trăiește!

Este un film siropos? Este de o siropoșenie uriașă, dar nu e nimic greșit în asta. Tot observ plângeri legat de acest aspect, păi tocmai asta a făcut filmul incitant, că altfel băgam un film documentar de o oră, două, cum îmi explicau ăia ce tablă a fost folosită și ce viteză prindea elicea și îl închideam după 20 de minute.

Și nu puteam să nu închid acest comentariu fără să nu discut despre magistrala coloană sonoră ( James Horner / James Horner ), orchestrație care pentru mine e undeva în top 3 din istoria cinematografiei, pur și simplu când pleacă muzica începe cel mai crâncen bocet posibil, și da, și băieții plâng câteodată…

Notă

În niciun caz nu este un film perfect, fiind chiar plin de erori, și aici mă refer și la finalul cu scândura, plus anumite defecte din ceea ce privește CGI-ul, anumite erori sau decizii stupide din partea personajelor.

Actoria nu este vreuna stelară, dar este credibilă, Cameron făcând un pariu extrem de periculos aducând în scenă doi actori extrem de tineri și la început de drum, dar din fericire pentru toată lumea, a ieșit ce trebuie.

Decorul, costumația, machiajul, anumite efecte speciale, mai ales cele practice – PURĂ MAGIE!

Poate că, din când în când, suntem obosiți de la atâtea povești siropoase, dar aici avem parte de o dragoste sinceră și adevărată.

Mi-ar fi plăcut să-i acord nota maximă, doar că acele erori amintite mai devreme mă fac să scad puțin din nota filmului, dar chiar și așa, niciodată nu o să contest măiestria acestui film, fiind cu adevărat o capodoperă, iar când un film mă face, vorba aia, să plâng cu muci, apoi nu pot să nu-i acord o notă foarte bună.