M-am înhămat la acest film pentru că, nici nu știam prea multe despre el, plus că eram extrem de curios cine i-a luat fața la Oscaruri lui Liam Neeson pentru rolul din Schindler’s List.

Anul 1993 – Anul în care Tom Hanks s-a propulsat într-o ligă a actorilor ZEI.

Sinopsis

Andrew Beckett (Tom Hanks) este un avocat de succes care lucrează la o mare firmă de avocatură din Philadelphia. El ascunde faptul că este gay și că este seropozitiv pentru HIV de la colegii săi de muncă din cauza temerii de discriminare și stigmatizare.

Cu toate acestea, când firma îl concediază brusc sub pretextul unei greșeli profesionale minore, Andrew suspectează că a fost concediat din cauza identității sale sexuale și a stării sale de sănătate.

Andrew decide să dea în judecată firma pentru discriminare, iar în acest scop îl angajează pe avocatul Joe Miller (Denzel Washington). În timpul procesului, Joe trebuie să învețe să depășească propriile sale prejudecăți și să lupte pentru drepturile lui Andrew. În același timp, Andrew se luptă cu boala și cu stigmatizarea socială.

Execuție

Probabil o să intru în niște controverse, având în vedere subiectul abordat, dar suntem într-o țară liberă, dar din păcate, și înapoiată.

Opera lui Jonathan Demme este extrem de curajoasă, pentru că se confruntă în cel mai direct mod cu SIDA.

În anii 80′ și 90′, oamenii au făcut distincția între SIDA bună și „SIDA rea. SIDA bună a fost cea pe care oamenii o contactau în urma transfuziilor de sânge. Deci, gândul era că acești oameni erau victime nevinovate.

SIDA rea a venit de la, mai ales bărbați care fac sex cu bărbați ( homosexuali, gay ). Privind retrospectiv, putem vedea eroarea morală în această judecată bine vs. rău. Dar, la acea vreme, sexul gay era considerat rău, diabolic, ceva scârbos, care nu respectă dogmele moralității și ale umanității, mai ales cele bisericești ( nu că acum nu ar fi aceleași probleme ) și mulți oameni credeau că bărbații gay cu SIDA merită boala.

Modul în care s-a jucat această prejudecată în interiorul și în afara sălii de judecată reprezintă intriga filmului. Este foarte puternic și cu adevărat sfâșietor.

Filmul ne reamintește că fiecare individ are dreptul la demnitate și egalitate, indiferent de orientarea sexuală sau de starea sa de sănătate. Acest mesaj rămâne de o actualitate brutală în societatea noastră contemporană, care încă se confruntă cu discriminarea și prejudecățile.

Philadelphia explorează complexitatea relațiilor dintre personaje și modul în care aceste relații evoluează pe parcursul filmului. Relația dintre Andrew și Joe, în special, devine un element crucial al poveștii, subliniind puterea vindecătoare a conexiunilor umane autentice.

Actoria se află la un nivel intergalactic, pur și simplu, cuvintele sunt de prisos…

Denzel Washington și Tom Hanks oferă amândoi performanțe magistrale și nu știu de ce Washington nu a fost recunoscut pentru portretul său de primă clasă a lui Joe Miller, vânătorul homofob, măcar o nominalizare la Oscaruri.

Interpretarea lui Hanks este tulburătoare și plină de profunzime, acesta reușește să redea frica, durerea, curajul și determinarea lui Andrew în fața stigmatizării și a bolii.

Pe de altă parte, Denzel Washington se află și el la un nivel de excepție când intră în pielea lui Joe Miller, avocatul care se confruntă cu prejudecățile sale personale în timp ce reprezintă pe Andrew în procesul de discriminare, iar evoluția personajului său de la o stare de respingere și teamă la acceptare și angajament în lupta pentru dreptate este impresionantă.

Cel mai mult mi-a plăcut momentul din sala de judecată, acolo unde îi cunoaștem cu adevărat pe toți. Pe lângă drama lui Andrew, mai cunoaștem un Andrew, sau mai bine zis, un om, un bărbat corect, cinstit, intelectual, dar mai ales un avocat extrem de corect și de pasionat de meseria lui, un obsedat de lege și justiție.

Să nu mai vorbesc de super atmosfera creată care m-a țintuit la marginea patului, și aici mă refer la jocul acid al replicilor și conflictelor dintre acuzatori și apărători, mai ales când Joe Miller intra în acțiune.

Din păcate, trebuie să vin și cu o bubă, și aici mă refer la lovitura emoțională.

Am spus-o de repetate rânduri că sunt o persoană destul de sensibilă în ceea ce privește vizionarea filmelor, iar de data asta, nu am fost lovit acolo unde trebuie, așteptam acea lovitură de grație care să mă năucească din punct de vedere lacrimal. Dar asta nu înseamnă că nu am fost empatic cu Andrew, că nu am fost mișcat de ororile prin care a trecut, doar că, repet, așteptam ca la final să-mi fie excitate glandele lacrimale.

Notă

Filmul se distinge prin abordarea curajoasă a unor teme profunde și sensibile, precum discriminarea, stigmatizarea, drepturile LGBTQ+, și HIV/AIDS.

Interpretările magistrale ale lui Tom Hanks și Denzel Washington aduc viață personajelor complexe și transmit cu măiestrie mesajul de acceptare, compasiune și luptă pentru dreptate.

Mi-aș fi dorit să mă duc cu nota la borna 9, dar din păcate, așa cum am spus mai devreme, filmul nu a reușit să mă emoționeze așa cum mi-aș fi dorit, mai ales că personajul principal este jucat de unii dintre actorii mei de suflet.

Filmul ne încurajează să fim mai conștienți de drepturile omului, să ne implicăm în combaterea discriminării și să practicăm empatia și compasiunea în relațiile noastre cu ceilalți, dar înainte de orice altceva, filmul ne transmite un singur lucru – Indiferent de culoare, etnie, rasă, religie sau orientare sexuală – suntem OAMENI!