Bacalaureat – un film despre examenul maturității, mai exact despre problemele exterioare care gravitează în jurul acestui moment crucial din viața unui tânăr.

SINOPSIS

Romeo Aldea (Adrian Titieni) este un medic respectat într-un mic oraș de provincie, care a investit totul pentru ca fiica sa, Eliza (Maria Drăguș), să poată studia în străinătate.

Cu o zi înainte ca Eliza să susțină examenul crucial de bacalaureat, ea devine victima unui incident neplăcut ce îi pune în pericol șansele de a obține nota necesară pentru o bursă.

Confruntat cu teama că viitorul Elizei ar putea fi compromis, Romeo este pus în fața unor alegeri morale dificile.

În încercarea de a-și ajuta fiica, el începe să navigheze printre compromisuri, favoruri și corupție, intrând astfel într-o rețea de relații influente și decizii la limita eticii.

EXECUȚIE

Bacalaureat este filmul pentru care Cristian Mungiu a câștigat premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Cannes, fiind nominalizat și pentru trofeul suprem – Palme d’Or.

Când vorbim despre Bacalaureat, suntem tentați să ne gândim doar la nivel micro, adică la elevi – până la urmă, despre ei este vorba în această poveste.

Doar că, de data aceasta, povestea este spusă într-un registru mult mai amplu: nu este doar drama unui copil, ci și a unor adulți, și, mai ales, despre problemele corupte din sistem.

Mungiu realizează o radiografie magistrală a societății românești, o lume în care unii indivizi sunt gata să-și încalce principiile și să cadă în păcatul compromisului, la granița dintre lege și cătușe.

Toate acestea izvorăsc din orgoliul părintelui – acesta fiind cazul de față: „Cum adică eu, ditamai doctorul, să am o fată care nu studiază în Anglia? Unde îmi mai e mândria? Cum să rămână aici după ce am investit atâția bani în ea?”

E acel episod în care doar părintele știe ce e mai bine pentru copilul său, iar odrasla abia dacă poate să aibă un cuvânt de spus.

Mungiu explorează fără menajamente mecanismele mici ale corupției cotidiene, care, deși pot părea banale la nivel individual, ajung să construiască o rețea toxică ce afectează profund viețile oamenilor.

Nu există personaje strict pozitive sau negative; fiecare este prins în propria dramă, în dileme morale, fiind obligat să facă alegeri care nu au întotdeauna o “soluție corectă”.

Personajul central, Romeo Aldea, este construit exemplar: omul obișnuit, prins între speranțele pentru viitorul fiicei sale și realitatea coruptă în care trăiește.

Încercarea de a-i asigura Elizei succesul la bacalaureat devine rapid mai mult decât o simplă grijă părintească; reflectă anxietățile, fricile și neputințele unei întregi generații, mereu în așteptarea „ceva mai bun” pentru copii, chiar și cu riscul de a încălca propriile principii.

Și totuși, te întrebi: Ai fi în stare să faci așa ceva pentru copilul tău? Ai risca atât?

Problema e următoarea: Un om influent și cu un portofel greu își permite să recurgă la astfel de metode murdare, dar un om simplu, care trăiește cu grija zilei de mâine, cel mai probabil nici nu îndrăznește să se gândească la așa ceva.

Adrian Titieni oferă o interpretare de o subtilitate și autenticitate remarcabile. El reușește să transmită cu maximă naturalețe frământările unui tată prins între datoria morală și presiunea circumstanțelor.

Maria Drăguș, în rolul Elizei, impresionează prin delicatețe și vulnerabilitate, dar și prin forța de a reda revolta tăcută a unei generații tinere, sufocate de așteptările părinților și presiunile unui sistem corupt.

Din distribuție se remarcă și Lia Bugnar, Vlad Ivanov și Rareș Andrici.

Din punct de vedere regizoral, avem parte de același stil cu care Mungiu ne-a obișnuit: o abordare minimalistă, cu multă atenție la detalii, miză pe realism și pe observație socială.

Există o scenă care amintește de una din 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile – una ce se desfășoară pe timp de noapte. Trebuie să recunosc că, pe parcursul acelor cinci minute, am avut inima cât un purice și am simțit o tensiune mai mare decât la un film horror.

NOTĂ

Bacalaureat sau… justificarea corupției la români – cam acesta ar putea fi un titlu alternativ pentru acest film.

Nu pot spune că m-a dat pe spate așa cum au făcut-o alte filme din catalogul lui Mungiu, nu pot evalua cât de meritat a fost Premiul de la Cannes pentru regie, pentru că nu am văzut celelalte filme din acea perioadă.

Apropo, de data aceasta am avut parte și de un sunet corect, bine calibrat.

Per total, filmul este valoros prin modul în care explorează dilemele responsabilității și alegerilor morale pe care le facem sub presiunea sistemului și a familiei.

Filmul ridică întrebări incomode despre cât suntem dispuși să sacrificăm pentru „binele” copiilor noștri și dacă, în goana după un viitor mai bun, nu riscăm să pierdem tocmai reperele morale care ar trebui să ne ghideze.