2 nominalizări la Premiile Oscar.

Pare-se că avem anu’ și filmul despre Holocaust, iar anul 2024 a oferit pe acest subiect – A Real Pain, regizat și scris de Jesse Eisenberg.

SINOPSIS

 Benji ( Kieran Culkin ) și  David ( Jesse Eisenberg ) sunt doi veri îndepărtați și total diferiți care se reîntâlnesc cu ocazia decesului bunicii lor.

Această tragedie îi conduce la o călătorie de nivel spiritual spre Polonia, orașul natal al bunicii lor, de asemenea un loc important al paginilor negre din istoria celui De-al Doilea Război Mondial.

Așadar, vorbim despre o familie de origine evreiască, iar asta conduce la o călătorie prin istoria tristă și sumbră a poate celui negru episod din istoria umanității.

Acolo, dau de un grup format din persoane venite din toate colțurile lumii, iar cei doi împreună cu respectivul grup sunt în căutarea redescoperii de sine și a descoperirii trecutului semenilor lor.

EXECUȚIE

Ca o mică destăinuire, habar nu aveam că Jesse Eisenberg a trecut la nivelul superior în această industrie, mai exact cel de regizor și scriitor, și pare-se că nu este la primul proiect, dar la nivel de anvergură, A Real Pain este marele punct.

Premisa și tema nu sunt deloc originale, dar abordarea mi s-a părut total inedită.

Dacă anu’ trecut am avut parte de acel The Zone of Interest, un film istoric care m-a scârbit complet, care îmi vorbea despre umanizarea unor monștri infecți, acum, A Real Pain se întoarce oarecum la normalitate,

A Real Pain nu este un film istoric despre Holocaust, este unu’ cât se poate de modern iar abordarea mi s-a părut originală.

Mai exact, o poveste despre Holocaust spus printr-un tur „ turistic ”, folosesc ghilimelele deoarece când folosesc respectivul termen mă gândesc la odihnă și relaxare, iar în contextul de față nu mi se pare că se potrivesc aceste stări.

Revenind la film, acesta se bazează pe conflictul dintre mentalități și despre modul în care acestea se raportează la trecut.

Pe de-o parte avem un Benji care este super extrovertit, care spune lucrurilor pe nume și pe bune fără să gândească prea mult, care trăiește totu’ la maxim și care posedă și un claxon vocal destul de mare.

La polul opus se află David, un tip tăcut, introvertit, care nu știe să-și exprime foarte bine trăirile și sentimentele și care-i place mai mult să fie singur.

Dar ce-i aseamănă pe amândoi, deși par diferiți la prima vedere, este sufletul zvârcolit și plin de greutăți, probleme pe care aceștia le ascund cum pot și cum știu ei mai bine.

Revenind la conflictul principal, unu’ suferă prea mult, ba chiar într-o anumită măsură pare că se simte vinovat din anumite puncte de vedere în legătură cu acele evenimente tragice, iar altu’ apelează la cartea care vorbește trecutul care trebuie lăsat în pace și viitorul care trebuie să curgă înainte.

Iar din caracterizările anterioare vă dați seamă cine și cum militează pentru ce.

Din punctul meu de vedere, totu’ trebuie să dețină un echilibru, mai exact este foarte bine să comemorăm și să știm despre trecut astfel încât să învățăm să nu-l repetăm, iar asta este valabil pentru orice istorie neagră, dar în același timp, este extrem de nociv să rămânem mai mereu angrenați în trecut.

Regia filmului este impresionantă, Jesse Eisenberg ne oferă un vizual mai colorat, ba chiar o narativă plină și de momente comice prin interacțiunile celor doi veri, dar totu’ într-un final se sfârșește prin imaginile cutremurătoare care arată un cancer istoric negru și sângeros, secvențe la care n-ai cum să rămâi nemișcat.

Actoria mi s-a părut la cel mai înalt nivel, Kieran Culkin reușește un rol memorabil și magistral prin interpretarea sa brutală care emană niște stări și emoții incredibile.

Apropo, Kieran Culkin l-a cam spulberat pe frățiorul său, Macaulay Culkin care va rămâne veșnic blocat și cunoscut pentru acel Kevin din Home Alone.

Iar actualul Glob de Aur din portofoliul lui Kieran este cât se poate de meritat, și nu m-ar mira deloc o nominalizare la decernarea supremă, adică Premiile Oscar.

Și încă o scurtă paranteză despre actor, tot acesta se bucură și de un Premiu Emmy pentru celebrul serial Succession.

Chiar și Jesse Eisenberg execută și livrează o partitură interesantă, total opusă colegului său de platou, iar prin interpretarea sa m-a făcut să uit complet de mizeria de rol în care acesta îl juca pe Lex Luthor în acel Batman V Superman: Dawn of Justice.

NOTĂ

Așa cum am spus și-n începutul comentariului, avem parte de o abordare total diferită față de acest subiect greu.

Nu avem parte de o călătorie propriu zisă în trecut în care vedem cât se poate de direct atrocitățile Holocaustului, ci avem parte de o călătorie contemporană prin intermediul unui tur prin Polonia.

Genu’ ăsta de producții apreciez, adică filme simple și executate într-un mod ușor dar foarte profund, care nu apelează la cine știe ce artificii filosofice și tehnici regizorale artistice care sunt făcute doar de dragu’ de a părea un film artistic, cult și intelectual.

Nu-i vreo capodoperă absolută, dar este un film care reușește cu măiestrie să discute despre schimbare, trecut și despre ce înseamnă cu adevărat o durere.