1 nominalizare la Premiile Oscar.

The Six Triple Eight este un film produs de Netflix care este nominalizat la Premiile Oscar pentru Cea mai Bună Piesă Originală.

SINOPSIS

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, armata americană se confrunta cu o problemă majoră: milioane de scrisori și pachete trimise soldaților de pe front rămâneau nesortate, amenințând moralul trupelor.

Într-o epocă în care segregarea rasială era încă profund înrădăcinată în societatea americană, o unitate formată exclusiv din femei de culoare primește o misiune fără precedent – să rezolve această criză logistică.

De asemenea, în jurul acestei povești se află și Lena ( Ebony Obsidian ), o femeie de culoare care așteaptă un răspuns de la iubitul ei plecat pe front, și care, tot ea, ajunge să se înroleze în război.

Locotenent-colonel Charity Adams (Kerry Washington) este desemnată să conducă 6888th Central Postal Directory Battalion, prima unitate feminină afro-americană trimisă în Europa.

Cu resurse limitate, condiții dificile și sub privirile sceptice ale superiorilor lor, aceste femei trebuie să proceseze și să livreze milioane de corespondențe într-un timp record, totul în mijlocul haosului războiului.

EXECUȚIE

Am pornit la drum cu un oarecare entuziasm legat de acest film, nu de alta, dar premisa mi se pare absolut interesantă și originală pentru a fi expusă pe celuloid.

Din păcate, degeaba-i ca lumea premisa dacă execuția este una abominabil de dezastruoasă.

Povestea filmului gravitează în jurul acestei misiuni de a trimite scrisorile la familiile soldaților, deși este pare un lucru banal, hai să facem un exercițiu de imaginație :

Doamne ferește, să ai pe cineva plecat în război și să nu primești niciun răspuns. Care ar fi prima reacție? Ce gânduri te-ar bântui la nesfârșit? Ai mai putea fi în stare să-ți rezolvi sarcinile cu un asemenea gând sumbru în minte?

Însă, filmul nu a reușit deloc să fructifice acest segment al poveștii, să-ți arate cum s-a ajuns la marea soluție de atunci care a crescut într-un mod covârșitor gradul și rata de bucurie, optimism și încredere pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Lansez o provocare : Un shot de fiecare dată când auzi expresia negro woman.

Cam așa s-ar rezuma execuția filmului care a fost una extraordinar de enervantă.

Doamne ferește, nici nu se pune problema în a nega sau a lua în derâdere problema rasismului, îmi venea să sparg ecranul când observam tratamentul la care erau supuse femeile de culoare, caterinca grețoasă și scârboasă care roia în jurul lor.  

Pe bune!?!? Sortăm femeile pe culori, fiecare grup de soldate pe treaba lor!?!?!?

Gunoi și monstru uman, că titulatura de om n-ai cum să o primești pentru asemenea comportamente, cam așa era în trecut, și din păcate, cam așa e și acum.

Dar problema filmului e următoarea : Nu am fost deranjat de subiectul filmului care a fost cu adevărat trist și serios, ci de modul enervant și exacerbat în care acesta a fost abordat.

REPET, nu neg efortul acelor femei, dar nici nu poți să-mi dramatizezi în ultimul hal că sortatul scrisorilor care poate duce la ruperea unei unghiuțe este o misiune apocaliptică precum cea de soldat în linia întâi pe frontul pe război care riscă să moară sau să se întoarcă cu membrele amputate.

Regizorul – Tyler Perry a făcut o treabă de mântuială în această producție, și mă refer atât din punct de vedere tehnico – regizoral, cât mai ales din punct de vedere scenaristic, că din păcate pentru această poveste, el a fost și scenarist.

 E nevoie de doar o simplă căutare pe Google pentru a vedea niște analize ale filmului și pentru a observa ce greșeli flagrante din punct de vedere istoric au fost făcute în acest film, ca să nu mai zic de erorile ce țin de logică sau chiar domeniul militar.

Nici actoria nu rupe norii, mai toată distribuția fiind cam Lemn Tănase.

NOTĂ

Știți ce salvează filmul? Imaginile de arhivă de la finele filmului unde chiar am fost emoționat.

Din moment ce plâng la așa ceva, e clar că marea problemă a fost cea a filmului, nu a mea, plus că respectivele imagini sintetizează perfect tot ce s-a întâmplat în această pagină de istorie.

Mai degrabă urmăriți ultimele 10-15 minute ale filmului decât conținutul cinematografic în sine realizat în cea mai mare silă și mediocritate de Tyler Perry.

E un 5 dat cu indulgență și cu respect față de acele doamne, nu de alta, dar execuția filmului mi s-a părut chiar o jignire pentru ele.

Nici melodia propusă pentru nominalizarea la Oscar nu m-a dat pe spate, fiind cu mult sub capodopera lui Elton John din documentarul său.