Tânărul Vlad Șandor a realizat un nou scurtmetraj, de data aceasta un proiect care joacă în cu totu’ altă ligă.
Proiectul se numește …and God was Silent.
Filmul a fost în colaborare cu Mercenarii din Asserculis.
SINOPSIS
Într-un spațiu din Evul Mediu românesc, doi soldați rătăcesc printr-un peisaj marcat de urmele recente ale unui conflict. Au primit o însărcinare clară de la superiorul lor și sunt hotărâți să o ducă la capăt, indiferent de obstacole.
Detaliile misiunii rămân intenționat ascunse, însă se știe că punctul de plecare este un obiect aparent banal, ascuns într-un sac, care va declanșa întregul parcurs al poveștii.
Pe măsură ce înaintează prin teritorii încărcate de sânge, amintiri și tensiuni nerezolvate, cei doi se intersectează cu personaje diverse, fiecare purtându-și propriile scopuri, temeri și ambiții.
EXECUȚIE
Aidoma celorlalte proiecte orchestrate de Șandor (Third Day, Fear sau Where the Ravens Fly), discutăm tot despre război, însă de data aceasta nota este un pic mai comercială.
Ca să râdem un pic, din fericire, de data aceasta nu am mai fost nevoit să stau cu DEX-ul în mână; acum, parcă ar fi mers o pungă de popcorn. Evident, stați fără griji, că și de data aceasta profunzimea și simbolismul își fac simțită prezența.
În esență, narațiunea vorbește despre loialitate — nu doar față de un stăpân sau o poruncă, ci față de un set de credințe care dau sens existenței într-o lume dominată de violență și nesiguranță.
Loialitatea celor doi oșteni nu este una simplă sau eroică în sens clasic. Ea gravitează în jurul numelui lui Dumnezeu, invocat constant ca justificare supremă pentru fapte care, altfel, ar putea fi greu de susținut moral.
În acest context, filmul sugerează că cele mai grele lupte nu sunt cele poruncite, ci cele în care personajele sunt obligate să decidă singure dacă ridică arma.
Duelurile care nu vin din ordin sunt momentele în care credința este testată cel mai dur, pentru că Dumnezeu nu mai poate fi invocat ca scuză imediată.
Pe partea tematică ar trebui să scriu mii și mii de cuvinte, atâta filosofie e. De exemplu, am stat mult și m-am gândit asupra alegerii titlului – …and God was Silent.
Să sugereze oare momentul în care oamenii vorbesc, luptă, ucid și justifică totul în numele lui Dumnezeu, dar Dumnezeu nu răspunde?
Sau, dacă Dumnezeu este tăcut, atunci deciziile nu mai pot fi puse pe seama Lui?!?
Din punct de vedere tehnic și regizoral, pot spune cu mâna pe inimă că este cel mai bine lucrat film din toată filmografia tânărului regizor.
Mi-a plăcut întreaga atenție la detalii, la costume, locații și, mai ales, pe partea dialogului arhaic – pur și simplu, pentru jumătate de oră am fost transpus într-o altă lume.
De asemenea, trebuie să-l mai felicit pe Vlad Șandor și pentru coloana sonoră, care mi s-a părut GENIALĂ, iar împreună cu tot decorul se conturează un tablou sublim al acelor vremuri demult apuse.
Un punct în plus și pentru regie, de la construcția și compoziția unor cadre, și mai ales a unor scene tensionate sau de acțiune propriu-zisă.
Și mare atenție aici: Vlad Șandor e mai ceva ca Sean Baker în Anora sau David Lynch în Inland Empire, fiind aici regizor, scenarist, editor și compozitor.
NOTĂ
Filmul e unu’ profesionist din multe puncte de vedere, dar are și unele chichițe mărunte, însă nu de o asemenea amploare încât să-i tai capul lui Șandor.
Nu este neapărat un minus, ci doar o dorință / propunere – mi-ar plăcea să văd și altceva în filmografia lui, alt registru, alt gen; un thriller psihologic mi s-ar părea de-a dreptul genial, de exemplu.
Filmul sugerează că, atunci când Dumnezeu rămâne tăcut, responsabilitatea morală nu mai poate fi delegată. Faptele nu mai sunt justificate de porunci sacre, ci devin expresia alegerilor omenești.
