Devastator la Gala Premiilor Oscar din 1997, The English Patient a plecat cu 9 statuete aurii, bineînțeles, și cu titlul suprem de Best Picture.

SINOPSIS

Filmul spune povestea unui bărbat misterios grav ars, ( Ralph Fiennes ), care este îngrijit într-un spital de campanie situat într-o mănăstire italiană ruinată.

Pacientul, al cărui nume real este dezvăluit mai târziu, nu-și poate aminti detalii despre trecutul său din rănilor devastatoare care-i mănâncă trupul și-l duc spre pierzanie.

Pe măsură ce îngrijitoarea sa, o asistentă pe nume Hana ( Juliette Binoche ), îl îngrijește, aceasta începe să descopere încet povestea tumultuoasă a vieții sale.

În flashback-uri, filmul dezvăluie relația pasională și interzisă dintre acesta și Katharine Clifton ( Kristin Scott Thomas ), soția unui coleg explorator.

EXECUȚIE

Așteptările au fost destul de mari, având în vedere că m-am confruntat cu un film care înhățat 9 statuete de aur, din păcate, n-am primit ce mi-am dorit.

Filmul este o poveste de dragoste, cumva în stilul marelui Titanic, capodopera lui Cameron care a apărut anul următor după acesta, zic în stilul Titanic că și aici se lasă cu mortăciuni, dar și cu adulter.

Eh, doar că aici intervine marea problemă, mai ales că sunt și un consumator de filme romantice BUNE, ei bine, cu povestea de față nu am putut rezona, ba din contră, chiar am fost super scârbit.

Dacă în Titanic avem parte de o Rose care-l înșală pe logodnicul ei care este un bocciu ordinar de mi-l doream înecat și răsînecat, aici, Katharine înșală un bărbat ok, care nu o abuza fizic și verbal, nu o trata ca pe o cârpă, nu era toxic, cel puțin eu n-am observat comportamente toxice la soțul ei.

Și ca să mă leg și de personajul lui Ralph Fiennes, băi fraților, e și o lege scrisă și nescrisă la noi băieții – Nu te dai la iubita / soția tovarășului tău.

Dacă soțul lui Katharine era ucis în război și aceasta se cupla cu șarmantul englez, să zicem că mai înțelegeam, că este tânără și dorește să-și refacă viața, dar repet, soțul ei nu mi s-a părut vreun nemernic.

Deci, cu astfel de personaje vrei să rezonez? Scuze, nu am nimic cu fanii acestei producții, cu cei care s-au emoționat, dar aici n-am cum să fiu mișcat de o astfel de poveste.

Măcar dacă-i spuneau omului ce făceau, măcar  dacă divorța, nu să-ți dai drumu’ la hormonii urlători pe la spatele soțului tău.

De asemenea, clădirea scenariului mi s-a părut mediocră, totul este mură-n gură, din start ni se prezintă ce se întâmplă cu personajele, deci impactul emoțional a fost zero absolut.

Ca să nu mai zic că ritmul este lent și filmul este plin de momente total inutile, mai apare un personaj jucat de William Defoe, personaj care nu contribuie mai cu nimic la traiectoria poveștii.

Măcar dacă mai existau niște momente cu niște fenomene devastatoare din deșertul african, niște secvențe epice din război, nu știu, ceva care să mă țină lipit în fața TV-ului.

Nu că mi-aș fi dorit acum vreo mare și epică acțiune de vreo imensă magnitudine, dar măcar niște momente mai tensionante, mai dinamice, nu să-mi arăți despre cum îi decojești prune la pacient și cum îi pregătești așternuturile.

Aș spune că-i un film de Oscar cam pe jumătate, zic asta că, dacă partea „ sufletistă ” a filmului, ei bine, partea tehnică merită toate Oscarurile posibile și imposibile.

Regia, coloana sonora și imaginea sunt demențiale, toate acestea ducând la un efect de imersiune a privitorului, și chit că nu mi-a plăcut acest film, recunosc că i-aș mai trage o revizionare dar doar pe un ecran IMAX.

Actoria este și ea la înălțime, iar vârful de lance este reprezentat de Ralph Fiennes, care dacă stăm și analizăm, joacă două roluri în această peliculă, iar faptul că nu a luat premiul Oscar pentru Cel mai Bun Actor în Rol Principal mi se pare o crimă apocaliptică, la fel cum mi se pare că nu a luat nici pentru rolul din Schindler’s List.

Ralph Fiennes are 61 de ani, deci cam 15 ani ar mai putea să joace, două roluri mari ar putea să mai prindă, n-are cum ca Academia să-l mai sară, nu că m-ar mira, că se apelează la Oscarul Onorific ( Oscarul de Milă ), dar prefer sacrificat un actor mai tânăr care să fie ambiționat pentru mai mult, decât să văd un ditamai veteran sărit de atâtea ori.

NOTĂ

După cum vă dați seama, n-am avut o experiență prea plăcută cu acest film, povestea m-a silit complet, cam prea romantizează și susține adulterul.

Pe palier tehnico – regizoral, Anthony Minghella merită toate laudele și aplauzele, dar la caracterul sentimental și emoțional, a cam dat-o în bară, pentru mine.

Dacă mă întrebați pe mine, i-aș fi dat Oscarul lui Fargo, dar cine sunt eu să mă împotrivesc în fața marilor critici… Și repet, eu văd cu totul altcumva o poveste de dragoste, și-n unele situații, chiar sunt de acord cu înșelatul partenerului, dar doar dacă respectivul sau respectiva este un gunoi uman.