1 Premiu Oscar

1 Nominalizare la Oscaruri.

După ce-am văzut de 3 ori Oppenheimer, mi-a fost aproape imposibil să cred că am să-i găsesc vreun combatant serios pentru locul fruntaș în top-ul personal de filme favorite pe anul 2023.

Dar iată că s-a ivit The Boy and The Heron și mi-a dat toate planurile peste cap, film anime regizat de legendarul Hayao Miyazaki.

Sinopsis

După ce și-a pierdut mama în timpul războiului, tânărul nostru protagonist Mahito, se mută la o moșie de la țară împreună cu tatăl său.

Demonii trecutului încă-l bântuie pe Mahito, care încă nu-și revine după această pierdere catastrofală, pare-se că doar tatăl acestuia și-a revenit, refăcându-și viața sentimentală, căsătorindu-se cu Natsuko – sora fostei sale soții, fiind și mătușa lui Mahito; ba chiar, aceștia așteaptă și un copil.

Așa cum știm cu toții, o mamă este de neînlocuit, iar acest sentiment îl poartă și Mahito, care îi este greu să accepte că Natsuko i-a devenit mamă, și chiar și el recunoaște, că nu o prea o place pe aceasta,

Lucrurile iau o întorsătură tulburătoare, când se descoperă un turn fantomă care adăpostește un straniu stârc cenușiu, iar mai apoi, într-un mod misterios, Natsuko dispare fără urmă.

Iar de aici, Mahito pornește într-o călătorie epică și fantastică într-o lume unde dualitățile viață – moarte, bine – rău, sau sinceritate – minciună sunt cheile principale.

Execuție

Mai întâi, a fost Hayao Miyazaki, restul este de legendă!

Entuziasmul avut pentru acest film a fost egal cu Oppenheimer, adică am fost extrem de nerăbdător să iau parte la un asemenea eveniment, iar vestea să aud că în sfârșit, o să văd pe viu, în sala de cinema, un film nou Ghibli orchestrat de Miyazaki m-a făcut să fac ca toate animalele.

Și recunosc, nu mint cu absolut nimic când spun că în primele 5 minute ochii îmi jucau în lacrimi, nu datorită acțiunii din film, ci faptului că nu-mi venea a crede că în sfârșit văd într-o sală de cinema un film nou Ghibli, și acela, orchestrat de Hayao Miyazaki.

Vizual, filmul este o operă de artă, doar vorbim despre arta manuală a Studio-ului Ghibli, iar primele 5-10 minute în care ne este prezentată moartea mamei lui Mahito, cum spitalul la care era internată era mistuit de flăcări, acel incipit al filmului este cutremurător de bine realizat, în special elementele ce țin de foc.

The Boy and The Heron bubuie de cadre care-ți taie răsuflarea, să nu mai zic de umbre, reflecțiile din apă, și tot felul de mici detalii care m-au făcut să vorbesc singur de unu singur, și să spun de nu știu câte ori : ” Doamne, cum arată! „.

Sunt ferm convins că stilul animat putea fi mult mai amplificat în spectaculozitate, dar acest vizual care a fost foarte minimalist mi s-a părut mai mult un tribut adus acelei arte manuale din anii 80′, dar indiferent cum ar fi acest stil, pur și simplu, fiecare cadru parcă este pictat de către o mână de aur a vreunui înger.

Ansamblul sonor și muzical este perfect adaptat filmului, aici Joe Hisaishi compune cu măiestrie sentimente de bucurie, tristețe, adrenalină și speranță prin intermediul muzicii, reușind astfel să complimenteze scenariul.

Ca să nu mai zic de piesa care acompania creditele, care a fost și tradusă, m-a făcut să scot șervețelele din dotare, avea ceva în ochi.🥲

Inițial, acest film a fost declarat ca ultimul act al lui Hiyao Miyazaki în industrie, însă regizorul și-a schimbat ideea, și pare că și-a dat seama că mai are o grămadă de lucruri de realizat în cinematografie.

Chiar și așa, la nivel tematic, filosofic sau structural, acest The Boy and The Heron se simte oarecum ca un film de adio, ca o scrisoare de dragoste, de bun rămas, fiind presărată și cu multe firimituri auto-biografice.

Spre exemplu, în film, tatăl lui Mahito lucrează ca director la o fabrică pentru avioane, lucru identic cu ce făcea tatăl lui Miyazaki, ba chiar și mama acestuia s-a confruntat cu probleme de sănătate și a fost internată o lungă perioadă în spital ( Dar asta ar face mai mult o conexiune cu My Neighbor Totoro ).

Dacă analizăm acest film în detaliu, s-ar putea să ne lase uimiți de nivelul de sens din spatele fiecărei secunde din acest film.

Temele existențiale abordate în această epopee cinematografică sunt exact temele prin care Miyazaki își construiește lumile, dar în mod concret, totul se rezumă prin întrebarea aflată pe poster-ul original al filmului din versiunea engleză – How Do You Live?

Moartea, durerea, sensul vieții, valoarea unui loc de muncă, acceptarea sfârșitului de drum, noi începuturi, moștenirea – toate acestea construiesc un pod atemporal care transcende în timp și spațiu a noastră viață.

Filmul este o poveste serioasă, dar și magică, despre cum lumea noastră, care nu este deloc perfectă, dar acest lucru nu ar trebui să ne facă să disperăm, ci trebuie să știm să acceptăm, să ne bucurăm de fiecare zi din viață, oricât de dificilă ar fi, astfel am reuși să construim exact universul în care am vrea să trăim cu adevărat.

De asemenea, filmul reprezintă o adevărată călătorie prin întreaga filmografie a regizorului, iar Spirited Away pare-se că a fost punctul principal de sprijin la scheletul acestui film, mai ales că lumea în care călătorim este una a viilor și a morților.

Ca să nu mai vorbesc despre multitudinea de referințe din filme precum : Princess Mononoke, Ponyo, Porco Rosso, Howl’s Moving Castle.

Pe partea de umor, având în vedere tonul serios al acestei pelicule, chiar au fost unele momente care m-au făcut să râd copios, mai ales că unele personaje sunt desenate în cel mai hilar mod cu putință, totuși vorbim despre nemărginita imaginație a marelui regizor Miyazaki.

Nu știu dacă este prima oară când spun acest lucru pe blog, dar : După ce-am văzut un număr generos de filme anime, mi-am dat seama că această tehnică de animație este cea mai complexă și profundă formă de a spune o poveste din industria cinematografiei, o formă în care resursele povestitorului sunt nelimitate.

Notă

Aș putea spune că The Boy and The Heron este cel mai bun film din catalogul lui Miyazaki, aș mai putea spune, de altfel, că avem parte de unu dintre cele mai bune filme ale deceniului, și nu cred că exagerez cu nimic.

Cuvintele sunt de prisos, și sincer, chiar nu mai găsesc ce să mai spus despre acest film.

Am o rugăminte, atunci când facem un top sau o listă de regizori mari, pe lângă : Nolan, Capra, Scorsese, Cameron, Spielberg, Kurosawa, trebuie să ne gândim și la acest nume : Hayao Miyazaki – PĂRINTELE TUTUROR POSIBILITĂȚILOR ÎN CINEMATOGRAFIE.

Încă nu am văzut întreaga filmografie Ghibli, dar dacă stau să mă gândesc, din tot ce-am văzut până acum, posibil ca Studio-ul asiatic să fie cel mai constant producător de film de pe întreaga rază a mapamondului în materie de succese/eșecuri.

Iar dacă acesta a fost ultimul său film, atunci – Mulțumesc, Miyazaki! Mulțumesc pentru cele mai frumoase poveșți și lecții de viață spuse vreodată pe pelicula de film!

P.S: Posibil să avem parte de încă un an în care Academia stă cu ochii închiși, dar în mod normal, după umila și sincera mea părere ar cam trebui să avem parte de:

• Premiu pentru Cea mai Bună Animație ( DETAȘAT! )
• Nominalizare pentru Cel mai Bun Scenariu Original
• Nominalizare pentru Cel mai bun Film
• Și chiar și un Oscar Onorific pentru Regizor ( Dacă nu chiar, nominalizare directă la Cel mai Bun Regizor )