Tot în cadrul American Independent Film Festival am avut ocazia să vizionez The Assistant.
Un film în regia și scenariul cineastei Kitty Green.
SINOPSIS
Angajată ca asistentă într-o companie de producție extrem de influentă, Jane (Julia Garner) își petrece timpul rezolvând sarcini aparent mărunte: răspunde la telefoane, organizează documente, pregătește întâlniri și încearcă să țină în funcțiune un mecanism care pare să nu se oprească niciodată.
La început, totul pare să facă parte din rutina obișnuită a unui job solicitant. Însă, pe măsură ce ziua avansează, Jane începe să observe detalii care îi provoacă tot mai mult disconfort.
Comportamentul colegilor, tăcerile apăsătoare, reacțiile ciudate ale angajaților și prezența aproape fantomatică a șefului companiei îi sugerează că în spatele aparențelor se ascunde ceva mult mai întunecat.
EXECUȚIE
La bază, filmul este o radiografie rece și extrem de lucidă a unui mediu toxic. Un loc în care oamenii nu mai reacționează la ceea ce este greșit, ci învață să conviețuiască cu el.
Tăcerea devine rutină, frica devine normalitate, iar compromisurile morale ajung să fie privite ca simple condiții ale succesului profesional.
Unul dintre cele mai deprimante aspecte ale filmului este modul în care Jane este tratată de cei din jur. Muncește enorm, înghite umilințe, rezolvă problemele altora și încearcă să fie profesionistă, dar primește foarte puțin respect în schimb.
Ba mai mult, Jane nici măcar nu este tratată ca o colegă de muncă în adevăratul sens al cuvântului.
Este privită mai degrabă ca o resursă care trebuie să rezolve orice problemă apare, indiferent dacă aceasta intră sau nu în atribuțiile sale. În permanență, i se cere să fie asistentă, secretară, femeie de serviciu, organizator, mesager și chiar un fel de babysitter pentru oamenii din jur.
Aproape nimeni nu pare să o vadă ca pe un profesionist aflat la început de carieră, ci ca pe cineva care există doar pentru a face viața celorlalți mai ușoară.
Iar din păcate, această poveste a filmului nu este ficțiune, ci realism pur, o oglindă infectă a societății actuale, mai ales în mediile de muncă unde toxicitatea se află la rang de artă.
Din punct de vedere regizoral, filmul este executat printr-un minimalism extrem de rece și sobru: totul rămâne rece, tăcut, birocratic, lipsa acelui sentiment de catharsis fiind evidentă, ducând totul la un realism extrem de crud.
Mi-a plăcut foarte mult cum regizoarea a știut să construiască tensiunea în cadre, foarte multe secvențe unde îți vine să te arunci prin ecran, să intrii în film și să faci gulere niște birouri la nesimțiții din acea clădire de birouri.
Pe plan actoricesc, mai toată distribuția își livrează partitura într-un mod cinstit, însă cine cară filmul în spinare este bineînțeles, Julia Garner.
Îi vezi oboseala acumulată în priviri, în postură, în felul în care își cere scuze pentru lucruri care nu sunt vina ei, în modul în care încearcă să rămână profesionistă într-un spațiu care o dezumanizează treptat.
Practic, interpretarea Juliei Garner este o oglindă dureroasă a burnout-ului modern: unul tăcut, birocratic, acumulat din sarcini, umilințe și frică. Jane se stinge lent sub greutatea unui mediu care o tratează ca pe o funcție, nu ca pe un om simplu.
După cum se observă, am găsit destule aspecte pozitive, dar în același timp, nu pot spune că e un film care m-a încântat complet până la capăt.
Foarte multe momente unde trebuie să admit că l-am găsit mult prea repetitiv în foarte multe segmente narative, foarte lent și ușor plictisitor, iar aici trebuie să adaug că nu i-am putut găsi acea scânteie care să mă facă să mă arunc la marginea scaunului.
NOTĂ
Per total, e o realizare decentă, corectă și cinstită, dar niciuna în care pot spune că spiritul cinefil a fost excitat la maximum. Și recunosc, mi s-a părut destul de plictisitor.
Este un film rece, tăcut și apăsător, care nu vorbește doar despre un caz de abuz, ci despre întregul mediu care îl face posibil.
Kitty Green reușește să construiască un sistem care funcționează liniștit, birocratic, aproape banal, în timp ce macină oamenii din interior.
The Assistant este despre un întreg sistem care a învățat să obosească oamenii până când aceștia nu mai au puterea să se apere.
