Dacă tot am dat-o pe noul Kingdom of The Planet of The Apes, am zis să mă întorc pe la origini, adică prin anul 1968.

Sinopsis

Un echipaj de astronauți, condus de Taylor (Charlton Heston), se prăbușește pe o planetă necunoscută, aparent pustie.

În timp ce explorează mediul înconjurător, ei descoperă că planeta este populată de o civilizație de maimuțe inteligente, care domină și înrobesc oamenii primitivi.

Taylor este capturat și, în cele din urmă, devine prieten cu doi cercetători maimuță, Zira (Kim Hunter) și Cornelius (Roddy McDowall), care îl ajută să evadeze.

Pe măsură ce Taylor explorează planeta, descoperă un adevăr șocant despre originile civilizației de maimuțe și trecutul planetei.

Execuție

Anul 1968 – Wow, ce an pentru cinematografia genului Science Fiction, perioadă care a adus 2001: A Space Odyssey și acest Planet of The Apes.

Filmul este bazat pe romanul – ” La Planète des Singes ” de autorul francez Pierre Boulle, titlul romanului în engleză este ” Monkey Planet ” sau ” Planet of the Apes „, prin urmare, romanul a fost publicat pentru prima dată în 1963, iar autorul francez, cunoscut și pentru romanul său ” Podul de pe râul Kwai „, a creat o poveste fascinantă despre o planetă unde maimuțele sunt specia dominantă și oamenii sunt subjugați.

Din start spun că o să judec acest film prin a mă raporta strict la perioada respectivă, nu sunt atât de tâmpit să mă iau de film prin prisma efectelor șubrede, erorilor tehnice și de logistică sau a oamenilor îmbrăcați în costume de maimuțe.

Mi-a plăcut foarte mult acest film, chiar dacă este total lipsit de aspectul blockbuster, aspect cu care am fost obișnuiți în trilogia lui Matt Reeves.

Aici, acțiunea lipsește aproape cu desăvârșire, totul gravitând în jurul temelor și motivelor filosofice.

Chiar dacă filmul începe și-n general se desfășoară pe un ritm destul de lent, nu a existat niciun moment care să mă plictisească, fiind uluit de această abordare a francizei.

Într-adevăr, acest Planet of The Apes a fost printre marile filme care au adus marele concept de plot-twist, însă marea dezvăluire din acest film nu-i vreo mare șmecherie, cel puțin acum.

Cei care au văzut ultimele 4 filme din această mare franciză își vor da seama extrem de ușor după primul sfert de oră al filmului care-i treaba, a, poate pentru ageamiii acestui univers din perioada respectivă a fost ceva uluitor, dar acum, cam meh.

În anii 1960, Statele Unite erau în mijlocul unor schimbări sociale și politice majore, inclusiv mișcările pentru drepturile civile, protestele împotriva războiului din Vietnam și începuturile mișcării de eliberare a femeilor, iar prin acest climat s-a influențat puternic temele explorate în film, reflectând astfel temerile și anxietățile legate de natura umanității, violența instituționalizată și rasismul..

Fără doar și poate, una dintre cele mai evidente și primordiale teme ale filmului stă în relația dintre oameni și animale.

În această lume răsturnată, maimuțele sunt cele care au creat o civilizație avansată, în timp ce oamenii sunt tratați ca animale inferioare, iar această inversare halucinantă servește drept comentariu asupra modului în care oamenii tratează alte specii și evidențiază ipocrizia și cruzimea acestui comportament.

Filmul pune sub semnul întrebării natura umanității prin personajul lui Taylor, care se străduiește să-și mențină demnitatea și umanitatea într-o lume care îl percepe ca pe o ființă inferioară.

Confruntarea sa cu Zaius (Maurice Evans), liderul intelectual al maimuțelor, subliniază conflictul dintre cunoaștere și ignoranță, precum și între instinctul de supraviețuire și moralitate.

De asemenea, filmul abordează în mod explicit problemele legate de rasism și discriminare, aici, societatea maimuțelor este stratificată, cu gorilele ocupând roluri militare, cimpanzeii fiind cercetători și orangutanii deținând puterea politică și religioasă.

Prin prezentarea oamenilor ca fiind inferiori și subordonați, filmul atrage atenția asupra absurdității rasismului și a oricărei forme de discriminare bazată pe diferențele biologice sau culturale, de exemplu: Gorilele, care reprezintă forța militară a societății maimuțelor, sunt prezentate ca fiind brutale și lipsite de compasiune, iar Taylor, prin experiențele sale, devine un simbol al rezistenței împotriva opresiunii militare și a abuzului de putere.

Nu în ultimul rând, filmul prezintă conflictul dintre religie și știință, confruntare ideologică prezentă și-n vremurile noastre.

Maimuțele au o religie strictă care interzice anumite cunoștințe și descoperiri științifice, în special cele legate de originea lor și a oamenilor, Zaius, de exemplu, știe adevărul despre trecutul planetei, dar alege să-l suprime pentru a menține acel status quo.

Acest conflict reflectă dezbaterile contemporane din societatea americană privind evoluția, creștinismul și rolul religiei în viața publică, aici, filmul sugerând că suprimarea cunoașterii și a adevărului poate duce la stagnare și declin.

Mi s-a părut uluitor acest lanț trofic schimbat la 180 de grade, unde oamenii erau animalele, iar maimuțele deveneau rasa supremă – Să vezi maimuțe ca medici veterinari pentru oameni, ca umanoizii să trăiască-n cuști sau aceștia să fie supuși la diferite intervenții specifice animalelor.

Mă întorc la marele twist, și mă chinui să nu dau spoiler – Mi-e greu să cred că ditamai scenariștii ( și ce nume de scenariști ) n-au fost în stare să construiască un personaj inteligent ( pixu meu….ești ditamai astronautul la NASA, greu să nu-ți dai seama despre ce se petrece în jurul tău ) dar au creat o super narativă încărcată puternic din punct de vedere filosofic.

Îmi place să cred că Taylor, în tot acel timp trăia într-un continuu sentiment de negare, stare pe care cel mai probabil am fi avut-o cu toții dacă eram în pielea lui.

Notă

Dacă aș fi văzut acest film înainte de noul restart al francizei, cel mai probabil Kingdom of The Planet of The Apes primea cu un punct în plus la notare, dar nu mă pot întoarce-n timp, iar acum pot spune că mi s-a sporit interesul pentru noua franciză, mai ales că mi-au tresărit anumite idei și gânduri despre o posibilă direcție a acestei noi francize.

Cât despre filmul din 1968 – LEGENDĂ!

Într-adevăr, filmul a îmbătrânit urât, fiind plin de erori tehnice și de logistică, plus niște efecte extrem de rablagite, dar partea narativă este monumentală și n-a îmbătrânit absolut deloc.

În esență, această capodoperă a genului SF este atât o reflecție asupra umanității, cât și un avertisment cu privire la direcția în care se îndreaptă civilizația, fiind un adevărat îndemn spre a reflecta asupra propriilor noastre valori și acțiuni, decizii și gânduri care pot avea consecințe devastatoare.