O nominalizare la Premiile Oscar.

Pare-se că 2024 a fost anul maimuței – Monkey Man, Godzilla x Kong: The New Empire, iar acum Kingdom of the Planet of the Apes.

SINOPSIS

După foarte mulți ani de la moartea legendarului Caesar, urmărim primatele aflate la dominația absolută a Pământului, în timp ce oamenii încep să trăiască sub o existență sălbatică, fiind doar niște banale ființe.

Noah ( Owen Teague ) este o tânără maimuță care se află la un moment de cotitură în a sa viață, mai exact, ajunge în fața unui examen de maturizare și nu-și dorește în a-și dezamăgi neamul.

Însă, petrecerea îi este stricată de apariția unui umanoid, mai exact o fetișcană pe-al său nume – Mae ( Freya Allan ), care prezintă niște intenții necunoscute, ba vrea să-și găsească semenii, ba vrea să ajute maimuțele, ba ascunde un mare secret.

Unele grupuri de maimuțe nu au auzit niciodată de Caesar, în timp ce altele au distorsionat învățăturile lui pentru a construi imperii înfloritoare.

Iar în acest context, un lider tiran al maimuțelor – Proximus ( Kevin Durand ), începe să-i înrobească pe alții pentru a găsi tehnologia umană, în timp ce Noah, care și-a văzut clanul luat și distrus de către aghiotanții liderului antagonist, pornește într-o călătorie pentru a găsi libertatea propriilor semeni.

EXECUȚIE

Din punctul meu de vedere, o continuare a francizei nu trebuia să existe, asta datorită finalului din War care mi s-a părut că a venit cu o concluzie monumentală a poveștii, evident, n-am cum să nu uit impactul emoțional al filmului, producție care m-a făcut să plâng mai rău ca la Forrest Gump, The Green Mile sau Titanic.

Așa că, așteptările mele au fost extrem de joase și nu mă așteptam la vreun produs de excepție.

Rezultatul?

Sincer, mi s-a părut un film bunicel, dar aflat la ani lumină depărtare de profunzimea și magnitudinea trilogiei precedente.

Nu mint, primele 3 minute m-au emoționat destul de bine, asta pentru că debutul vine cu o foarte mică extensie a filmului War for the Planet of the Apes, oferind un omagiu celui care a fost marele Caesar.

Urmând ca apoi să revenim în momentele din prezentul filmului, acolo având parte de o încordare a mușchilor virtuali, unde vedem în ce s-au dus cele 160 de milioane de dolari, și ce-i drept, filmul arată foarte bine.

Poate că exagerez sau poate încă am rămas fermecat de către trilogia lui Matt Reeves, dar maimuțele din trilogia precedentă mi s-au părut a fi mult mai realist construite și desenate față de producția actuală.

Atenție, nu spun că filmul nu arată bine, ba chiar arată foarte bine, au fost unele cadre în care mă întrebam – Oare fundalul a fost construit pe green screen sau chiar s-a filmat pe locație, într-o pădure?

Ca să nu mai vorbesc despre peisajele cu flora sălbatică și de ruinele orașelor mâncate de trecerea mileniilor formează un tablou vizual absolut impresionant, dar problema mea a fost la tot ce ține de animale.

Pur și simplu, am simțit din prima că primatele și restul animalelor sunt oameni îmbrăcați într-un costum de motion caption, respectiv desenate pe calculator, în special la maimuțe unde expresiile acestora mi s-au părut mult prea similare de grimasele umane.

Însă, buba cea mare vine la poveste și scenariu care mi s-au părut cam rablagite.

Consider că a venit cu ceva semi – nou, povestea agățându-se mult prea mult de trilogia precedentă, neavând o amprentă proprie, de asemenea scenariul se prezintă a fi extrem de previzibil, foarte clișeic și cu multe găuri în foaie, în special pe partea ce ține de explicații, filmul lăsându-mă la final cu multe semne de întrebare.

În plus, tonul filmului mi s-a părut puțin cam de Jungle Book, acesta venind cu o imagine parcă ceva mai colorată, plus câteva mâini bune de glume presărate în liniile de dialog, atmosfera gri și apăsătoare, tonul rece și sumbru ca cel din vechile producții fiind aproape inexistent pentru mine.

Acțiunea este medie, nu este nici inexistentă, dar nici fulminantă și electrizantă, avem parte de câteva încăierări maimuțărești, niște bătăi cu ciomegi și cam atât, câteva la început și câteva la final, atât, filmul punând mai mult accent pe zona narativă și dramatică, pe construcția personajelor.

Filmul prezintă acel caracter de bildungsroman, unde aici îl avem pe Noah, unde pe parcursul poveștii parcurge un drum al maturizării, care crește atât fizic din punct de vedere al forței, cât mai ales din punct de vedere psihic și moral, care de la un simplu tânăr ajunge să lupte împotriva corupției și să-și conducă semenii spre pace și armonie.

În timp ce Noah este personajul principal, au existat cazuri în care Mae a fost în prim-plan, provocând o oarecare confuzie cu privire la obiectivul principal al filmului, nu s-a simțit suficient de explorată sau interesantă, dar interpretarea lui Freya Allan mi s-a părut destul de bună.

Owen Teague livrează o partitură destul de bună, acuma nu știu care se dorește a fi viitoarea direcție a posibilei trilogii, dar Noah este la mii de apusuri distanță de liderul și înțeleptul Caesar și de forța actoricească de care a dat dovadă Andy Serkis.

Din punct de vedere cerebral, filmul provoacă idei despre evoluție și despre consecințele pozitive dar și devastatoare ale acestui proces, de asemenea, revine vechiul conflict dintre uman și animal.

Totuși, nu a fost atât de provocator pe cât mi-aș fi dorit, conflictul de idei dintre Noah și Mae fiind prea ușor, erau foarte multe momente care anunțau mare scandal între cei doi și care mai apoi se terminau în aer și foarte banal.

NOTĂ

După cum vedeți, cam fiecare aspect se prezintă cu bile albe și negre, totu’ fiind cam pe la mijloc, dar per total acest Kingdom of the Planet of the Apes este un film drăguț și bunicel.

Sunt entuziasmat pentru viitoarele părți, n-aș spune asta, mai degrabă aș spune că sunt curios, mai ales că se simte un potențial destul de atrăgător în această poveste, acum rămâne de văzut cât de bine va fi exploatat.

Totuși, n-am cum să nu precizez că acest film a fost regizat de Wes Ball, cineast care n-a prezentat cel mai atractiv catalog în ultima perioadă, și iată că a venit cu un produs bun.

În ciuda unor dialoguri greoaie, greșeli narative și a anumitor personaje neinteresante, în contrapartidă vine o acțiune interesantă, un miez narativ cu potențial, o actorie competentă și un vizual bine executat, toate acestea aducând un echilibru și rezultând un film interesant care chiar merită o șansă la vizionare.