George Miller revine cu o nouă revitalizare a legendarei francize cu care s-a consacrat – Mad Max, acum cu o poveste de origine despre personajul Furiosa.

Sinopsis

Așa cum am spus și-n introducerea de mai sus, avem parte de o poveste de origine, mai exact despre super femeia – Furiosa ( Anya Taylor – Joy ).

Pelicula pornește încă din pruncia personajului Furiosa, pe când era doar o simplă fetiță și se bucura de tainele și curiozitățile copilăriei, însă totul se schimbă brusc când își face apariția psihopatul Dementhus ( Chris Hemsworth ), care conduce un popor aflat într-o cruntă sărăcie.

Astfel, Dementhus o răpește pe Furiosa cu scopul de a-i afla locul de baștină, un lăcaș al bogăției și al abundenței, dar și să o ia în custodie pentru a fi tatăl ei.

Timpul trece împreună cu numeroase tragedii, iar Dementhus și aghiotanții săi se pun pe cucerit teritorii care mai de care mai bogate, iar una dintre marile ținte este Citadela lui Immortan Joe ( Lachy Hulme ).

Acolo, între conflictul dintre Immortan și Dementhus se află un principal intermediar – Furiosa, aceasta devenind pactul dintre cei doi tirani, astfel, tânăra aflându-se sub custodia lui Immortan.

Însă, de-a lungul anilor, prin cotloanele mizere din Citadelă, dintr-o inocentă și biată copilă a noastră Furiosa devine o armă de ucis care caută cu orice preț răzbunarea.

Execuție

Cu mică rușine o spun că aceasta a fost deflorarea mea în materie de Mad Max, neurmărind precedentul și arhilăudatul Fury Road, dar se află și el pe țeavă împreună cu filmele lui Mel Gibson.

Așa că, pentru mine totul a fost cât se poate de nou și de original, fiind un proces de cunoaștere foarte interesant în a cunoaște lumea post-apocaliptică a universului creat de George Miller, regizorul câștigător de Oscar pentru animația Happy Feet.

Filmul se întinde pe 2 ore și jumătate, o durată care se poate simți sau nu, depinde în ce tabără se situează privitorul, pentru cei ca mine a fost o durată aproape insesizabilă, fiind de-a dreptul fascinant de cunoașterea personajului și modul bolnav și sumbru în care este construită lumea, dar pentru cei cunoscători, filmul poate fi alocuri destul de molcom și plictisitor.

Furiosa Review: Mad Max Saga Prequel Is Dazzling but Overstuffed Epic

Totuși, aici mă pot plânge și eu de mult prea ambalatul și turat segment al expozițiunii, în care ne este prezentată copilăria personajului principal Furiosa, relația cu propria mamă și drumul său spre maturizare, iar aici, am avut câteva momente în gând pe modul : Ok, am înțeles deja, hai, adu-o pe Anya Taylor – Joy!

Accentul fiind mult prea pus pe zona narativă, acțiunea este oarecum mai rarefiată, dar chiar și așa, este cât se poate de electrizantă și de palpitantă, mai ales când intră-n joc cascadoriile cu mașina și motoretă, iar din interviurile citite, pare-se că George Miller a pus-o pe Anya la muncă grea, chit că nu-i posesoare de carnet, plus secvențele cu kamakrazee.

Actoria este situată pe cele mai înalte stânci, și evident că vârful de lance este reprezentat de o Anya Taylor – Joy aflată în zile mari, care livrează o partitură extrem de dificilă, având un număr de doar 30 de linii de dialog în întreg scenariul, personajul bazându-se în mare parte pe emoție și expresivitate, iar produsul primit este unul fabulos.

Furiosa: A Mad Max Saga' Gets a Bloody Rating for Violence

Iar încă o chestie interesantă despre mult prea talentată actriță este legată de raderea părului, lucru pe care l-a dorit cu ardoare în interpretarea personajului, însă, cel care s-a opus a fost chiar George Miller care nu a lăsat-o în acest demers și a lăsat totul în seama designer-ului de producție.

Pe partea cealaltă a ringului se află un Chris Hemsworth care m-a surprins plăcut, din trailer așteptându-mă să primesc un mare clovn asemănător cu cel din Thor : Love & Thunder, aici, Hemsworth portretizează cu mare succes un antagonist psihopat, greu de digerat, care abia aștepți să-l vezi la pământ.

De asemenea, consider că niște laude trebuie azvârlite și-n ograda mult prea tinerei actrițe Alyla Browne, copila care o interpretează pe Furiosa tânără, aceasta realizând o treabă actoricească bună spre foarte bună.

Însă, buba cea mai mare a filmului vine din partea tehnică, în special pe segmentul efectelor speciale.

Furiosa : le préquel de Mad Max : Fury Road sera présenté au 77e Festival de Cannes | GQ France

Din ce-am citit, s-a filmat extrem de mult și la locație, tonele de nisip venind din deșertăciunile Australiei, iar asta se observă, dar nu pot să nu trec peste focul execrabil, care parcă venea din ceva joc de pe PlayStation 2 sau despre unele momente de la început în care se vedea de la o poștă un green screen extrem de ieftin.

O altă chestie deranjantă pentru mine care nu știu dacă a fost pe bune, a fost o alegere artistico regizorală sau chiar o eroare tehnică a fost numărul de cadre pe secunde din timpul unor scene, mai exact : avem o scenă care se derulează la un număr de cadre / o viteză normală și cât se poate de naturală și dintr-o dată, pentru câteva secunde filmul rulează pe mare speed up.

Din nou mă repet, poate doar mi s-a părut.

Și nu în ultimul rând, o mică problemă vine și din partea trailer-ului, care a reușit să fenteze destul de bine, încă unu’ și vedeam tot filmul, acțiunea din bucata de prezentare fiind cam în proporție de 85% ca cea din produsul întreg, totul fiind extrem de previzibil.

Notă

Actorie foarte bună, regie bună și acțiune mișto – Cam așa aș descrie pe scurt acest film.

Însă, cele două mari puncte forte ale filmului sunt :

1.Pentru privitorii necunoscătorii ca mine, acest film aduce o foame garantată de Mad Max, lucru ce va duce garantat la cooptarea a noi fani ai francizei.

2.Caracterul feminist abordat în mod excepțional prin magistrala construcție a personajului Furiosa, din nou, alt lucru care va atrage și sexul frumos în tabăra acestei francize.

Astfel, dacă scopul lui George Miller a fost de a atrage noi clienți în acest univers și de a aduce un film distractiv unde popcornul și cola se servesc de minune, pot spune că celebrul cineast, și evident și filmul în sine și-au livrat obiective de minune.

P.S. : Felicitări celor care au organizat avanpremiera de gală pentru că au venit cu minunata idee de a lăsa telefoanele la intrare – ABSOLUT MIRIFIC! N-a mai fost nimeni care să deranjeze, chit că erau unii prin sală care înainte de proiecție erau bășicați foc că nu aveau ce să butoneze pe timpul vizionării.

Și asta cu : Vai, poate are cineva probleme acasă sau intervine o urgență – Scuze, hai să lăsăm vrăjeala!

Se întâmplă ca, Doamne ferește să ai probleme, stai acasă și ți le rezolvi, nu le rezolvi în timpul filmului deranjându-i pe alții care au venit strict pentru film sau dacă te știi că nu ești în stare să fii atent pentru 2 ore sau mai mult, atunci – De ce mama dracului mai mergi la film?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Resize text-+=