Îl tot aveam pe Netflix Watchlist și am zis, dacă tot sunt în febra filmelor horror, să-i dau o șansă – In the Tall Grass.
SINOPSIS
Într-o zi toridă, doi frați — Becky (Laysla De Oliveira), însărcinată, și Cal (Avery Whitted) — călătoresc cu mașina prin mijlocul Americii rurale.
Oprindu-se lângă un câmp vast de iarbă înaltă, aud vocea unui copil care strigă după ajutor.
Fără să stea pe gânduri, intră în iarbă pentru a-l salva — însă descoperă imediat că locul are ceva straniu: sunetele se deplasează, direcțiile se schimbă, iar spațiul pare să se rescrie singur.
Pe măsură ce se rătăcesc, Becky și Cal realizează că nu pot găsi ieșirea, că timpul și distanța se comportă anormal.
Acolo îl întâlnesc pe Ross (Patrick Wilson) — un bărbat care pretinde că și el caută copilul pierdut.
EXECUȚIE
Un film după o carte Stephen King, de care nu am auzit prea multe, ba chiar deloc. Singurul lucru despre care știam despre acest titlu e că e vorba despre iarbă și că e disponibil pe Netflix. Atât.
Dacă la prima vedere premisa pare extrem de simplă, ei bine, cu cât ne afundam mai mult în lan, cu atât povestea se adâncește și mai mult.
Și când zic că se adâncește, mă refer că narativa se rostogolește, se îmbârligă, își schimbă direcția de vreo 3-4 ori și tot așa.
Sincer vă spun, la un moment dat am ajuns să strig în fața TV-ului: „Ce pixul meu se întâmplă aici?!? Nu mai înțeleg nimic…”.
Deci, așa cum reiese, acest lan de iarbă nu este unul obișnuit, plin de verdeață și atât, acesta fiind un adevărat univers lugubru.
Tot la prima vedere am zis că acest film e un thriller psihologic cu accente mai sumbre. Pfuu… nici vorbă de așa ceva.
Stephen King a scris o operă a naibii de complexă, deoarece scriitura se duce când în thriller, când în SF, când în horror, când în spiritualitate și ocultism, și tot așa.
Câmpul este un simbol al pierderii reperelor morale și emoționale. Odată intrați, personajele nu mai pot distinge direcția, timpul sau realitatea — exact ca atunci când oamenii se pierd în propriile vinovății și frici.
Una dintre cele mai tulburătoare idei ale filmului este aceea a timpului care se închide într-un cerc. Odată intrat în iarbă, nu mai există trecut sau viitor — doar o buclă infinită în care morțile, strigătele și faptele se repetă.
Atmosfera este foarte bine construită, Vincenzo Natali creează un „show” terifiant nu prin monștri sau efecte, ci prin dezorientare și repetiție, transformând un spațiu banal, adică un câmp de iarbă — într-un labirint organic al groazei.
Camera nu se oprește niciodată: se rotește, se ridică, se învârte precum mintea personajelor care pierd contactul cu realitatea.
Sunetul devine principalul instrument de teroare: vocile se aud când prea aproape, când prea departe, direcțiile se inversează, de ajungem și noi, spectatorii, să ne confruntăm cu aceleași piedici precum personajele care iau parte la acțiunea peliculei.
De partea de jumpscare nu am ce să comentez, cred că a existat doar unu’ singur, evident, unu’ pe care-l anticipezi cu 2 milioane de ani-lumină depărtare, dar cu excepția acelui moment, sincer, nu cred că a mai existat. Ceea ce pentru mine e un mare punct în plus.
Oricum, partea de horror este compensată de segmentul cerebral al peliculei.
Pe plan actoricesc am numai cuvinte de laudă, nu am ce reproșuri să aduc, toată distribuția își livrează felia așa cum trebuie, însă cred că Patrick Wilson a fost vârful de lance aici.
El transformă un personaj aparent banal — un tată în căutarea copilului — într-o figură aproape biblică, coruptă de putere și posedată de o forță misterioasă.
Ross devine chipul omului care se crede stăpânul ordinii, dar sfârșește devorat de haos.
NOTĂ
E un film care necesită mai multe vizionări pentru a înțelege cu adevărat profunzimea acestuia, mai ales că e deschis la o mulțime de interpretări.
Din punctul meu de vedere, fie că discuți pe seama acestei pelicule dintr-o perspectivă religioasă, fie SF, fie spiritualo-horror ș.a.m.d., aproape orice interpretare este corectă.
Este o poveste despre cum frica nu vine din exterior, ci din propriile noastre labirinturi interioare, acolo unde timpul, memoria și vina se întâlnesc fără scăpare.
