Hârtia va fi albastră, regizat de Radu Muntean, se numără printre puctele de referintă a ceea ce însemnat Noul Val Românesc.
SINOPSIS
Filmul urmărește o singură noapte din timpul Revoluției din 1989, când haosul, panica și lipsa informațiilor clare transformă Bucureștiul într-un spațiu al confuziei totale.
În centrul poveștii se află Costi (Paul Ipate), un tânăr soldat din trupele de securitate, care, influențat de idealism și de dorința de a se alătura revoluționarilor civili, părăsește unitatea militară fără permisiune.
Comandantul său, locotenentul Neagu (Adi Cărăuleanu), pornește împreună cu un grup de militari în căutarea lui, încercând să-l aducă înapoi înainte ca situația să se agraveze.
Pe măsură ce noaptea avansează, patrula se rătăcește prin oraș și devine victima unor confuzii tragice: lipsa comunicării radio, ordinele contradictorii, zvonurile despre „teroriști” și paranoia generală îi împing să ia decizii greșite.
EXECUȚIE
Trebuia să-mi rup ața și-n materie de Radu Muntean, așă că am apelat pe varianta cea mai sigură, mai exact la acest film.
Ca o ușoară comparație, filmul de față se aseamănă cu Libertate, doar că aflat la o scară mult mai largă și poate dusă la un nivel mult mai profund.
Așa cum reiese de peste tot, vorbim despre o peliculă care discută despre marea Revoluție din 89′, însă ce face Radu Muntean este să ia acest eveniment, să-l disece și să creeze un studiu psihologic.
Muntean demontează mitologia eroică a Revoluției, arătând cât de ușor poate fi distorsionată percepția într-un spațiu dominat de panică, zvonistică și lipsă totală de informație.
Oamenii trag unii în alții fără să știe de ce. „Teroriștii” sunt oriunde și nicăieri. Prietenul poate deveni inamic doar pentru că nu are parola potrivită.
Nimeni nu mai are timp să gândească; instinctul preia controlul. Revoluția nu mai e un proces ideologic, ci unul visceral — un test al psihicului împins la limită. Haosul exterior devine haos interior.
Iar tot acest haos genearează și moarte, multă moarte absurdă.
Moartea soldaților și civililor nu e eroică și nu e simbolică — e absurdă, banală, rezultatul unor decizii luate în întuneric, la granița dintre panică și instinct de supraviețuire.
Pe lângă aceste aspecte, aș zice că putem discuta și despre unde poate duce lipsa de informație. De exemplu, habar nu aveam despre zvonurile în care țiganii erau confundați cu, CICĂ, teroriști arabi infiltrați, trimiși de Ceaușescu, despre apa otrăvită sau despre zvonurile în care unele unități militare se războiau între ele.
Toate acestea sunt simptomul unei psihoze colective. În lipsa informațiilor reale, mulțimea are nevoie de țapi ispășitori.
Vă spuneam despre scara largă a filmului. Deși mijloacele par minimale, filmul reușește să creeze o amplă frescă colectivă, cu zeci de personaje, spații multiple și un ritm foarte bine dozat, fie lent atunci când vrea să te sufoce, fie rapid când vrea să genereze haos și adrenalină.
Din punct de vedere actoricesc, am numai cuvinte de laude, Paul Ipate face un rol excepțional, știe foarte bine să surprindă amestecul dintre naivitatea eroică și groaza existențială.
Din distribuție mai fac parte Gabriel Spahiu, Lucian Ifrim, Andi Vasluianu, Constantin Diță, Mimi Brănescu sau Dragoș Bucur. Doamne, ce perioadă de glorie a avut Dragoș Bucur în acea perioadă, a fost prezent în mai toate hit-urile acelui nou val.
NOTĂ
Singurul și marele punct negativ al filmului este sunetul, aici, a fost nevoit să stau cu volumul aproape dat la maxim ca să înțeleg dialogurile.
Este un film care spune adevărul cel mai dureros: nu am știut niciodată ce s-a întâmplat cu adevărat în acele zile, iar haosul a transformat prieteni în dușmani și victime în călăi.
Ca să nu mai zic și de finalul cu adevărat tulburător… Până una alta, las un 8 cinstit acestui film.
