Iată că a sosit, călare pe mătură în zbor – Wicked: For Good – Cel mai așteptat film al anului 2025, PENTRU MINE.

Hai să vedem care-i treaba cu el.

SINOPSIS

La ceva timp după ce şi-au definit propriile destine, lui Elphaba (Cynthia Erivo) şi lui Glinda (Ariana Grande) li se cere să îşi asume roluri complet diferite de cele visate.

Elphaba, cunoscută acum ca „Vrăjitoarea Rea de Vest”, trăieşte în exil şi luptă pentru drepturile animalelor, în timp ce Glinda, instalată în palatul din Emerald City, devine vocea oficială a puterii şi se pregăteşte pentru o viaţă publică riguroasă.

Când conspiraţii politice şi tensiuni sociale zguduie lumea lui Oz, legătura dintre cele două prietene este pusă la încercare – iar deciziile lor încep să le definească nu doar viaţa, ci viitorul întregului tărâm.

În mijlocul acestei furtuni, ele trebuie să-şi reamintească cine erau, ce au devenit și dacă pot să-și refacă un drum comun „pentru bine” – chiar dacă drumul acesta înseamnă sacrificii, compromisuri și adevăruri dure.

Iar pe parcurs, fără nicio surpriză pentru orice spectator, personajele principale din originalul The Wizard of Oz își fac apariția.

EXECUȚIE

Dacă acum un an și ceva, cu puțin înainte de primul Wicked, cineva mi-ar fi zis că un film cu două vrăjitoare o să mă rupă în bucăți, probabil i-aș fi dat cu mătura în cap.

Ei bine, dragilor, dacă primul Wicked m-a lăsat groggy (în sensul bun), atunci Wicked: For Good este K.O.-ul absolut.

Nici nu știu de unde să încep cu laudele…

Realist vorbind, cele două filme fiind trase unu’ după altul, era foarte greu să se dea chix flagrant.

‘Wicked: For Good’ | Anatomy of a Scene

Din punct de vedere tonal, având în vedere soarta poveștii, macazul se schimbă radical.

Dacă Wicked: Part One a fost o poveste despre descoperire, inocență și magia începuturilor, Wicked: For Good schimbă tonul radical, transformând totul într-o tragedie muzicală cu accente întunecate și maturizate.

Aici nu mai vorbim despre vis și aspirație, ci despre consecințe.
Nu mai există lumina idealistă a prieteniei, ci umbrele conflictului, trădării și ale luptei pentru identitate într-o lume care te obligă să alegi o tabără.

Dacă prima parte plutea pe valul spectaculosului vizual și al romantismului fantezist, For Good apasă brutal pe pedală și coboară în terenul real: politica, manipularea, propaganda, sacrificiul personal și destrămarea iluziilor.

E povestea despre cum o eroină devine „monstru” în ochii lumii, nu din răutate, ci pentru că lumea însăși refuză adevărul.

For Good vorbește despre cât de greu este să faci bine într-o lume care îți cere constant compromisuri, sacrificii și tăcere.

Wicked: For Good - Official Behind The Scenes Featurette - IGN

Elphaba devine simbolul absolut al omului care încearcă să facă ceea ce e corect, dar care ajunge să fie transformat în monstru doar pentru că refuză să se supună sistemului.

Filmul arată cât de dureros este momentul în care descoperi că binele nu înseamnă aplauze, ci pierdere — pierderea reputației, a oamenilor la care ții și, uneori, chiar a propriei identități.

Dacă nici de data asta John M. Chu nu este nominalizat la regie la Premiile Oscar, atunci Academia își poate închide prăvălia definitiv și irevocabil.

Ce-a putut omul acesta să construiască cu atât de mult practic și cu atât puțin CGI – Pur și simplu, puține filme se pot apropia de această lume.

Așadar, din punct de vedere tehnico-regizoral, Wicked: For Good este o demonstrație cataclismică de forță!

Wicked: For Good' review: Ariana Grande is a delight in smarter sequel -  Los Angeles Times

Fiecare cadru, fiecare panoramă, fiecare joc de lumină funcționează ca o orchestră vizuală. Decorurile sunt monumentale, costumele sunt un spectacol în sine.

Și dacă tot ne aflam la acest palier, trebuie aplaudate și efectele practice, care sunt absolut superbe și depășesc orice, tocmai d-aia îl laud pe John M. Chu, adică nu vorbim doar despre un tip care a stat într-o cabină și a coordonat băieții de la montaj și efecte speciale, plus actorii care au stat doar în spatele unui ecran verde.

Nu vorbim doar despre un CGI bombastic sau steril, ci despre combinații inteligente de decoruri reale, structuri de dimensiunea unui mall construite de la zero, câmpii unde au fost plantate zeci și sute de mii de lalele, compoziții luminoase care dau senzația de lume vie.

Din punct de vedere actoricesc, ce ar mai putea fi de spus? Ariana Grande și Cynthia Erivo fac rolurile vieții lor.

Ariana Grande este sclipitoare, pur și simplu, îți vine să o iei și să o pui într-un colțișor, fără să o atingi sau recurgi la alte gesturi, doar să o admiri ca pe cel mai frumos bibelou.

WICKED: FOR GOOD May Include Cut Scenes From Part One

Însă, pe lângă curcubeele și unicornii pe care prezența ei le emană, prin personajul ei, Ariana reușește să transmită și multă fragilitate și sinceritate. O vedem cum cade la pământ, se ridică, ia decizii mature, dar și imature, toate aceste stări transmise printr-o naturalețe fabuloasă.

Cât despre Cynthia Erivo… Nu vreau decât să mă înclin în fața ei. Ea este vârful de lance al poveștii, cea care cară pianul în cârcă, oferind o interpretare de zile epocale.

Ea nu joacă doar „o vrăjitoare respinsă”, ci o ființă marcată de nedreptate, dar plină de principii, dornică să repare o lume strâmbă, chiar dacă pentru asta e nevoită să se sacrifice.

Mai are rost să vorbesc despre vocile lor? Femeile acestea au aur în gât!

Ehee, iar acum ajungem la partea muzicală.

Problema e că arsenalul principal a fost deja uzat în prima parte, iar acum, în a doua parte, au fost nevoie să aducă piese noi sau cele mai puțin cunoscute din spectacolul de pe Broadway.

Wicked: For Good - Official Behind The Scenes Featurette

Într-adevăr, grandiozitatea lipsește din melodii, nu mai avem nicio piesă care să transmită acel EPIC precum Defying Gravity, însă pe partea de sentimente și emoție, ei bine, catalogul muzical din această parte secundă câștigă teren cu mult față de prima parte.

Iar din piesele care mi-au plăcut maxim– No Place Like Home, As Long as You’re Mine, No Good Deed și monumentala capodoperă muzicală – For Good.

Iar acum, dragi prieteni, ajungem la capitolul emoție, palier care m-a îngenunchiat definitiv.

Dacă ar fi să spun care este momentul romantic preferat din atâtea filme văzute de mine, probabil aș spune scena din sala de bal din Beauty and the Beast. Ei bine, aici există un moment romantic care deja se află umăr la umăr cu scena menționată anterior.

Iar pe lângă acela, mai există și alte câteva momente înduioșătoare. Dar nimic nu se compară cu finalul actului III, segment unde își face apariția și piesa For Good.

Wicked: For Good' director reveals secret note Fiyero sent Elphaba that  explains surprise ending

Un plâns se mai fentează, hai două, dar când un film mă face să plâng fără oprire timp de 10 minute, atunci nu cred că mai este nevoie de niciun comentariu de adăugat.

Ritmul mi s-a părut excelent, lent în prima parte, unde povestea trebuie să prindă contur, alert când ne apropiem de deznodământul monumental.

În prima parte se face și conexiunea cu originalul The Wizard of Oz, iar în urma acestui film pot spune că mi-a schimbat definitiv percepția despre acea poveste.

Wicked este realitatea, iar The Wizard of Oz este propaganda la care Dorothy și compania, poporul și chiar noi, privitorii, am fost victime.

NOTĂ

Poate că am fost mult prea subiectiv, îmi asum asta, dar am și eu păcatele și sentimentele mele, câteodată e bine să ne dăm jos mantia de critici și să știm să ne și bucurăm de o poveste.

În centrul finalului se află ideea că niciun erou nu rămâne impecabil și niciun „monstru” nu este complet pierdut.

Lumea care o condamnă pe Elphaba nu o face pentru că este rea, ci pentru că este diferită și pentru că refuză să se supună unui sistem nedrept.

Astfel, „Vrăjitoarea Rea de Vest” devine un simbol al celor neînțeleși, al celor care plătesc pentru curajul de a rămâne autentici.

În opoziție, Glinda reprezintă compromisul: o persoană care își sacrifică adevărul personal pentru stabilitate, acceptare publică și siguranță.

Nimeni nu este complet bun sau complet rău — suntem toți produsul alegerilor, circumstanțelor și percepției celorlalți.
Cei numiți „eroi” nu sunt întotdeauna morali, iar „răufăcătorii” pot fi, de fapt, victime ale nedreptății.

Fără alte comentarii – Wicked: For Good primește detașat nota supremă și titlul de FAVORITUL ANULUI 2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Resize text-+=