#189 IMDB 

*CLASAMENTUL 250 IMDB ESTE RECENZAT LA ACTUALIZAREA DE LA 1 MAI 2024

Hacksaw Ridge, un film regizat de Mel Gibson – pur și simplu, cuvintele sunt de prisos.

SINOPSIS

Hacksaw Ridge este bazat pe o poveste reală despre un bărbat care refuză să poarte arme, dar care își găsește curajul și integritatea în mijlocul unei bătălii sângeroase.

Filmul urmărește viața lui Desmond Doss (Andrew Garfield), un medic militar american care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, în bătălia de la Okinawa, fără să tragă un singur glonț, rămânând ferm în convingerea sa religioasă de a nu ucide pe nimeni.

Desmond Doss provine dintr-o familie de fermieri, cu o copilărie marcată de violență domestică și un tată traumatizat de război.

Dorința sa de a servi țara se naște dintr-un simț profund al datoriei, dar și dintr-o hotărâre de a nu încălca principiile religioase care îi guvernează viața.

Decizia lui de a se înrola în armată ca medic de front și de a refuza să poarte armă este întâmpinată cu dispreț și chiar ridiculizare de către colegii și superiorii săi, care îl consideră slab și nepotrivit pentru serviciul militar.

EXECUȚIE

O spun din start și fără perdea: astăzi discutăm despre una dintre marile capodopere ale ultimelor trei decenii, acesta fiind, cred, magnum opus-ul lui Mel Gibson.

Pelicula este bine împărțită în două părți.

Prima parte a filmului ne oferă o imagine profund umană și emoțională asupra formării convingerilor lui Desmond Doss.

Vedem un tânăr crescut într-o familie destrămată de traumele războiului și de abuzul patern, dar care își dezvoltă o credință religioasă fermă și o etică profundă a nonviolenței.

Această secțiune construiește temelia morală a personajului: el nu este un laș, ci un om care înțelege răul războiului și alege o cale diferită – aceea de a salva, nu de a ucide.

Observăm traumele sale aduse de tatăl său (Hugo Weaving), un bețiv și abuziv veteran al primului război mondial, care este încă traumatizat, până în momentul în care Desmond îl întâlnește pe mult prea frumoasa și gingașa Dorothy (Teresa Palmer), prima, ultima și marea sa iubire.

A doua parte, odată cu intrarea lui Doss în armată, contrastează violent cu liniștea și idealismul vieții civile. Aici începe confruntarea cu realitatea brutală a războiului, atât fizic, cât și moral. În unitate, Doss este umilit, marginalizat și supus presiunii de a renunța la principiile sale.

Toate acestea vin dintr-o sursă de brutalitate numită Sergentul Howell, un superior al armatei la care nici măcar o muscă nu se aude când răgnește un ordin. Chiar dacă poate genera momente extrem de comice și dramatice, la finalul zilei, nimeni nu mișcă în fața lui.

Dacă până în acel moment mai râdem sau mai versăm o mică lacrimă, ei bine, totul se schimbă când ajungem pe front…

Se ridică pielea pe mine când scriu despre ce am văzut… DEVASTATOR, CUTREMURĂTOR, SUMBRU, DEZLĂNȚUIREA IADULUI PE PĂMÂNT.

Acest segment al filmului și modul diabolic în care ne este livrat demonstrează că războiul este cea mai abjectă și sinistră metodă de rezolvare adusă de om. Nu ar fi mai ușor ca liderii statelor să se întâlnească față în față și să se omoare între ei, fără a mai exista o vărsare de sânge nevinovat?

Scenele de luptă din a doua jumătate a filmului, în special cele de pe platoul Hacksaw de la Okinawa, sunt filmate cu o sinceritate crudă. Corpurile sunt sfâșiate de explozii, membre zboară, mațe împrăștiate, oameni ard de vii sau rămân mutilați în noroi.

Camera nu se ferește de detalii — sângele, țesuturile, urletele — toate sunt prezentate frontal, fără filtre estetizante. E o violență greu de privit, dar tocmai această lipsă de cenzură transmite adevărul gol al ororii de război.

40 de minute în care am plâns mai ceva ca la o înmormântare, 40 de minute în care am asistat la un măcel unde milioane de vieți și de familii sunt distruse pentru totdeauna.

Însă marea lovitură în suflet nu a fost acel călăreț al Apocalipsei care-și face de cap, ci lumina plină de speranță adusă de Desmond Doss, un tânăr care se ruga la Dumnezeu ca să trăiască, dar nu ca să ajungă acasă, ci să trăiască pentru a salva cât mai multe vieți, fiecare rugă însemnând un suflet salvat.

Nu este un film religios în sensul tradițional, dar este profund spiritual. Credința lui Doss nu este folosită ca motiv de superioritate morală sau ca pretext pentru prozelitism, ci este o forță interioară autentică, care îl ajută să reziste acolo unde alții cedează.

Religia este prezentată ca o alegere personală și un punct de echilibru în fața haosului, nu ca o armă ideologică.

Actoria este de pus în ramă, una despre care ar trebui să se scrie cărți. Andrew Garfield face rolul vieții sale, livrând o partitură incredibilă, îi simți fiecare emoție doar prin privirea lui palidă și vocea lui gâtuită și timidă.

Deși mai rezervat ca prezență, Worthington joacă eficient rolul ofițerului sceptic care este forțat de realitate să-și reconsidere prejudecățile.

El devine vocea recunoașterii oficiale a valorii lui Doss, iar în tăcerea și privirea lui din scenele finale se citește întreaga transformare interioară a unui soldat confruntat cu un alt fel de eroism.

NOTĂ

Sunt incult, îmi cer scuze, dar pentru mine, Moonlight este o mizerie în fața acestui monument cinematografic.

Cum e posibil ca acel film să primească mai multe acolade decât această bijuterie? Cum?

V-am spus de atâtea ori care sunt credințele mele în ceea ce privește religia, însă, dacă există Dumnezeu, atunci pot spune cu tărie că Desmond Doss a fost Dumnezeu, salvând atâtea suflete cu mâinile goale.

Hacksaw Ridge nu este doar un film despre un om care a refuzat să ucidă, ci despre puterea de a rămâne uman într-o lume care și-a pierdut complet această calitate. Doss devine un simbol al rezistenței morale, al integrității și al compasiunii în cele mai întunecate împrejurări.

Mă înclin în fața acestei opere și, în sfârșit, acord o notă de 10 marelui Mel Gibson. JOS PĂLĂRIA!