CODA – Câștigător a doar 3 premii Oscar, mai exact, Cel mai Bun Film, Cel mai Bun Scenariu Adaptat și Cel mai Bun Actor în Rol Secundar.

Să fie oare un nou caz în stilul Moonlight?

Sinopsis

Ruby Rossi ( Emilia Jones ) este o adolescentă de 17 ani care trăiește în Gloucester, împreună cu părinții și fratele ei, toți fiind surzi.

Ruby se găsește într-un rol crucial în cadrul familiei sale, fiind nu doar legătura lor cu lumea auzitoare, dar și o parte esențială a afacerii familiei de pescuit, ajutându-și tatăl ( Troy Kotsur ) și fratele ( Daniel Durant ) să comunice cu clienții și furnizorii.

Pe lângă responsabilitățile sale zilnice, Ruby are o pasiune profundă pentru muzică și o voce de aur, astfel, încurajată de profesorul ei de muzică – Bernardo , aceasta începe să viseze la o posibilă carieră în muzică.

Conflictul central al filmului se dezvoltă pe măsură ce Ruby este prinsă între dorința de a urma o carieră în muzică, ceea ce ar însemna să plece de acasă pentru colegiu, și responsabilitățile sale față de familia care depinde atât de mult de abilitățile ei de a comunica.

Execuție

Adevărata întrebare – Avem un nou caz Moonlight?

Ei bine, dacă opera celor de la A24 am considerat-o ca fiind o mare bășină ( scuzați expresia), iată că ajung la acest CODA, care, la fel a fost destul de discutat pe seama acestei spețe – Cum să existe un Best Picture cu nici o mână de statuete?!?!?!

Există! Și mă bucur din tot sufletul că există deoarece acest CODA este O CAPODOPERĂ FANTASTICĂ!

Ce-i drept, filmul a fost blamat mai mult din cauză că acest CODA este un remake, mai exact, o reproducere a unui film franco-belgian La Famille Bélier.

Chiar și așa, nu prea înțeleg acest can-can, avem parte de un remake fabulos, și-n plus, statuetele care țin de aspectele tehnice au fost azvârlite în ograda lui Dune : Part One, unde bănuiesc că nu este nevoie să discutăm respectivele aspecte, deci – SUBIECT ÎNCHIS!

CODA este un film care-ți umple sufletul de bucurie, care te relaxează, te bine dispune, dar și te întristează foarte tare.

Pur și simplu, am rămas uluit de această abordare, de modul în care această familie de surzi este portretizată, aici, nu avem parte de acea poveste devastatoare, în care personajele sunt hiper victimizate, în care trăiesc într-un colțișor al lumii, izolați și abandonați, subiectul traumei fiind inexistent în acest film.

Avem parte de o familie fericită, pusă pe cele mai retardate și prăjite glume ( ÎN SENS BUN ), unele poante ba chiar m-au făcut să râd în cele mai aprigi hohote, în plus, avem parte de o familie care muncește, care luptă să-și câștige o pâine cinstită.

CODA – Child Of Deaf Adults, Ruby, copilă a doi părinți surzi și soră a unui frate care se confruntă cu aceeași problemă.

De fapt, aspectul dramatic pică direct pe Ruby, cea care se află la o răscruce de drumuri, care nu știe ce să aleagă între o carieră stelară în muzică sau să fie alături de familie, unde să fie pe post de translator, pe scurt – Ce sacrificii este dispusă să facă?

Ruby se confruntă cu dilema de a-și urma pasiunea pentru muzică și de a-și explora propria identitate în afara rolului său de ” traducător ” pentru familia sa. În procesul de a-și găsi propria voce, ea se confruntă cu întrebări esențiale legate de cine este cu adevărat și cum își poate împlini aspirațiile personale fără a răni sau a abandona familia ei.

Și că tot am adus în discuție despre aspectul muzical, ei bine, muzica este de nivel nuclear, toate compozițiile prezente în această peliculă mi-au plăcut la nebunie, în special ultima – Both Sides Now.

Nivelul actoricesc se înalță undeva pe Muntele Everest și atinge puțin și stratosfera, întreaga distribuție livrând cu  super măiestrie o partitură extrem de grea și de profundă, ca să nu mai zic de Troy Kotsur, actor SURD care a câștigat prestigiosul omuleț de aur.

Și că tot vorbim despre respectivul actor, imediat după ce-am vizionat acest film, am intrat pe YouTube și-am căutat discursul său de la Oscaruri, ce pot să spun este că : Cu siguranță, printre cele mai emoționante discursuri din istoria Academiei.

Prin distribuție își face loc și Ferdia Walsh-Peelo, actorul principal al musicalului Sing Street, altă prodcuție pe care o îndrăgesc la nebunie.

Emoțional, filmul m-a îngenuncheat complet, iar ultimele 20 de minute m-au făcut să consum șervețele la greu, fiind într-o jelanie mai grea decât la o înmormântare, de asemenea, au mai fost două scene care mi-au pișcat ochii, și fără a da spoilere, sunt niște scene în care nu se aude absolut nimic.

Notă

La finalul zilei, CODA este mult mai mult decât un simplu film; este o poveste profundă și convingătoare despre creștere, descoperire de sine și sacrificiu.

De asemenea, reușește să combine cu măiestrie momentele de umor cu cele de profundă emoție, creând o experiență echilibrată și captivantă pentru noi, publicul. Filmul te face să râzi, să plângi și să reflectezi în același timp, punând în lumină puterea universală a conexiunii umane și a înțelegerii reciproce.

O poveste umană, care te face să reflectezi asupra vieții, și poate, te face să apreciezi mult mai mult ce te înconjoară, și să te consideri norocos din anumite puncte de vedere, mai exact, la cele legate de sănătate.

Chiar dacă a câștigat cele mai importante premii Oscar, oarecum, îl consider un film underrated, fiind o peliculă într-un fel uitată, care nu știu cât va fi amintită peste ani și ani, mai ales că-n respectivul an a existat un Dune, un The Power of the Dog care era considerat marele câștigător, plus, acel incident de căcat livrat în care Will Smith a fost protagonist.

Hai să n-o mai lungesc, CODA primește nota maximă și cu asta închei!