Anul 2002 a dat un Chicago câștigător de 6 statuete aurii, inclusiv premiul pentru Cel mai Bun Film.

Un nou caz de jaf din partea Academiei?

SINOPSIS

Acțiunea se desfășoară în anii 1920, în Chicago, și urmărește poveștile a două femei acuzate de crimă, Roxie Hart și Velma Kelly, care se luptă pentru faima și libertatea lor.

Roxie Hart ( Renée Zellweger ), o casnică și dansatoare aspirantă, își ucide iubitul după ce acesta amenință să o părăsească.

Ea este arestată și trimisă la închisoarea Cook County, unde o întâlnește pe Velma Kelly ( Catherine Zeta-Jones ), o vedetă de vodevil și colegă de detenție, acuzată de uciderea soțului și a surorii sale.

Cele două femei se luptă pentru atenția avocatului carismatic Billy Flynn ( Richard Gere ), care promite să le transforme cazurile într-un spectacol mediatic pentru a le asigura achitarea.

Pe măsură ce procesul Roxiei capătă tot mai multă atenție, rivalitatea dintre ea și Velma crește, dar în cele din urmă, amândouă înțeleg că trebuie să colaboreze pentru a supraviețui în lumea nemiloasă a divertismentului și a justiției corupte.

EXECUȚIE

Disney, Pixar, Moulin Rouge, Whiplash, A Star is Born – Ce-au în comun aceste producții?

Exact, colcăie de momente cântăcioase și le ador din toată inima mea.

În cazul de față, Chicago intră în categoria mea preferată de Jafuri Oscarizate, alături de filme precum Moonlight, Shakespeare in Love sau Annie Hall.

Băi nene, puteți să mă faceți una cu pământul, dar este imposibil să-mi spună cineva că filmul ăsta e peste The Pianist, LOTR : The Two Towers sau Catch Me If You Can.

Atenție, n-am nimic cu fanii acestui film, gusturile nu se discută, dar pentru mine, Premiile Oscar se cam discută, și hai să o luăm așa ușor.

Deci dacă vine la mine acum mare critic de la Academie și-mi oferă niște motive concrete și imposibil de a fi contracarate care justifică grandoarea acestui Chicago, eu îmi șterg blog-ul și pagina de facebook.

Chit că nu-l halesc și-l consider pe Roman Polanski un jeg ordinar, este imposibil să contest calitatea mirifică a filmului său – The Pianist. Atenție, film care a înhățat premiile Oscar pentru Cel mai Bun Actor în Rol Principal, Cel mai Bun Scenariu și Cel Mai Bun Regizor, deci cele mai importante premii.

De asemenea, LOTR este câștigător pentru Cele mai Bune Efecte Vizuale și Cel mai Bun Sunet, Nicole Kidman câștigătoare de Oscar, Chris Cooper pentru Rol Secundar, Almodóvar pentru scenariu original și restul sunt înșfăcate de către echipa Chicago.

Deci, elevul ( The Pianist ) cu note de 10 la română, matematică sau o fizică este lăsat afară, dar elevul cu 10 la civică, dirigenție, desen, muzică, religie și educație fizică e ăla aclamatul cu diplomă și coroniță.

Cât despre film în sine, ce să zic, lași TV-ul pornit, vezi primele 15 minute, mai te duci până la bucătărie să-ți faci ceva de mâncare, mai vezi încă 10 minute în el, apoi pentru 5 minute pui niște rufe la spălat și tot așa, și ai înțeles tot filmul.

Într-adevăr, partea de proces este destul de interesantă, dar totul este defragmentat din cauza faptului că, avem 10 minute de dialog/narațiune/poveste, apoi avem alte 10 minute muzicale venite din aer, fără nicio noimă.

Nici bine nu se încheagă o compoziție narativă bine structurată că imediat se schimbă decorul și începe dezmățul.

Nu zic, muzica este foarte bună, jazz veritabil, ritmuri antrenante, armonii electrizante, coregrafii bine aranjate, totuși era culmea ca măcar la acest capitol să nu exceleze, la fel și la partea de design, unde și acolo producția este remarcabilă.

Dar chiar și acolo, spre deosebire de alte musical-uri sau filme non-musical, acest Chicago nu mi-a oferit vreo piesă magistrală nuna’ bună de repeat în căști timp de zile în șir, păi mă gândesc la momentele lui Ewan McGregor din Moulin Rouge, la coloana sonoră din Moana sau show-ul făcut de Hugh Jackman în The Greatest Showman, păi acolo piese adevărăcioase.

Actoricesc, distribuția livrează o partitură cam subțire, nimic fantastic sau uluitor, ce-i drept pe cântat toți stau foarte bine, dar asta nu e o noutate, e cam în fișa de post a oricărui actor să le aibă cu urechea muzicală.

Într-adevăr, audiența sexului puternic are la ce să clătească ochii, vestimentația și coregrafia din momentele muzicale ale doamnelor sunt savuroase și trebuie să fiu sincer, cam încinge imaginația privitorului, și fără a fi nimic super sexual sau vulgar, doar niște atitudini feroce din partea distinselor doamne și domnișoare.

NOTĂ

Nu-l consider un film de aruncat la gunoi, în niciun caz, e un film ușor, drăguț, care pe unii o să-i binedispună, dar în niciun caz și niciodată pe această lume, acest Chicago nu o să fie un film demn de Best Picture.

Știu că este celebru pentru spectacolul de pe Broadway, și chiar cred că este un show magnific care cu siguranță are o altă dimensiune și magie în „ viața reală ” când este pus pe scena de teatru, dar ca operă cinematografică, cam mediocru, din punctul meu de vedere.

Și încă o dovadă că Academia acordă premii pe alte criterii, și nu pe calitatea adevărată, poate unde americanii nu erau puși într-o lumină bună în The Pianist, și d-aia premiul s-a dus altundeva.