Am marea onoare să vă prezint debutul în lungmetraj orchestrat de un mare cineast român.
Cea mai fericită fată din lume, scris și regizat de marele Radu Jude.
SINOPSIS
Cea mai fericită fată din lume o urmărește pe Delia (Andreea Boșneag), o adolescentă din provincie care ajunge la București împreună cu părinții ei după ce câștigă o mașină la un concurs promoțional organizat de o companie de băuturi răcoritoare.
În aparență, totul ar trebui să fie simplu: Delia trebuie doar să participe la filmarea unei reclame, să zâmbească frumos în fața camerei și să joace rolul câștigătoarei perfecte, al fetei norocoase care a primit de la viață un premiu nesperat.
Doar că această fericire de carton începe să se fisureze rapid. Delia își dorește să păstreze mașina, văzând în ea un simbol al libertății și al unei mici victorii personale, în timp ce părinții ei privesc premiul mult mai pragmatic, ca pe o posibilă sursă de bani pentru familie.
Pe măsură ce filmarea reclamei se prelungește, tensiunile dintre Delia, părinții ei și echipa de producție devin tot mai vizibile.
EXECUȚIE
Radu Jude ia o premisă aparent banală – o adolescentă care trebuie să filmeze o reclamă după ce a câștigat o mașină – și o transformă într-o radiografie extrem de lucidă a societății românești de după anii 2000, care are reverberații chiar și în ziua de azi.
În primul rând, filmul este o confruntare între generații, între copii și părinți. Radu Jude surprinde foarte bine momentul acela delicat în care tinerii se află la granița dintre adolescență și maturitate, o perioadă în care sunt încă lipsiți de repere clare, confuzi în fața realității crude și convinși că lumea ar trebui să funcționeze după propriile idealuri.
Delia reprezintă generația care începe să-și construiască propria identitate și propriile valori. Pentru ea, mașina nu este doar un bun material, ci primul lucru câștigat prin propriul noroc, un simbol al independenței și al libertății.
În schimb, părinții privesc aceeași situație printr-o lentilă complet diferită. Ei nu mai au luxul de a visa. Pentru ei, fiecare oportunitate trebuie valorificată pragmatic, pentru că viața i-a învățat că idealurile nu plătesc facturile.
Și, evident, toate acestea conduc la una dintre cele mai cunoscute arme ale relației dintre părinți și copii: șantajul emoțional. Celebrul discurs de tipul: „Ar trebui să ne asculți și să faci așa cum spunem noi. Nici nu știi câte am sacrificat pentru tine.”
Problema apare atunci când iubirea începe să fie contabilizată. În clipa în care sacrificiul devine monedă de schimb, relația dintre părinte și copil se transformă într-o datorie permanentă.
Un șantaj cât se poate de infect. Scuze, omule! Dar nu te-a pus nimeni să faci copil! Din moment ce te-ai trezit cu neajunsuri și cu multe deficiențe de resurse, de ce mama naibii ai mai făcut un copil?
A nu se înțelege greșit: filmul nu pledează pentru o ruptură între părinți și copii și nici eu nu cred că aceasta ar fi soluția.
Din contră, relația dintre ei ar trebui să fie construită pe încredere, dialog și, pe cât posibil, pe o formă de prietenie. Părintele trebuie să rămână un reper și o autoritate, dar una câștigată prin respect, bunătate și comunicare, nu prin control permanent.
Problema apare atunci când copilul ajunge să se simtă sufocat, când fiecare decizie este analizată, corectată sau luată în locul lui, iar în permanență există o voce autoritară care îi suflă în ceafă și îi spune cum ar trebui să-și trăiască viața.
În astfel de condiții, momentele de izbucnire devin aproape inevitabile.
În al doilea rând, Radu Jude îndreaptă reflectorul și spre lumea media și a publicității, un univers în care autenticitatea ajunge de multe ori pe ultimul loc, iar manipularea spectatorului devine obiectivul principal.
Delia trebuie să fie imaginea fericirii absolute, să zâmbească la comandă și să transmită entuziasm, indiferent de cât de obosită, frustrată sau iritată este. Nu contează ce simte ea cu adevărat, ci ceea ce trebuie să creadă publicul.
În același timp, filmul vorbește și despre uzura celor care lucrează în ea.
Echipa de filmare și actorii sunt împinși să repete aceeași scenă la nesfârșit, într-un proces aproape mecanic, obositor și lipsit de orice urmă de spontaneitate.
Totul trebuie să iasă impecabil, chiar dacă asta înseamnă să storci de energie și răbdare oamenii aflați în fața și în spatele camerei.
Iar toate acestea pleacă de la comanda unor producători, unii dintre ei fiind niște troglodiți care habar nu au ce se mănâncă direcția de obiect, mizanscena sau regia.
Ca să nu mai zic de clasicele tehnici borfașe, unde altfel arată produsul în reclamă și total diferit la raft.
Din ce-am înțeles, tot filmul este inspirat din fapte reale, mai exact dintr-o întâmplare la care a fost martor chiar Radu Jude în timp ce filma o reclamă.
Pe plan actoricesc, filmul se prezintă foarte bine. Andreea Boșneag în rolul Deliei este piesa de rezistență a peliculei, fără îndoială.
O vezi trecând treptat de la entuziasmul unei adolescente care crede că a dat lovitura, la frustrare, oboseală și neputință, toate aceste stări venind într-o manieră treptată și naturală.
Violeta Haret-Popa și Vasile Muraru realizează un duo impecabil. Din moment ce personajele lor au ajuns să mă scoată din sărite, e lesne de înțeles că și-au livrat foarte bine partiturile.
NOTĂ
O radiografie sinceră a adolescenței, a momentului acela fragil în care începi să crezi că viața îți aparține, doar pentru a descoperi că aproape toți cei din jur încearcă să decidă în locul tău.
Radu Jude vorbește despre conflictul dintre idealismul tinereții și pragmatismul maturității, despre părinți care iubesc, dar care, uneori, confundă iubirea cu controlul, și despre copii care nu caută neapărat independență totală, ci dreptul de a fi ascultați.
De asemenea, un punct în plus și pentru critica acidă adusă industriei de media.
Și apropo, tehnic, filmul este impecabil. Sunetul este perfect, nici nu am avut nevoie de subtitrare, iar pentru un film din perioada respectivă, e un mare lucru.
Un film de Jude pe gustul meu, un Jude cu care rezonez mult mai mult față de „Judele” mult prea experimental și super radical din prezent din Dracula, de exemplu.
