Continuăm aventura din MCU, dar de data asta trecem de granițele pământești și ne ducem spre Asgard.
SINOPSIS
Thor ( Chris Hemsworth ) , zeul tunetului din mitologia nordică, este un războinic puternic și arogant din regatul Asgard, tânăr care dorește a fi împărat în a sa împărăție.
Însă din cauza comportamentului său nesăbuit, tatăl său, Odin ( Sir Anthony Hopkins ), îl exilează pe Pământ pentru a-l învăța umilința și responsabilitatea, iar acolo pe planeta umană, Thor își pierde puterile și trebuie să se adapteze la viața de muritor.
În timp ce se află pe Pământ, Thor o întâlnește pe Jane Foster ( Natalie Portman ), o astrofiziciană curioasă și inteligentă, care îl ajută să înțeleagă lumea umană.
Între timp, fratele său vitreg, Loki ( Tom Hiddleston ), pune la cale un plan malefic pentru a prelua tronul Asgardului și a-și dovedi superioritatea.
EXECUȚIE
Abia acum la a doua vizionare am aflat, ce-i drept nici nu am fost atent la acest aspect, mai exact, regizorul acestui film fiind Kenneth Branagh.
Lucru ce pare ciudat, de la filme care tind spre o zonă mai lirica, mai artistică, să te bagi pe blockbustere… E într-adevăr o provocare interesantă.
Și ca să ajungem la ce-i mai important din această alegere de regizor, al nostru Branagh a reușit o treabă colosală reușind cu măiestrie să-și pună propria amprentă într-un film de o asemenea anvergură.
Spectacolul bombastic este copios, iar atunci când Thor pune mâna pe ciocan ( nu vă gândiți la prostii ) așteptați-vă la distrugeri cosmice, mai exact la munți despicați, cratere kilometrice sau armate secerate dintr-o singură aruncare – Atenție , toate acestea fiind livrate destul de puțin, dar pentru mine nu a fost un deranj.
Abordarea e una de bildungs roman, oarecum ca cea din primul Iron Man, aici, avem parte despre drumul maturizare parcurs de-al nostru Thor, care de la un arogant, fițos și răzgâiat trebuia să ajungă un adevărat bărbat și camarad, cât mai ales demn pentru tronul suprem al Asgard-ului.
Scenariul bine scris ne mai povestește despre camaraderie, familie, iubire și despre arta războiului, despre cum cei slabi sunt cei care-l pornesc.
Pe lângă aspectul serios, întâmpinăm și niște momente amuzante, în special când Thor se află pe Pământ și încearcă să deslușească enigmele acestui tărâm mistic pentru el.
Însă, pentru mine, punctul forte este reprezentat de emoția care m-a năucit, iar aici mă refer și la relația Thor – familie , dar și la relația Thor – Jane Foster.
Iar pe parcurs, în acest drum de maturitate, observăm un Thor dezbrăcat de armura de zeu gogoman și copilăros, și îmbrăcat în straie de bun camarad cu un suflet cât universul de mare, acestea datorită unei muritoare de rând.
Dar lovitura emoțională care m-a făcut să cedez a fost coloana sonoră magistrală, și-mi asum când spun că-i la nivelul orchestrației din Avengers Endgame.
Hai că mi-am permis să spun și asta, dacă cea din Endgame e o orchestrație care vrea să impună forță epică, război, sacrificiu, dar și câteva modulații melodramatice, ei bine, cea din Thor merge strict pe niște linii emoționale.
Efectele speciale sunt 50/50, ba există unele momente în care avem parte de niște cadre perfecte din punct de vedere al efectelor computerizate, ba când avem niște momente în care green screen-ul se vede de la o poștă.
Actoria se prezintă la datorie, ca și-n cazul lui RDJ, pare-se că și Chris Hemsworth a fost născut ca să-l interpreteze pe Thor, prestația acestuia plină de șarm și carismă face să avem parte de un joc actoricesc aproape perfect din partea acestuia.
Ca să nu mai zic de chimia dintre el și personajul lui Natalie Portman, aceștia oferind niște momente cu adevărat înduioșătoare.
Nu pot spune că Natalie Portman rupe gura târgului, oricât de subiectiv aș fi față de ea și oricât de mult mi-aș dori să o iau de soție, nu pot spune că își arăta Oscarul proaspăt câștigat, dar să fim sinceri, nici scenariul nu propune niște prestații galactice.
Aaa, și apropo de relația lor, prin acest film aflăm răspunsul la întrebarea lui Darth Vader de la sfârșitul filmului Star Wars: The Revenge of the Sith.
Și wow, ce adiții pe cei de la Marvel în acea perioadă… Să reușești să aduci niște titani precum Anthony Hopkins sau Stellan Skarsgård, sau chiar Idris Elba, ei bine, vorba aia – ,,Asta înseamnă să fii mafiot!”
NOTĂ
Mereu am fost fascinat de lumea de basm a universului care gravitează în jurul lui Thor, împletirea dintre magie și pământesc fiind una minunată.
Actoria este puternică, acțiunea este electrizantă chiar dacă-i cantități mici, și chit că mă repet, emoția a fost punctul forte al filmului.
Era să uit, aidoma lui Iron Man 2, acest film mai adaugă un personaj, mai exact Hawkeye ( Jeremy Renner ).
Pfu, mi se pare un film extrem de underrated, plus că, mi se pare că Thor împreună cu Jane au trecut printr-o degradare de la film la film, potențialul lor colectiv dar și individual nefiind exploatat la maxim.
Acord filmului un 9 cât Asgard-ul de mare și mă pregătesc de Captain America, ultimul film care anunță încheierea primei faze prin epicul Avengers.
