Hai că am intrat într-o mică febră a filmelor muzicale, iar cum navigam pe Disney Plus, am zis să o dau șansă producției – The Greatest Showman.

SINOPSIS

Filmul îl urmărește pe P.T. Barnum (Hugh Jackman), un om vizionar cu o imaginație debordantă, care provine dintr-o familie săracă.

După pierderea locului de muncă, Barnum decide să-și urmeze visul de a crea un spectacol de neuitat și de a oferi oamenilor o formă de evadare din realitatea cotidiană.

El formează un grup de persoane marginalizate de societate – oameni cu trăsături neobișnuite și talente unice, precum Lettie Lutz (Keala Settle), femeia cu barbă, și Charles Stratton (Sam Humphrey), un pitic cunoscut sub numele de General Tom Thumb.

În paralel, Barnum încearcă să câștige respectul elitelor sociale și să ofere o viață confortabilă pentru soția sa, Charity (Michelle Williams), și cele două fiice ale lor.

Pe măsură ce spectacolul său câștigă popularitate, Barnum face echipă cu tânărul aristocrat Phillip Carlyle (Zac Efron) și încearcă să atragă o audiență mai sofisticată, inclusiv prin colaborarea cu celebra cântăreață de operă Jenny Lind (Rebecca Ferguson).

Deși succesul îi aduce faima și bogăția dorită, Barnum își pierde treptat din vedere valorile și se distanțează de cei care l-au ajutat să-și clădească imperiul.

EXECUȚIE

Filmul este acel musical în maniera La La Land, adică momentele muzicale vin neanunțate și venite din neantul neantului.

Acum, nu pot să zic că A Star is Born este musical, fiind mai multă narațiune, iar momentele cântăcioase sunt anunțate și servite într-un mod natural.

Oricum, dezbaterea poate fi lungă și complicată, oricum, ambele și toate sunt filme muzicale.

Totuși, filmul se aseamănă cu La La Land, dar diferența dintre ele este cam kilometrică, și aici mă refer la calitatea muzicii.

Nu că muzica din multioscarizatul La La Land ar fi proastă, nici vorbă de așa ceva, dar în acest The Greatest Showman, interpreții cântă divin.

Mă rog, din ce știu, singurul care cântă chiar pe bune este Hugh Jackman, iar YouTube-ul e plin de momente muzicale în care celebrul actor se află la postul de solist vocal.

Piesele nu sunt deloc originale, pentru cei care au un minim de cultură muzicală, își pot da seama că sunt niște cover-uri readaptate special pentru acest film.

Dar mai bine ceva care nu-i foarte original, dar care să mă emoționeze, decât ceva nou și să fiu lemn Tănase.

Piesele sunt aducătoare de energie, voie bună și speranță, majoritatea fiind într-un allegro, dar au existat și niște partituri mai blânde care mi-au atins glandele lacrimale.

N-au existat deloc momente în care să suflu puternic și să blestem când se terminau scenele de dialog, cele narative, și începeau să răsune melodiile.

Ca poveste, nu-i nimic special, este cea clasică despre cel amărât care a renăscut mai ceva ca Pasărea Phoenix și a devenit un nume de legendă.

Și da, povestea este inspirată din fapte reale, dar evident că au existat și multe trageri de păr și înflorituri, că de, d-aia e film și nu un film de tip documentar.

În esență, The Greatest Showman vorbește despre acceptare și diversitate.

Și nu vorbim despre diversitatea actuală, în care cel minoritar este pus sub lumina reflectoarelor doar de dragul că-i minoritar.

Aici, toți se afișează cu propriul ,, defect ” dar sunt în centrul atenției pe meritul talentului uriaș pe care-l posedă.

NOTĂ

Nu sunt foarte multe de comentat pe seama acestui film, că doar nu sunt Tudor Chirilă de la Vocea României să jurizez fiecare număr muzical în parte.

Tehnic, nu pot spune că-i cel mai reușit film, și aici mă refer pe plan de editing, acesta fiind cam haotic, narativa fiind cam incoerentă.

De asemenea, cu excepția personajelor primordiale, în rest, mai niciun caracter nu primește o construcție pe măsură.

Măcar filmul atinge pe plan emoțional, prin coloana sonoră electrizantă și prin temele abordate.

Este o poveste care ne îndeamnă să ne mulțumim cu puținul pe care-l avem și să ne bucurăm de viața petrecută alături de cei dragi nouă.

De asemenea, dorința de avuție și disperarea de a face mult mai mult ne poate conduce la pierzanie și să ne facă să ne îndepărtăm de ce avem mai de preț – Familia.

La finalul zilei, The Greatest Showman este un film bun, care m-a mișcat mult mai mult decât mult prea lăudatul La La Land de la care aveam așteptări.

Așa deci, nu-mi rămâne decât să-i ofer o notă solidă de 8, adică cât un portativ și o octavă de do.