Anul 1999 a oferit un film horror cu adevărat deosebit care a născut o mulțime de mistere și controverse – The Blair Witch Project.

SINOPSIS

În octombrie 1994, trei studenți la film din Maryland, Heather Donahue, Michael „Mike” Williams și Joshua „Josh” Leonard, decid să facă un documentar despre legenda locală a Vrăjitoarei, care se spune că ar bântui pădurile din jurul orașului Burkittsville, Maryland.

Cei trei se aventurează în pădure pentru a strânge dovezi și interviuri de la localnici despre povestea înfricoșătoare.

La început, totul pare un proiect obișnuit, dar pe măsură ce se adâncesc în pădure, încep să se confrunte cu fenomene ciudate și înfricoșătoare.

EXECUȚIE

Pare-se că am intrat într-o febră a filmelor de acest tip, nu de alta, dar ăsta al treilea din acest sezon : REC., Cloverfield și acum ăsta, care apropo, e ultimul film horror found footage recenzat pe anu’ ăsta.

Punctul forte al filmului este reprezentat de caracterul documentaristic care-i extraordinar de bine executat, de parcă chiar simți că ai în față un material autentic și adevărat.

Iar aici trebuie să adaug și interpretarea destul de bună și credibilă a actorilor, aceștia transmițând foarte bine fiecare sentiment trăit.

Și cred că de aici pleacă și elementul horror, nu din ce se petrece în jur, mai mult din reacțiile personajelor care iau parte la acțiune.

Frica spectatorului survine mai mult din ideea faptului de-a te pune în locul personajelor, și ești pur și simplu bântuit de întrebări de ce-ai fi făcut dacă ai fi fost în locul lor.

Blair Witch Project Ending Explained: All Your Questions Answered

Poți să invoci că totul pleacă de la oboseală, stres, frica agresivă sau lipsa de mâncare sau apă.

Acea grămadă de pietre să fie doar coincidență, să fie chiar cineva sau ceva care bântuie respectiva pădure?

Ce-i drept, unele decizii sunt stupide, din start, ideea de-a face un asemenea proiect și să înnoptezi câteva nopți într-o pădure stranie mi se pare o idee tâmpită.

Am stat și am gândit – Cât de mare și interminabilă poate să fie pădurea aia???

Acuma, se trezește gladiatorul din mine, dar am luat-o așa :

Dacă ai pleca dintr-un punct necunoscut pe la ora 6:30 când răsare și ai lua-o la un pas cât de cât grăbit, cu mici pauze, până la 19 și un pic când soarele apune, zic eu că ajungi la o mică civilizație.

Oricum, având în vedere subiectul filmului, nu știu câtă spaimă poate să provoace, că nu știu câți se aventurează într-o astfel de operațiune.

Resource - The Blair Witch Project: Film Guide - Into Film

Dar, dacă ai pleca cu un cort și te-ai pune să vizionezi acest film, apoi, garantez că nu mai iese nimeni afară nici dacă îi strigă FBI și SWAT-ul.

Unul dintre cele mai notabile aspecte ale filmului a fost strategia de marketing, care a reușit să convingă mulți spectatori că povestea era reală.

Înainte de lansare, regizorii au creat un website care detaliază dispariția celor trei protagoniști și legendele din jurul vrăjitoarei din respectiva pădure așa zisă bântuită.

Pe acest site, erau disponibile „documente autentice” și „dovezi” care sugerau că Heather Donahue, Michael C. Williams și Joshua Leonard chiar dispăruseră.

NOTĂ

Chiar nu sunt multe de comentat pe urma acestui film, mai ales că nici 90 de minute nu atinge.

Dacă la prima vizionare am fost extaziat, acum, aflat la a doua m-am calmat și pot spune că The Blair Witch Project este un film doar bun și care a fost foarte influent pentru viitor.

Dacă mă întrebați pe mine, e un horror care abordează mai mult psihicul devastat al unui om aflat în disperare, cel puțin asta a fost interpretarea mea, nu aș apela la varianta paranormală în care discutăm despre posibila existență a unei entități.

Și posibil ca și ăsta să fie unu dintre farmecele acestui film, interpretarea care poate fi multiplă de la privitor la altu’.

 

Number 8 Generic gradient fill icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Resize text-+=