Hai că a sosit și partea a doua din povestea lui Zack Snyder – Rebel Moon, acum, partea a doua – The Scargiver.

Sinopsis

Filmul continuă povestea rebelei Kora ( Sofia Boutella ), care, alături de ai săi camarazi războinici, se întorc pe planeta Veldt pentru a sărbători victoria împotriva Imperiului, mai exact, toată lumea crezând că Amiralul Noble ( Ed Skrein ) a fost anihilat definitiv.

Însă, sărbătoarea le este stricată din cauza surprizei neplăcute aduse prin vestea că Noble trăiește și pregătește o ofensivă zdravănă care este pe cale să ajungă în doar 5 zile pe Veldt și fiind pornită să radă orice resursă de pe respectiva planetă.

Parcă am mai văzut asta undeva – ” Somehow Palpatine returned. ” :)))

Până la sosirea armatei imperiale, războinicii pregătesc sătenii pentru tot ce este mai rău, astfel, cei apți de muncă sunt nevoiți ca într-un timp record să culeagă întreaga recoltă de grâu, iar restu’, sub comanda lui Titus ( Djimon Hounsou ), să fie antrenați pentru luptă.

Execuție

După ce-am fost dezamăgit total de către primul film, așteptările mele pentru această parte secundă erau la minus infinit zero, iar Zack Snyder nu dezamăgește și continuă pe o direcție la fel de deplorabilă.

La această recenzie pot să merg pe două variante : cea scurtă și cea lungă.

Cea scurtă : Este la fel de prost ca primul film, pe alocuri, ba chiar mai prost ca – Rebel Moon : A Child of Fire, iar cu asta închei acest articol.

Varianta lungă : Hai să încerc să-mi storc creierii, să văd dacă pot să umplu câteva rânduri bune de scris.

Efectiv, filmul nu vine cu nimic nou, având aceleași părți bune și proaste ca-n partea precedentă.

Vizual, pe partea de cadre panoramice, cea de extreme long shot, filmul oferă niște peisaje superbe, în special cele de pe planeta Veldt, mai ales că-n proporție de 95% din film acțiunea doar acolo se petrece.

În rest, sunt unele momente în care efectele sunt jalnice, CGI-ul fiind extrem de fals, observându-se de la o poștă că actorii au în spate un green/blue screen.

Hai să spunem că actul final arată destul de bine din punct de vedere al vizualului, mai ales că droidul Jimmy ( Anthony Hopkins ) are un moment destul de mișto, dar chiar și acolo, există mari probleme, în special pe palierul dramatic și narativ.

Vorbim în continuare despre aspectul tehnic și regizoral, iar aici, Zack Snyder mi-a oferit niște momente care mi-au înroșit fruntea de la atâtea palme cu care am bombardat-o, și mă refer la scenele executate cu slowmo.

Băi, mai dă-o în slowmotion de treabă, n-ai cum să-mi oferi scene cu seceratul grâului și umplutul unei sticle cu apă dintr-un butoi cu un asemenea efect, și chiar și acum încerc să-mi dau seama care a fost profunzimea filosofică în alegerea de a executa asemenea scene în respectiva manieră.

Da, ce-i drept, unele scene de acțiune arată binișor cu acest efect, dar așa cum am spus și-n recenzia primului film, haideți să ne amintim de super scenele de luptă din filmul 300, executate cu același slowmotion, de către același Zack Snyder, diferența dintre cele două filme fiind abisală din acest punct de vedere.

Scenaristic, filmul este o prăpastie ordinară, și nu exagerez cu nimic când spun asta, și mă ia cu fiori când văd că la acest film au contribuit 3 scriitori.

Să nu mai vorbesc despre scenele trase la indigo din alte filme celebre, nu are sens, dar are sens să vă spun că avem parte de ceva crossover cu franciza Mad Max, nu de alta dar personajul Furiosa își face apariția, iar cei care au văzut filmul știu la ce mă refer.

Deci, originalitate – ZERO BARAT! Chiar și Tarantino, Nolan, sau regizori mai noi precum Garateh Edwards sau Todd Phillips vin cu anumite elemente inspirate din alte creații, dar, le incorporează într-un mod subtil și elegant.

Avem o primă oră în care nu se întâmplă absolut nimic, fiind de o monotonie infernală, fiind mai mult o re-recapitulare a primului film, în plus există o scenă în care ne învârtim în jurul unei mese și fiecare dintre personaje face un rezumat al poveștii de origine, prin intermediul unor flashback-uri.

Ca să nu mai zic că scena respectivă este construită printr-un dialog extrem de stupid și banal, mai exact, după ce fiecare personaj își spune povestea, urmează următoarea replică : ,, X, nu ai spus nimic. Care este povestea ta? „.

Acțiunea începe abia în ultima parte, și ce-i drept, este destul de satisfăcătoare, dar la fel ca în A Child of Fire, deși avem parte de tranșări și decapitări, sângele lipsește cu desăvârșire, mai puțin la final unde începe să mai țâșnească sau ba mai mâzgălește corpurile unor personaje, atât.

Atenție, nu vreau violența și macabrul din Evil Dead, dar măcar un vizual violent verosimil, adică nu poți să mă iei cu tăiatul unei mâini/picior sau străpungerea pieptului cu o sabie laser, și să fie totul cât se poate de clean.

Actoricesc – Pământ de flori! Toți actorii livrează niște performanțe extrem de plate și de seci, atașamentul emoțional pentru personaje fiind total nul, ca să nu mai zic de unele replici și secvențe supradramatizate care în loc să stârnească plânsul, mi-au stârnit râsul, și mare păcat de unii actori.

Iar aici, e vina totală a regizorului Zack Snyder, în loc să vină cu – ” Băi, Sofia/Djimon Hounsou / Bae Doona, etc., hai să mai tragem o dublă, că ești lemn, hai mai cu sânge-n instalație, că nu facem reclame la servicii funerare! „.

Și cu mare părere de rău o spun, mai ales că-l ador pe Zack Snyder, al său Man of Steel fiind notat cu 10 în cartea mea, ca să nu mai vorbesc de Zack Snyder’s Justice League, 100, Dawn of the Dead sau Watchmen, filme pe care le savurez cu maximă plăcere, deci, îmi pot permite să emit pretenții de la acest regizor.

Notă

Dar fiți fără griji, se va lansa o versiune R Rated a acestei duologii, iar rezultatul o să fie cu totul altfel, vom avea parte de mai multă carne pe osul poveștii, sex, acțiune, violență, etc.

Mai mereu când un film eșuează, de nici unde apare zvonul cu director’s cut-ul care va arăta adevărata valoare a respectivului film, la fel ca-n cazul lui Napoleon, și nici până-n ziua de azi nu am primit respectiva versiune de 4 ore a filmului regizat de Ridley Scott.

CGI mediocru, erori flagrante în scenariu și montaj, actorie inexistentă, acțiune cât de cât satisfăcătoare și dramă forțată – Cam așa pot să caracterizez acest The Scargiver.

Inițial, voiam să-l notez cu o treaptă mai jos, dar am fost prins într-o pasă bună și-l cataloghez la fel ca prima parte.