Hai că a venit și marele hit lansat de băieții de la Netflix, o producție semnată de Zack Snyder, pentru început, doar prima parte – Rebel Moon : A Child of Fire.

Sinopsis

Kora ( Sofia Boutella ) este o tânără fermier care trăiește ascunsă pe o planetă îndepărtată, mai exact, într-un sătuc normal unde oamenii duc o viață simplă și pașnică.

Dar totul ia o întorsătură neplăcută, când un nemilos imperiu își trimite o armată pentru a-i secătui planeta de resurse, ca mai apoi, să o distrugă.

În cele din urmă, când vede că nu mai există nicio cale de întoarce lucrurile, a noastră Kora trebuie să-și asume rolul de eroină și să caute ajutor de pe alte lumi, pentru a aduna o echipă de războinici curajoși care să facă față forței malefice ale Imperiului.

Execuție

Pare cunoscut sinopsisul, pe mine mă duce cu gândul la acea poveste spusă cu mult timp în urmă, într-o galaxie extrem de îndepărtată ( hapciu, Star Wars : A New Hope ).

Aveam așteptări mari de la acest film, mai ales că la cârma acestei producții se afla Zack Snyder, regizor care m-a super încântat cu producții precum : Man of Steel, Watchmen, 300, sau Zack Snyder’s Justice League. 

Din păcate, entuziasmul pentru acest film a fost pulverizat complet, deoarece produsul livrat este unu’ execrabil, pentru mine.

Scenariul este absolut deplorabil, iar cel mai trist lucru este faptul că la această scriitură au participat 3 OAMENI! Și sunt foarte curios cum au decurs sesiunile de brainstorming, care au fost discuțiile de-au ajuns într-un final ca acest film să fie un amalgam de Star Wars, Dune, Avatar, sau Blade Runner.

Rebel Moon' Video: Go Behind the Scenes on Zack Snyder's Galactic Epic

Chiar și în The Creator, se observă anumite influențe din Star Wars sau Blade Runner, dar una e să te inspiri cu mici elemente din acele surse, și una e să-mi oferi scene 1 la 1, trase la indigo din acele filme.

O scenă dintr-un bar în care răsună muzică și care mai este și plini de alieni vă sună cunoscut? O scenă în care cineva se chinuie să îmblânzească o fiară înaripată vă sună cunoscut? Niște droizi care sunt pe post de ajutor/luptă vă sună cunoscut? Să continui?

Că tot a fost acea grevă a scenariștilor, dacă stăm să analizăm acum, unii dintre ei ar fi trebuit să rămână în grevă pe viață; unii producători ar trebui să mai lase dracului  din efectele speciale, să nu mai arunce droaie de bani pe ele, și să angajeze niște scriitori serioși.

Movie Review | 'Rebel Moon' all slow-mo action, no character development – Times-Standard

Degeaba mă dai pe spate cu aspectul tehnic și vizual dacă povestea nu mă incită cu nimic, și să-mi fie cu iertare, scenariul acesta pentru Rebel Moon îl scriam și eu împreună cu alți prieteni cinefili.

Că tot am adus în discuție aspectul tehnic, aici, lancea este una cu două tăișuri.

Pe partea de extreme long shot, filmul livrează niște cadre de-a dreptul superbe, mai ales cele cu peisajele planetelor care se află într-un număr divers.

Chiar și pe segmentul bombastic, când acțiunea e în toi ( care este extrem, extrem de puțină ), exploziile și scenele în care anumite elemente se distrug sunt în de-ajuns de satisfăcătoare.

Dar, există și unele scene în care CGI-ul este extrem de fals, naturalețea scenei disipându-se complet, observându-se cât se poate de clar că actorul se află pe un platou înconjurat de green/blue screens.

Netflix's 'Rebel Moon' Trailer Previews Zack Snyder Sci-Fi Fantasy

Aici, secțiunile de slowmo sunt atât de multe, și sunt atât de inutile și nu oferă pic spectaculozitate acțiunii, și întorcându-mă în trecut, fac o trimitere la super scenele de acțiune din 300, unde slowmo-ul a fost executat cu măiestrie, de același regizor Zack Snyder.

Nici la nivel actoricesc nu prea pot să servesc laude, actoria este una plată, majoritatea distribuției fiind zero absolut pe emoții, pur și simplu nu mi-a păsat de niciun personaj, mai ales actrița principală – Sofia Boutella, care ar fi trebuit să care pianul și să livreze o partitură solidă, nici ea nu rupe gura târgului.

Filmul bubuie de clișee și este extrem de previzibil, noroc că mai există una-două răsturnări de situație care mai încing spiritele, și nu cred că exagerez cu nimic când spun că filmul ăsta putea fi spus lejer într-o oră și jumătate.

Sângele aproape că lipsește cu desăvârșire, și nu sunt vreun sadomasochist care să fie excitat de scene brutale, dar nici nu poți să-mi spui că dacă ești tăiat de vreo sabie laser nu ai pic de sânge pe tine, totuși, puțină verosimilitate nu strică ( RATING PG-13 ).

Rebel Moon - Film and Set Design - McNeel Forum

Eeeh, și aici a venit momentul în care mi-a sărit țandăra, pentru că imediat după ce-am vizionat filmul am citit multe declarații cum că, pe viitor urmează o variantă extinsă a filmului în care, citez din vorbele lui Zack Snyder : ” Există mult sex, multă violență și multă fantezie SF. ”

Cum se face că, imediat după ce un film nu are succes, fie regizor sau producător vine fuga și spune : Stați așa, că mai există o versiune extinsă, care reprezintă filmul complet, corect și adevărat.

Iar în cazul de față, acest Rebel Moon reprezintă noaptea minții, mai ales că Zack Snyder a avut control creativ deplin, Netflix neavând nicio autoritate în această privință, deci putea să livreze filmul după pofta inimii sale.

Notă

Așteptările mele pentru partea secundă sunt minus zero absolut, iar dacă prima parte a fost un eșec total atunci o posibilă franciză este ca și pierdută.

Dragă Netflix, pe viitor ai grijă cum îți gestionezi bugetul, mai ales pe partea de marketing, că dă urât să bombardezi chiar și stațiile de metrou cu afișe despre filmul tău iar acesta să fie un dezastru total.

O spun cu părere de rău și cu mare durere în suflet pentru Zack Snyder ( chiar îmi este un regizor foarte drag ), că filmul mi s-a înscris cu brio într-un top 10 filme proaste pe anul 2023.

Și că tot am adus în discuție despre buget, haideți să facem un versus între Rebel Moon : A Child of Fire VS The Creator ( 160 mil vs aprox 90 mil ).

 

Number 4 Generic gradient fill icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Resize text-+=