Astăzi luăm în colimator – The Creator unu dintre cele mai tari SF-uri scoase în ultimul deceniu, o adevărată demonstrație de forță din partea lui Gareth Edwards și o lecție care ar trebui analizată de mai marii industriei ( Disney, Warner, Universal, etc. ).

2 Nominalizări la Oscaruri

Sinopsis

Cu puțin timp în viitor, mai exact în anul 2070, în a noastră galaxie, pe a noastră planetă, ale noastre tărâmuri sunt mistuite de un mare război dintre oameni și inteligența artificială.

Joshua (John David Washington), un fost agent al forțelor speciale, este recrutat pentru a-l găsi pe Creator sau Nirmata, mintea rece din spatele Inteligenței Artificiale avansate.

El trebuie să găsească o armă specială pentru a pune capăt acestui război, care să-l răpună pe acest Nirmata, însă totu’ se schimbă când acea armă este o ființă cibernetică, un robot, o simulantă, sau cum vreți voi să-i spuneți care are aspectul unei fetițe – Alphie.

Iar pe parcursul acestei călătorii fantastice descoperim ceva – Pare-se că între un om și un robot nu-i vreo mare diferență.

Execuție

Trebuie să recunosc că nu sunt cel mai mare fan al filmului Star Wars : Rogue One, dar de data asta, Gareth Edwards mi-a oferit un mare croșeu cu acest The Creator, și o spun în sens bun.

O să încep cu bilele negre deoarece sunt câteva și vreau să scap cât mai repede de acestea, ca mai apoi să ne concentrăm pe ce este mai bun din acest super SF.

Din păcate, foaia de scenariu se prezintă cu niște găuri, mai exact pe partea de logică.

The Creator review - the most stunning sci-fi epic in years

Acțiunea are loc în anul în 2070, dacă stăm să gândim și să calculăm, până atunci mai avem vreo 47 de ani ( nu mai e mult, așa-i!?!? ), totu’ se prezintă ca o perioadă futuristă super mega avansată, cu arme care pot duce la eradicarea speciei umane, cu super tehnologie în care oamenii pot face schimb de corpuri, cu care pot intra în conștiința altora, sau tot felu’ de nave super sonice, etc.

DAR DACĂ VREI SĂ-ȚI SALVEZI PIELEA TREBUIE SĂ SCAPI CU O BARCĂ TRASĂ DE VÂSLE!?!?!? PE BUNE!?!?

Filmul trebuia plasat undeva în anul 2100+, că altfel mă duce cu gândul că până atunci, umanitatea va găsi în sfârșit leac pentru cancere și alte boli, vom descoperi enigmele tuturor mărilor și oceanelor, vom afla toate secretele și mecanismele creierului uman, iar singura noastră preocupare va fi prelucrarea unor simulanți și a unor mașinării ultra avansate.

Aaa, și apropo de asta, scuze, dar sper să nu fie mare spoiler – dar se pare că până atunci vom putea să călătorim super lejer și pe Lună.

Bine…Nici premisa nu este cea mai originală, mai ales că multe filme apărute recent apelează la acest sinopsis al A.I -ului ( Heart of Stone, Fast X, ultimul Mission Impossible, etc. ), pare-se că vine un nou trend în filme după cel cu multiverse-ul.

Și cam atât cu părțile negative, care nu pot spune că au fost extrem de deranjante și consider că nu a stricat cu nimic experiența vizionării acestui film.

The Creator': How Disney Marketed Gareth Edwards' Sci-Fi Movie – Deadline

Păi bine măi, Marvel, DC, LucasFilm și care mai sunteți, cum se face că voi cu filme cu bugete de peste 150- 200 de milioane minim, plus super echipament, să nu mai zic și de gloriosul marketing – veniți cu niște abjecții ordinare, iar acest Gareth Edwards livrează o super producție cu zero marketing, filmat cu un Sony FX 3 de 4000 de euro și cu un buget de doar 80 de milioane de dolari????

Cea mai mare laudă pe care o pot oferi efectelor vizuale ale filmului este că pur și simplu nu le vezi. Fidelitatea integrării dintre filmările live și CGI este atât de bună încât este insesizabilă, ori am fost prea fermecat de magnitudinea vizuală impresionantă de pe ecranul IMAX încât mi-a scăpat ceva, ori chiar avem de-a face cu o realizare absolut perfectă.

De asemenea, acțiunea este una bombastică și foarte satisfăcătoare, producția fiind extrem de bine realizată, iar ritmul este unu’ foarte fluid, aproape că nu am simțit deloc cele două ore și un sfert.

Pe lângă momentele explozive și tensionante, din când în când, ne mai sunt presărate unele momente foarte comice. Cine ar fi crezut că relația dintre un om și o copilă robot poate duce la unele faze sau replici numa bune de râs!?

The Creator' Is Worth Catching on a Big Screen - The Atlantic

Se observă de la ani lumină niște influențe de la George Lucas, Ridley Scott și James Cameron, dar și Gareth Edwards a reușit să-i dea filmului propria voce, fiind printre cele mai tari SF-uri din ultimii 20 de ani, pentru mine.

Și sper să nu supăr pe cineva, dar în cartea mea – The Creator surclasează orice Avatar făcut de Cameron, mai contează să avem și carne pe os, mai o poveste bună, mai o tematică filosofică, nu doar efecte bombastice.

Iar acest film livrează foarte bine și pe departamentele tematice, deoarece, pe lângă festinul vizual absolut magistral, avem parte și de o examinare profundă a umanității, despre sacrificiul nostru în fața unui eveniment neprevăzut, despre ce ne face cu adevărat oameni, și cât de umani suntem față de alte ființe sau chiar MAȘINĂRII.

The Creator (2023) Tickets & Showtimes | Fandango

De asemenea, filmul aduce și câteva tente religioase, mai ales pe partea aceasta a CREATORULUI ( Nirmata – un termen provenit din sanscrită și des întâlnit în credința hindusă ).

Nirmata este văzut ca fiind entitatea supremă responsabilă de crearea și menținerea universului. El este considerat sursa tuturor formelor de viață și materie din cosmos.

Actoria este foarte bună, John David Washington făcând o treabă grozavă în rolul lui Joshua, iar împreună cu micuța Yuna Voyles care o interpretează pe Alphie, se conturează o chimie extraordinară, o relație plină de momente de-o profunzime aparte, și să nu mai zic de niște momente care m-au făcut să jelesc mai ceva ca la o înmormântare.

Notă

Mi-e greu să cred că vom asista la o nouă crimă din partea Academiei, și să avem parte de vreun alt Oscar pentru Efecte Speciale, dar la ce mizerii au făcut, nu mă mai miră nimic.

Este printre cele mai bune SF-uri din toate timpurile? Nu cred, cel puțin pe mine nu m-a făcut să-l pun lângă granzii SF ai istoriei, dar dacă mă raportez la ultimii 10-15 ani, atunci da, e în top.

Mi se face rău când văd predicțiile pentru box-office, dar ăsta e publicu’, la a mia parte din Fast & Furious avem 700 de milioane, dar când avem parte de un film original, care îmbină foarte bine palierul intelectual cu cel al acțiunii bombastice – NADA, ZERO BARAT.

Să sperăm că The Creator și Oppenheimer au fost niște ceasuri deșteptătoare pentru producători, și poate i-a trezit la realitate, învățând că nu e nevoie de sute de milioane de dolari pentru a face un film bun.

Number 9 Generic gradient fill icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Resize text-+=