Parasite

#34 IMDB 

*CLASAMENTUL 250 IMDB ESTE RECENZAT LA ACTUALIZAREA DE LA 1 MAI 2024

Eram plictisit pe acasă și am dat o fugă prin oraș, mai exact la Cinematograful Muzeul Țăranului, pentru a reviziona Parasite.

Da! Acest film cu care Bong Joon-ho a scris istorie la Oscaruri, câștigătorul premiului pentru cel mai bun film, primul câștigător asiatic din istoria Academiei.

SINOPSIS

Parasite urmărește familia Kim, formată din Ki-taek (Song Kang-ho), Chung-sook (Jang Hye-jin), Ki-woo (Choi Woo-shik) și Ki-jung (Park So-dam), care trăiește în condiții precare într-un apartament modest din Seul.

Viața lor începe să se schimbe atunci când Ki-woo primește oportunitatea de a deveni profesor particular pentru Da-hye (Jung Ji-so), fiica familiei Park, extrem de bogată.

Impresionat de noul său loc de muncă, Ki-woo găsește treptat modalități prin care și ceilalți membri ai familiei sale să pătrundă în gospodăria familiei Park: Dong-ik (Lee Sun-kyun), tatăl familiei, Yeon-kyo (Cho Yeo-jeong), mama, și fiul lor, Da-song (Jung Hyeon-jun).

Astfel, familia Kim ajunge să ocupe succesiv diverse roluri în casa luxoasă, profitând de naivitatea și încrederea celor bogați.

EXECUȚIE

Peste 60 de ani, că unii vor accepta sau nu, când se va deschide cartea de istorie a cinematografiei și se va ajunge la pagina care abordează secolul 21, alături de Nolan, Paul Thomas Anderson, Park Chan-wook și Denis Villeneuve, lângă aceștia se va afla și Bong Joon-ho.

Lăsând la o parte restul filmografiei sale, Bong Joon-ho merită să se afle în istorie doar pentru Parasite și atât.

Și nu! Nu merită menționat pentru că a plecat acasă cu patru Oscaruri, fix cele mai importante, nu pentru că a câștigat Palme d’Or.

Merită menționat deoarece a reușit ceva istoric din care mulți cineaști ar putea să învețe. A făcut un film arthouse care a reușit să aducă lumea în cinema, iar aici a fost o adevărată fuziune între publicul de nișă și cel mainstream.

Cum a reușit să facă acest lucru? A construit o poveste magistrală și complexă, dar vorbită pe limba tuturor.

Cât despre film în sine, Bong Joon-ho pornește de la o premisă aparent simplă, întâlnirea dintre o familie săracă și una extrem de înstărită, și construiește treptat un film care vorbește despre bani, privilegii, oportunism, umilință și despre felul în care mediul social în care ne naștem poate determina aproape fiecare aspect al existenței noastre.

Familia Kim nu este prezentată ca fiind formată din oameni pur și simplu leneși sau lipsiți de ambiție.

Sunt oameni care încearcă să supraviețuiască într-un sistem în care oportunitățile sunt limitate, iar atunci când apare o șansă, sunt dispuși să meargă din ce în ce mai departe pentru a profita de ea.

Pe de altă parte, familia Park nu este construită ca o familie malefică. Ei sunt politicoși, civilizați și aparent bine intenționați, însă trăiesc într-o asemenea bulă de confort încât nici măcar nu realizează cât de mare este prăpastia dintre lumea lor și cea a familiei Kim.

Sistemul toxic despre care vorbește Bong Joon-ho nu este doar cel al sărăciei extreme sau al exploatării capitaliste. Este un sistem care iradiază în toate direcțiile, prinzând atât pe cei de jos, cât și pe cei de sus.

Funcționează pentru că ne convinge că merităm ceea ce avem. Kimii cred că, dacă muncesc suficient, vor urca. Park-ii cred că, dacă sunt generoși, sunt buni. Și amândoi sunt, într-un fel, înșelați. Meritocrația este o iluzie, iar generozitatea este o formă de orbire.

Sistemul funcționează pentru că ne separă. Ne face să credem că suntem diferiți, că nu avem nimic în comun cu ceilalți. Kimii și Park-ii trăiesc în aceeași lume, dar nu se văd.

Iar de aici începe magia regizorală orchestrată de Bong, pentru că prin intermediul artificiilor regizorale reușește să pornească alte și alte straturi tematice.

În primul rând, modul cum filmează scările (cele fizice).

Ceea ce face ca filmarea scărilor să fie cu adevărat genială este modul în care Bong leagă mișcarea fizică de mișcarea socială.

Când Ki-woo urcă scările spre interviu, fiecare pas este un pas în sus în ierarhia socială. El este conștient de această mișcare, o simte în fiecare mușchi. Dar urcarea este iluzorie pentru că, indiferent de cât de sus ajunge, el rămâne același Ki-woo, cu același miros, cu aceeași origine.

Când Kimii fug din casă, ei coboară o scară interminabilă, ca și cum s-ar întoarce în iadul din care au venit. Deci da, clasa socială a scăzut radical.

Chiar și casa bogaților reprezintă un personaj în sine. De fapt, ce mai tura-vura, prin intermediul regiei și al imaginii se construiește o adevărată hartă geografică socială.

În al doilea rând, iar aici vine și cel mai dramatic capitol, mirosul care este cel mai puternic simbol al acestui snobism.

Este o marcă pe care Kimii nu o pot ascunde, indiferent de cât de bine se îmbracă sau de cât de politicos vorbesc. Este o amintire constantă a faptului că, indiferent de cât de sus urcă, nu vor fi niciodată acceptați ca egali.

Iar de aici încep să cadă măștile familiei Park. Cei care păreau la prima vedere niște oameni ok, la final se dovedesc a fi doar niște snobi aroganți care refuză să iasă din bula lor.

Și totuși, nu m-am plictisit? Nu! Deoarece toate aceste esențe simbolice și filosofice sunt învelite într-un strat accesibil tuturor, mai exact printr-o cavalcadă de scene plină de umor care m-a făcut să cad aproape sub scaun de la atâta râs.

Parasite îmbină toate tipurile de umor, situațional, fizic, verbal, negru și de clasă, iar asta generează un amestec genial, mai ales că toate aceste registre sunt extrem de bine dozate.

Și nu avem doar umor, avem practic o adevărată simfonie a genurilor.

Umorul te face să râzi cu poftă în prima jumătate a filmului, apoi îl folosește ca pe o unealtă de subminare a așteptărilor.

Drama lovește atunci când personajele sunt forțate să se confrunte cu propriile limite și cu sistemul care le macină.

Thriller-ul te ține cu sufletul la gât în scena în care Kimii fug prin casă sau în momentul în care vechea menajeră apare la ușă. Iar horror-ul apare subtil, în subsolul întunecat, în mirosul care nu poate fi ascuns.

De actorie nu am ce să comentez, tot casting-ul de la A la Z este de un nivel monumental.

Titlul filmului este scurt, la obiect și direct. Cât despre cine este parazitul, cred că este la liberă interpretare.

NOTĂ

Fără îndoială, una dintre marile capodopere ale acestui secol, clar și fără nicio dezbatere.

Din punctul meu de vedere, așa arată un arthouse veritabil, fără extremisme abstracte și obscure pe care doar regizorul vrea să le înțeleagă, fără ciorbe vizuale lungite și ritm infernal de lent.

Bong Joon-ho reușește să construiască o poveste care funcționează simultan ca dramă socială, comedie neagră, thriller și horror, fără ca vreunul dintre aceste genuri să pară vreodată lipit artificial de celelalte.

Este un film despre bogați și săraci, dar, mai profund decât atât, este despre distanța dintre oameni și despre zidurile invizibile pe care statutul social le ridică între ei.

Fiecare scară urcată sau coborâtă, fiecare cameră și fiecare diferență de spațiu capătă o semnificație, iar Bong Joon-ho transformă întreaga arhitectură a filmului într-o metaforă pentru societate.