My Left Foot: The Story of Christy Brown este un film biografic lansat în 1989.

De asemenea, filmul a câștigat două premii Oscar din cele 5 nominalizări.

SINOPSIS

Filmul spune povestea impresionantă și emoționantă a lui Christy Brown ( Daniel Day-Lewis ), un bărbat irlandez născut cu paralizie cerebrală, care își poate controla doar piciorul stâng.

Crescut într-o familie săracă din Dublin, Christy se confruntă cu multiple provocări din cauza dizabilității sale și este adesea considerat neputincios de cei din jur.

Totuși, prin determinare, sprijinul mamei sale și tenacitatea sa, el învață să-și folosească piciorul stâng pentru a comunica, a scrie și a picta.

Mama sa, Bridget Brown ( Brenda Fricker ), este singura care crede în potențialul său și îl încurajează să își depășească limitele.

În ciuda dificultăților și a prejudecăților cu care se confruntă, Christy reușește să devină un artist talentat și scriitor, exprimându-și gândurile și trăirile prin arta sa.

Pe măsură ce devine cunoscut, Christy se apropie și de medicul său, Dr. Eileen Cole ( Fiona Shaw ), o femeie care îl ajută să-și descopere și mai mult potențialul.

EXECUȚIE

Spre mare mea rușine, recunosc că acesta a fost primul meu film cu Daniel Day – Lewis într-un rol, aia e, mai bine mai târziu, decât niciodată.

Deși sună stupid ce o să vă spun trebuie să admit că până la finalul peliculei nu voiam să cred sau nu eram sigur că această poveste este reală.

Și da, filmul este inspirat și bazat din fapte reale, iar acest Christy Brown chiar a existat.

Pot spune decât că acest Christy Brown este printre cele mai ȘMECHERE persoane care au pus piciorul pe aceasta planetă.

Aș spune că filmul este și unu’ inspirațional pentru absolut toată lumea – Băi, dacă omu ăsta cu probleme poate să facă orice, noi ce scuze mai avem?

De asemenea, am simțit că filmul nu dorește să-mi fie milă de personaj, sau mai bine spus, să mă facă să nu-l mai privesc ca pe o persoană cu probleme.

Pe protagonistul nostru îl observăm în o grămadă de ipostaze : Joacă fotbal, pictează, zidește și tot felul de activități normale, ba chiar are și un pic de șarm și talent în fața domnișoarelor.

Ca să nu mai zic de faptul că au fost o mulțime de momente în care personajul m-a făcut să izbucnesc în râs, ba când făcea o glumă monumentală, ba când se lua la bătaie cu vreo namilă de om.

Și mă repet : Noi ce scuze mai găsim?

Așadar, filmul nu este doar o poveste despre o persoană cu o dizabilitate, ci o explorare a potențialului uman și a luptei fiecăruia de a-și găsi vocea într-o lume care uneori îi poate exclude.

Tot aici trebuie să-l comentez puțin pe Daniel Day-Lewis care face un rol istoric, monumental, stelar, galactic, stratosferic, iar lista de atribute și adjective superlative poate continua la infinit.

Nu-ți ia mai mult de două minute ca să-ți dai seama că Daniel Day-Lewis merita nu doar un premiu Oscar, ci o basculantă de statuete aurii, un Oscar care avea să fie primul din cele trei aflate în portofoliul acestuia.

Iar interpretarea lui o clasez lângă prestația lui Tom Hanks din Forrest Gump – Printre cele mai mari și tari interpretări din istoria cinematografiei.

Pe partea de alături, Brenda Fricker reușește să portretizeze o perfectă icoană a mamei care-i poartă de grijă copilului, ea este sprijinul suprem, izvorul de încredere și susținere pentru Christy.

Relația dintre cei doi te face să fii mult mai recunoscător că ai o mamă lângă tine, te face să o apreciezi mai mult și te face să profiți de fiecare moment alături de ea.

Bridget este un pilon fundamental al poveștii, fiind cea care vede dincolo de limitările fizice ale fiului său și îi insuflă puterea de a-și urma visurile.

Dragostea ei necondiționată și sacrificiile personale subliniază rolul familiei în depășirea dizabilității și susținerea dezvoltării personale a unui individ. Este, de asemenea, o reflexie asupra impactului pozitiv pe care o persoană iubită îl poate avea asupra unui individ considerat de societate ca fiind „ altfel ”.

Să nu aveți griji, avem parte și de câteva momente lacrimogene, nu unele tsunamice, dar cât să te facă să tai câteva feliuțe de ceapă, majoritatea venind din perioada de copilărie și adolescență a protagonistului nostru îndrăgit.

NOTĂ

Ce mi s-a părut o mare lipsă a acestui film a fost o coloană sonoră puternică, una care emane o emoție veritabilă, plus că nici tehnic nu pot spune că impresionează acest film, mai ales pe partea de montaj.

Dar aici, povestea este cea care contează cel mai mult.

Filmul lui Jim Sheridan este un omagiu adus celor care, în ciuda limitărilor impuse de condiția lor fizică, refuză să fie definiți de ele și demonstrează, prin fiecare reușită, că valoarea umană nu poate fi măsurată în funcție de conformitatea cu normele fizice sau mentale.

Iar în final, las un citat din acest film – „ Un trup rănit nu se compară cu o inimă frântă. ”