La Bola Negra – Câștigătorul regiei la Cannes și propunerea Spaniei la Premiile Oscar.
Unii zic că marele combatant pentru Odiseea lui Nolan în materie de Cea mai Bună Regie la Oscar… Chiar așa?
SINOPSIS
La Bola Negra urmărește destinele a trei bărbați din perioade diferite ale istoriei Spaniei, ale căror vieți sunt legate prin iubire, sexualitate, prejudecăți sociale și o moștenire familială marcată de secrete și suferință.
În 1932, Carlos (Milo Quifes), un tânăr provenit dintr-o familie înstărită, încearcă să își găsească locul într-o societate conservatoare, în care homosexualitatea reprezintă un motiv de marginalizare.
În 1937, în plin Război Civil Spaniol, Sebastián (Guitarricadelafuente), un tânăr muzician, dezvoltă o legătură profundă cu Rafael Rodríguez Rapún (Miguel Bernardeau), un prizonier republican, în ciuda diferențelor politice și a violenței care îi înconjoară.
În 2017, Alberto (Carlos González), un istoric care încearcă să își înțeleagă trecutul familial, descoperă existența unei moșteniri neașteptate, care îl determină să investigheze secretele ascunse ale familiei sale și relația complicată cu mama sa, Teresa (Lola Dueñas).
EXECUȚIE
Concurentul lui Christopher Nolan și al său The Odyssey pentru Oscarul la categoria Best Director?
Ei bine, să păstrăm totuși proporțiile! În opinia mea, doar două nume se vor bate cu adevărat pentru acel trofeu – Nolan și Villeneuve, restul sunt din zona de bonus.
Dar asta nu înseamnă că nu pot aprecia meșteșugul regizoral de față.
Iar La Bola Negra, noul film al duo-ului spaniol Javier Calvo și Javier Ambrossi, cunoscut drept Los Javis, reprezintă o asemenea realizare, una super-faină!
Vorbim despre o producție de peste două ore și jumătate, care traversează aproape un secol de istorie spaniolă, împletește trei povești aparent distincte și explorează iubirea, sexualitatea, intoleranța, memoria colectivă și traumele transmise de la o generație la alta.
Totul într-o construcție cinematografică de o amploare impresionantă pentru un film de autor și, mai ales, pentru un duo aflat abia la cel de-al doilea lungmetraj!
Iar premiul pentru Cea mai bună regie, obținut ex aequo la Cannes 2026? Din punctul meu de vedere, cât se poate de meritat!
În primul rând, trebuie să aplaud modul în care cei doi cineaști orchestrează și asamblează această poveste extrem de ambițioasă.
Avem trei perioade istorice, 1932, 1937 și 2017, trei destine masculine și o serie de legături care se dezvăluie treptat, nu neapărat prin explicații convenționale, ci prin intermediul emoțiilor, amintirilor și experiențelor umane.
Fiecare fir narativ contribuie la construirea unei perspective mai ample asupra istoriei, în care trecutul și prezentul ajung să comunice prin răni care nu s-au vindecat niciodată pe deplin.
Iar pe lângă modul dramaturgic bine intenționat și executat, totuși, montajul nu m-a dat pe spate, foarte multe salturi destul de bruște care mă scoteau din atmosferă. Simțeam că unele momente sunt tăiate fix când încep să devină mai puternice.
Dincolo de virtuozitatea regizorală, La Bola Negra propune și un comentariu social extrem de puternic, care, din păcate, își păstrează relevanța inclusiv în prezent.
Societatea toxică și superficială pare uneori mai interesată de cine cu cine și-o trage decât de calitățile, aptitudinile și caracterul oamenilor respectivi!
Oameni care ar putea fi apreciați pentru ceea ce creează, pentru ceea ce gândesc sau pentru felul în care îi tratează pe ceilalți sunt reduși la un singur aspect al vieții lor intime.
Practic, un soi de poliție a dormitoarelor, în care toată lumea își dă cu părerea despre intimitatea vecinului, de parcă viitorul civilizației ar depinde de cine cu cine împarte patul.
Numai că filmul nu se rezumă la ridiculizarea acestor prejudecăți.
Ne arată și consecințele lor, uneori devastatoare: oameni obligați să își ascundă sentimentele, relații condamnate să existe în clandestinitate și destine frânte de un sistem social și politic incapabil să accepte diferența.
S-au schimbat epocile, discursurile și instituțiile, dar anumite mecanisme ale stigmatizării continuă să existe.
La Bola Negra nu vorbește doar despre persoanele care au avut de suferit din cauza intoleranței, ci și despre toate poveștile care nu au mai apucat să fie spuse.
Despre iubiri ascunse, scrisori, amintiri și fragmente de existență pe care timpul, rușinea socială sau violența politică le-au împins spre uitare.
Din punct de vedere actoricesc, filmul este absolut admirabil!
Guitarricadelafuente și Miguel Bernardeau construiesc o relație plină de tandrețe, vulnerabilitate și tensiune, în care apropierea dintre personaje capătă o încărcătură emoțională extraordinară.
Milo Quifes surprinde foarte bine fragilitatea unui tânăr prins între propriile dorințe și rigiditatea convențiilor sociale. Apropo, apare și Penélope Cruz, pe care cu greu am recunoscut-o.
Dar, dincolo de interpretări, trebuie aplaudată și execuția vizuală.
Imaginea semnată de Gris Jordana este splendidă, iar decorurile, costumele și compoziția cadrelor reconstruiesc fiecare epocă fără să transforme filmul într-o simplă expoziție de muzeu.
NOTĂ
N-am înțeles deloc încadrarea filmului la musical? Cred că sunt 2-3 momente muzicale, iar acelea sunt livrate prin niște secvențe în care au loc niște momente artistice propriu-zise. Nu vine niciun actor și își livrează dialogul prin partituri vocale muzicale.
La Bola Negra reprezintă o demonstrație impresionantă de maturitate și ambiție regizorală, o producție extrem de bine interpretată, orchestrată și asamblată, care transformă trei destine individuale într-o reflecție amplă despre iubire, intoleranță și memoria colectivă.
Sigur, filmul nu este lipsit de excese, mai ales în actul final, unde mi se pare că s-a cam dus prea mult în telenovelă.
Dar, per total, un film bun spre foarte bun și sper ca acest duo regizoral să-și continue parcursul în această manieră, ba chiar și mai bine.
