După lungi și apocaliptice probleme ale producției, în sfârșit, Michael vede lumina zilei.
Și da! În sfârșit, cineva s-a găsit după atâta timp să realizeze un film despre Regele muzicii pop.
Michael, regizat de Antoine Fuqua.
SINOPSIS
Mai întâi a fost el, restul e ISTORIE! Ar mai avea sens să scriu ceva la partea de sinopsis?
Filmul urmărește parcursul vieții lui Michael Jackson (Jaafar Jackson), de la copilăria petrecută în cadrul trupei The Jackson 5 până la consacrarea sa ca una dintre cele mai influente figuri din istoria muzicii.
Filmul explorează ascensiunea sa spectaculoasă, dar și presiunile și conflictele care au însoțit succesul la nivel global.
Relația cu tatăl său, Joseph Jackson (Colman Domingo), joacă un rol esențial în formarea sa, evidențiind tensiunile dintre disciplină, control și dorința de afirmare.
PARANTEZĂ IMPORTANTĂ!!!!!!!
Înainte de a discuta efectiv despre film, trebuie să precizăm niște aspecte importante.
Marele elefant din cameră se referă la problemele legate de producție. Și cred că nu exagerez cu nimic când spun că un prim și colosal succes al echipei este că acest Michael vede lumina zilei. Ce s-a întâmplat?
În versiunea inițială, filmul includea în partea finală referiri la acuzațiile din 1993, dar echipa a realizat ulterior că exista o clauză legală care împiedica complet și fără echivoc atacarea acelui caz. Asta a forțat rescrierea finalului și reluări de filmare pentru actul al treilea.
Producția a avut reshoot-uri consistente, presa a vorbit despre aproximativ 22 de zile suplimentare de filmare, iar costurile au crescut cu cel puțin 10–15 milioane de dolari. Unele surse spun că, de fapt, sumele ar fi și mai mari.
De asemenea, și forma narativă a filmului inițial a întâmpinat probleme. Astfel, durata inițială cică ar depăși cu lejeritate 4 ore. Așadar, filmul va fi împărțit în două părți.
Pot să înțeleg că unii oameni sunt dezamăgiți de această rețetă care a mers pe siguranță. Dar hai să fim corecți — ce vină au Antoine Fuqua sau scenaristul John Logan, când fix ei erau cei care nu doreau să meargă pe clasic și siguranță, ba chiar doreau să meargă pe acest teren extrem de picant?
EXECUȚIE
Nu mă consider fan MJ, în sensul că-i admir colosal muzica, dar nu m-am documentat riguros mai niciodată despre cariera și viața lui. Îi cunosc marile hit-uri, îi cunosc controversele și marile evenimente ale carierei, dar doar atât, adică cam tot ce știe un om cu minimă cultură.
Mna… Eu sunt mai mult cu muzica rock, metal și tot ce ține de zona asta.
Așadar, acest film a fost un început de oportunitate de a-l cunoaște mai bine pe REGE.
Michael este o scrisoare de dragoste dedicată fanilor și a tot ce a însemnat Michael Jackson ca simbol stelar și divin în istoria muzicii ÎN GENERAL, nu doar pop.
În primul și cel mai important rând, bila albă o reprezintă Jaafar Jackson, nepotul lui Michael Jackson. Acesta oferă o interpretare care trebuie studiată în mare secret de către specialiștii de la Zona 51.
Aici, Jaafar Jackson nu e om, ci un monstru, zeu, duh care a reușit să se metamorfozeze în trupul și în sângele unchiului său. Fără nicio exagerare, nu vezi un actor, îl vezi pe Regele muzicii pop.
Gesturi, mimică, chip, trăsături, mișcări – totul aparține originalului care a scris istorie. Iar vocea? Jur pe viața mea, în sala de cinema s-a auzit un murmur când Jaafar a început să vorbească pentru prima oară. Mai toată sala a încremenit.
Recunosc, am avut multe semne de întrebare când am auzit prima oară că MJ va fi jucat de nepotul său, mai ales că băiatul nu e actor de meserie. Dar antrenamentele din sala de repetiție… Cred că au fost susținute cu ceva duh magic, că altfel nu-mi pot explica.
Rămân în continuare pe palierul actoriei și-l aduc în discuție pe Colman Domingo, cel care-l joacă pe Joseph Jackson.
Domingo este genial de terifiant – figura autoritară, care nu vede în MJ un fiu, ci o mașinărie fără corp și suflet, al cărei singur scop trebuie să fie munca și profitul.
Când îl vezi pe ecran, simți cum ți se urcă sângele la cap, atâta ură și dispreț îi porți.
Iar de aici pleacă zona dramatică din această primă parte.
Michael poate fi citit, dincolo de dimensiunea spectaculoasă, ca o poveste despre o copilărie pierdută. O perioadă plină de elemente fundamentale din viața, sufletul și psihicul unui copil care lipsesc: prietenii reale, joacă, libertate și dragostea primită de la părinți.
Michael nu crește ca un copil, ci ca un performer în formare, iar această ruptură timpurie devine o rană care nu se închide niciodată.
De aici vine și nevoia de refugiu. Relația lui cu animalele — fie că e vorba de spațiile pe care le construiește sau de prezența lor efectivă — nu este un capriciu excentric, ci o formă de compensare.
Într-o lume în care relațiile umane sunt dominate de presiune, control și interes, animalele devin un spațiu al liniștii, al inocenței și al unei iubiri necondiționate. Practic, este încercarea de a reconstrui o copilărie pe care nu a avut-o niciodată.
V-aș mai spune și alte lucruri din această zonă umană și dramatică, dar vă las să le descoperiți sau să le redescoperiți. Nu vreau să intru în niște posibile spoilere, deși nu știu dacă la un asemenea film se poate vorbi despre spoilere.
Antoine Fuqua merge pe o regie clasică, safe, dar al naibii de electrizantă și eficientă.
Filmul are ritm, momentele muzicale sunt geniale — o mai mare bucurie să auzi solo-ul lui Van Halen la piesa Beat It în boxele unei săli cu Dolby Atmos sau să vezi 10 minute istorice de coregrafie la monumentul muzical numit Thriller.
Serios acum? Mai are rost să comentez ceva pe seama muzicii?
Jur pe viața mea, Michael e primul film muzical biografic în care mi-a amorțit piciorul, cât am bătut din el pentru a ține ritmul pieselor.
Mă repet, e o regie executată pe o structură clasică și revăzută de 10000 de ori, dar aspectul pe care Michael îl punctează nu e drama filosofică și profundă, pentru asta există filmul Gandhi, ci entertainment-ul, iar filmul reușește să fie un loc perfect pentru a te simți bine și, mai ales, pentru a te bucura de muzica Regelui.
Înțeleg că au fost multe momente lipsă, dar încă nu există filmul biografic perfect. Sau ar putea să existe, dar ar trebui să dureze 6 ore. Niciun film biografic nu poate să capteze toată viața unei celebrități, nu are cum.
Pentru rigurozitate și exactitate există documentarele și biografii de specialitate, care au durate și informații mamut unde îi lau și-l întorc pe toate părțile pe al nostru MJ.
NOTĂ
Ce-i lipsește cu adevărat filmului e acea lovitură emoțională, dar nu e vina lui, ci a scenariului, deoarece prima parte se încheie în anul 1988, iar de acolo vor începe toate picanteriile.
Dincolo de spectaculosul carierei lui Michael Jackson, filmul reușește să evidențieze costul uman al succesului: o copilărie pierdută, o identitate fragmentată și o singurătate care nu poate fi compensată nici măcar de faimă.
Nu vreau să mă gândesc cum o să fie partea a doua, mai ales din punct de vedere al emoției. Dar chiar și aici, după ce ieși din sală, îți dai seama cât de uriaș a fost acest Michael Jackson și că nu degeaba are titlul de Regele muzicii POP.
