Continuăm aventura prin universul filmografic al lui Oriol Paulo.
De data asta, cel care îmi iese în cale este Contratiempo sau, pe englezește, The Invisible Guest.
SINOPSIS
Contratiempo urmărește povestea lui Adrián Doria (Mario Casas), un om de afaceri de succes care se trezește implicat într-un caz aparent fără ieșire, după ce este găsit într-o cameră de hotel alături de trupul neînsuflețit al amantei sale, Laura Vidal (Bárbara Lennie).
Suspect principal într-o crimă care îi poate distruge definitiv viața, el încearcă să își demonstreze nevinovăția cu ajutorul Virginiei Goodman (Ana Wagener), o avocată redutabilă, chemată să îi pregătească apărarea înaintea procesului.
Pe măsură ce Adrián își reconstituie versiunea faptelor, povestea începe să scoată la iveală detalii tot mai tulburi, iar ceea ce părea inițial un caz clar se transformă într-un labirint de minciuni, secrete și aparențe înșelătoare.
EXECUȚIE
După Durante la tormenta, care mi s-a părut un film bun spre foarte bun, iată că am ajuns și la acest Contratiempo.
Așa cum am spus în recenzia filmului amintit anterior, ce mi-a displăcut acolo a fost acel element SF. Ei bine, din fericire pentru mine, filmul lui Oriol Paulo este cât se poate de bine ancorat în realitate, fără trucuri fanteziste.
Cât despre film în sine…
Din momentul în care Virginia, avocata de renume, pășește în apartamentul protagonistului, filmul te face muci. Pur și simplu, te ia de guler și te trântește de toți pereții.
Marea întrebare a poveștii este: e falsă sau adevărată acuzația că Adrián este criminalul amantei sale?
Farmecul filmului este că, din momentul în care amintirile personajului principal încep să curgă împreună cu declarațiile, nu știi care informații sunt reale și care nu. O informație care pare că are sens și coerență poate fi demontată abia după o oră de film.
De asemenea, ceva ce nu are pic de sens poate să fie adevărat.
Oriol te provoacă intelectual la nivelul maxim. Zic asta deoarece scenariul e plin de detalii foarte mărunte, dar extrem, extrem, extrem de cruciale în narațiunea filmului. Așa că multă atenție!
Cineastul spaniol orchestrează totul cameleonic, iar aici mă refer la modul cum perspectivele și unghiurile de interpretare se schimbă foarte repede.
De exemplu, empatia față de personaje. Un personaj pe care-l antagonizezi ajunge să primească empatie din partea ta, viceversa fiind cât se poate de valabilă.
Filmul explorează și ideea de responsabilitate. În spatele misterului se află o serie de decizii care, luate separat, pot părea minore, dar care, împreună, duc la consecințe devastatoare.
Astfel, Contratiempo sugerează că nu există accidente pure, ci lanțuri de alegeri care, odată puse în mișcare, devin imposibil de oprit.
Fără să intru în spoilere și fără a transforma acest aspect într-o temă centrală, filmul sugerează și o fisură în funcționarea autorităților, care, incapabile să ofere un răspuns satisfăcător, lasă loc unor reacții individuale, în care oamenii aleg să-și facă singuri dreptate.
Numele celor din distribuție îmi sunt total necunoscute, dar, ferească sfântul, vai de mine, cât de bine joacă actorii! Iar aici îi includ pe toți, atât pe principalii, cât și pe secundari.
Mario Casas reușește să mențină un echilibru foarte fin între vulnerabilitate și ambiguitate. Ana Wagener oferă poate cea mai solidă prestație. Calmă, controlată, mereu cu un pas înainte, construiește un personaj care domină fiecare scenă prin inteligență și prezență.
Și-n Durante la tormenta avem parte de multe răsturnări de situație, dar, spre deosebire de aici, acelea sunt pistol cu apă pe lângă rachetele nucleare lansate de scenariu.
NOTĂ
O recenzie ceva mai scurtă față de majoritatea, dar e genul de film în care, cu cât vorbești mai mult, cu atât parcă dezvălui mai multe din el. Așa că vă invit să-l vizionați!
Filmul reușește să mențină constant tensiunea printr-un joc al perspectivelor și al adevărurilor parțiale, în care fiecare detaliu contează, iar fiecare revelație schimbă regulile jocului.
Pur și simplu, genul de film construit 100% prin dialog și care nu te plictisește nici o secundă.
Cât despre nota finală, recunosc că dacă aș fi închis filmul cu 3-4 minute mai devreme, nota era 9, dar după dezvăluirea supremă din ultimul minut al peliculei… NOTA MAXIMĂ!
În concluzie definitorie, Contratiempo se numără printre cele mai șmechere, bune, reușite și geniale thrillere comerciale pe care le-am văzut vreodată.
