Durante la tormenta sau Mirage este un thriller cu elemente SF disponibil pe Netflix.
Iar prin acest film, mi-am rupt ața în materie de Oriol Paulo.
SINOPSIS
Vera (Adriana Ugarte), o tânără mamă, se mută împreună cu soțul ei, David (Álvaro Morte), și fetița lor, Gloria, într-o casă veche. În timpul renovării, descoperă un televizor vechi și câteva casete video rămase din anii ’80.
În noaptea în care o furtună puternică se dezlănțuie peste oraș, Vera pornește din joacă aparatul. Pe ecran apare un băiat pe nume Nico (Julio Bohigas-Couto), care locuia în aceeași cameră acum 25 de ani.
Cei doi își dau seama cu stupoare că pot vorbi unul cu celălalt prin timp. Vera află de la vecini că băiatul a murit în acea noapte, după ce a asistat la o crimă îngrozitoare.
Intrând în panică, Vera îl roagă să nu iasă afară. A doua zi dimineață, descoperă că realitatea s-a schimbat complet.
EXECUȚIE
O să încep din start cu punctul slab al filmului, deoarece nu avem foarte multe de discutat pe această temă.
Pentru mine, marele minus al peliculei de față este povestea, mai exact elementul SF care declanșează întregul fir narativ. Pur și simplu, mi s-a părut extraordinar de tras de păr.
Au fost niște momente care mi s-au părut lipsite de coerență, care mai mult doar dădeau apă la moară acestui mecanism de fantasy.
Un televizor și o furtună să reprezinte niște porți spațio-temporale… Mi s-a părut foarte deplasat.
Iar din acest punct mă opresc în a mai scoate sabia la beregata lui Oriol, zic asta deoarece, pe partea de thriller, acest Mirage funcționează senzațional de bine.
Prima jumătate de oră am urmărit-o ca mâța-n calendar, pur și simplu nu înțelegeam ce se petrece și de unde să apuc firul narativ care se desfășura pe ecran.
Așadar, dacă eliminăm stratul SF și drama familială, ceea ce rămâne în Durante la tormenta este un thriller polițist clasic, construit după toate regulile genului: o crimă nerezolvată, un martor care a văzut prea mult, o cursă contracronometru pentru a afla adevărul și un ucigaș care pare mereu cu un pas înainte.
Ceea ce face ca această parte a filmului să funcționeze atât de bine este felul în care Oriol Paulo împletește firul polițist cu celelalte straturi ale poveștii, fără ca unul să-l anuleze pe celălalt.
Această structură labirintică te ține într-o stare permanentă de alertă. La fiecare nouă realitate, indiciile se rearanjează, iar ceea ce credeai că știi se dovedește a fi doar o jumătate de adevăr.
Cine este cu adevărat criminalul? Ce legătură are el cu familia Verei? Și de ce pare că toate drumurile duc înapoi la aceeași fereastră din care Nico privea în noaptea aceea?
Ca să nu mai zic că, la un moment dat, scenariul pornește o adevărată cavalcadă de twist-uri care mai de care mai extreme.
Deși am zis că mă opresc cu criticile, trebuie să zic și despre acest palier al întorsăturilor.
Dacă ar fi să găsesc un defect major al acestui stil, acesta ar fi tocmai această dependență de șablon. Unele răsturnări de situație sunt atât de bine semnalate încât devin previzibile, iar ultimele întorsături ale scenariului sunt poate inutile.
Iar la final, simt că o bucată de timp ar mai fi putut fi tăiată.
Actoria este bună. Adriana Ugarte (Vera) este sufletul filmului. Ea reușește să facă plauzibilă o situație neverosimilă; ai nevoie să crezi în durerea ei, iar Ugarte te face să o simți în fiecare cadru.
Privirea ei pierdută, tremurul vocii când își amintește de fetița care nu mai există, hotărârea aproape maniacală de a face orice pentru a o recupera – toate sunt redate cu o mare naturalețe.
Cât despre restul, distribuția secundară își livrează bine treaba.
NOTĂ
La finalul celor două ore, rămânem cu un labirint al thriller-ului clădit cum trebuie și cu o dramă despre sacrificiile unei mame care-și dorește să se întoarcă la copilul ei.
Marea mea problemă cu acest film, mă repet, a fost caracterul SF; mi s-a părut că Oriol a vrut să facă prea mult pe Christopher Nolan, însă nu l-a ținut cureaua.
Dar chiar și așa, filmul de față e unul foarte bun, care a reușit în multe momente să îmi facă neuronii să bubuie. Iar dacă un thriller reușește să te țină captiv și să te provoace cerebral, atunci sunt de părere că și-a atins ținta.
Așa că-i ofer un 8 cinstit și foarte solid.
