Eram pe la cinema și am zis să mă delectez cu mult prea „comica” producție If I Had Legs I’d Kick You.
Cum dracu’ a încadrat lumea pelicula asta la comedie… chiar nu pot să-mi dau seama.
SINOPSIS
Linda (Rose Byrne) este o femeie care încearcă să mențină aparența unei vieți funcționale, în timp ce interiorul ei se află într-o stare de supraîncărcare emoțională constantă.
Mamă, parteneră și individ prins între așteptările societății și propriile limite, Linda trăiește într-un echilibru fragil, amenințat de cele mai mici fisuri ale cotidianului.
Filmul urmărește fragmente din viața ei de zi cu zi: relația tensionată cu copilul, dinamica dezechilibrată din cuplu, interacțiunile sociale încărcate de obligații și un dialog interior tot mai fragmentat.
Pe măsură ce presiunile se acumulează, Linda începe să-și piardă capacitatea de a-și controla reacțiile, iar realitatea este filtrată printr-o stare permanentă de iritare, anxietate și furie reprimată.
EXECUȚIE
Am tot auzit laude la adresa acestui film, în special din partea iubitorilor de cinema mai artistic. În plus, la cât de lăudată a fost Rose Byrne, nu aveam cum să-l ratez.
Ei bine, nu pot spune că am fost dat pe spate. Mi s-a părut un film decent și atât, departe de a fi vreo capodoperă astrală.
Este un film care va atinge în mod special publicul feminin, pentru că If I Had Legs I’d Kick You vorbește, cu o onestitate rară, despre cât de greu este să fii mamă dincolo de mituri și idealizări.
Filmul refuză imaginea maternității ca spațiu al împlinirii totale și o arată ca pe o experiență consumatoare, solicitantă emoțional și adesea solitară. Nu iubirea este pusă sub semnul întrebării, ci prețul ei.
Povestea surprinde presiunea constantă de a fi disponibilă, calmă, răbdătoare și responsabilă, fără a avea voie să cedezi sau să te plângi. Epuizarea Lindei nu este rezultatul unei singure tragedii, ci al acumulării zilnice de griji, vinovății și renunțări personale.
Un mesaj greu și puternic. Dacă pe mine, ca bărbat, m-a făcut să oftat serios, nici nu vreau să-mi imaginez impactul asupra femeilor.
Problema mea cu filmul este următoarea: mesajul este livrat într-un mod mult prea artistic și abstract decât era nevoie. Sunt momente în care regizoarea încearcă să o ardă pe stil David Lynch, dar fără să-i iasă cu adevărat.
Acest stil abstract și ambiguu devine extrem de repetitiv, obositor psihic. Iar dacă intenția a fost ca spectatorul să ajungă în aceeași stare ca protagonista, atunci, da — regizoarei i-a reușit perfect.
În plus, deși filmul încearcă să te păcălească prin diverse artificii, este aproape imposibil să nu te prinzi rapid de ele. Îți dai seama destul de ușor ce e halucinație și ce e realitate. Nu vorbim despre vreo rachetă narativă în stil Mulholland Drive.
Titlul, If I Had Legs I’d Kick You, sugerează lipsa de mobilitate — nu fizică, ci psihologică și socială. Linda nu este imobilizată literal, ci prinsă într-un sistem de roluri și obligații care nu îi permit să fugă, să se revolte sau să se destrame în siguranță.
Este prezentă peste tot, dar liberă nicăieri. Titlul exprimă perfect această stare paradoxală: conștiința furiei și imposibilitatea de a o manifesta.
Un alt lucru care m-a deranjat: prezența lui Conan O’Brien și A$AP Rocky în distribuție. Nu zic, oameni mișto pe felia lor — Conan e o legendă a televiziunii americane.
Dar sincer, ce-mi e că aduci Bromania și Maticiuc în filmele românești, ce-mi e că bagi astfel de vedete într-o poveste atât de serioasă? Chiar nu găseau la A24 niște actori „get-beget” pentru niște roluri mărunte?
Regia susține perfect starea de claustrofobie psihică: camera stă aproape de personaj, spațiile sunt strâmte, iar ritmul este sufocant.
Pe plan actoricesc, Rose Byrne oferă o interpretare excelentă. Furia, epuizarea și frustrarea nu sunt livrate teatral, ci se infiltrează în gesturi mici: priviri obosite, pauze prea lungi, replici spuse prea tăios, reacții disproporționate care trădează un colaps interior acumulat în timp. Un portret tulburător, fără îndoială.
NOTĂ
Credeam că doar cei de la Golden Globes sunt scrântiți, dar aparent m-am înșelat.
Când, în ce univers, filmul ăsta este comedie? Sau, mă rog, comedie neagră?
Sunt fan al comediilor negre și al parodiilor duse spre prăjeală, dar aici nu există absolut nimic amuzant, nici măcar o secundă. Nu-mi place să jignesc, dar dacă cineva găsește ceva comic aici… chiar are o problemă.
În esență, If I Had Legs I’d Kick You este un film despre furia care nu este permisă, despre epuizarea care nu este vizibilă și despre prețul de a rămâne „funcțional” într-o lume care cere constant mai mult.
O dramă cu un mesaj puternic, dar livrat într-un mod mult prea alambicat și obscur, o abordare care, din punctul meu de vedere, nu era necesară.
Per total: un film decent, nimic mai mult.
