#96 IMDB 

*CLASAMENTUL 250 IMDB ESTE RECENZAT LA ACTUALIZAREA DE LA 1 MAI 2024

The Hunt sau Jagten este un film danez pe care-l vânez de foarte multă vreme.

Iată că în sfârșit i-a sosit clipa!

SINOPSIS

Povestea îl urmărește pe Lucas (Mads Mikkelsen), un educator blând dintr-o comunitate strâns unită din Danemarca, a cărui viață abia începe să se așeze după un divorț dificil.

Existența sa liniștită este însă complet distrusă atunci când o fetiță de la grădiniță, care este și fiica celui mai bun prieten al său, face o acuzație falsă de abuz, pe fondul unei confuzii și al unei supărări copilărești.

Mai exact, fetița declară că Lucas, un ditamai adultul, i-a arătat penisul.

Minciuna se răspândește necontrolat, iar întreaga comunitate se întoarce brutal împotriva lui Lucas, declanșând o adevărată vânătoare.

EXECUȚIE

O spun din capul locului, acesta este primul film din viața mea unde mai aveam puțin și simțeam cum fac un AVC.

Fără nicio exagerare, am avut unele momente în care simțeam junghiuri în cap. Da, atât de mult m-a enervat acest film. Atenție, nu că ar fi prost, tocmai că scenariul este magistral scris încât te provoacă în ultimul hal.

Pe scurt, The Hunt este un tutorial reușit despre cum să distrugi pe viață un om.

Este un studiu de caz despre cum frica și buna intenție, împrăștiate haotic și prost, pot transforma o comunitate într-o haită.

Și ce este mai terifiant este că nimeni nu se simte rău făcând-o. Dimpotrivă, fiecare crede că este eroul poveștii, că protejează copii, că face dreptate, că nu tolerează monștrii.

The Hunt - dafilms.com | watch online

Din păcate, efectul de turmă și lipsa gândirii critice funcționează magistral în această poveste.

Totul se răspândește ca un virus. O vorbă, o suspiciune, o întrebare sugestivă a unui psiholog, și dintr-o dată toți părinții sunt convinși că Lucas este vinovat. Nimeni nu mai verifică.

Nimeni nu mai întreabă: „Dar dacă nu este adevărat? De unde știe copila despre aceste treburi de adulți? Cine a învățat-o așa ceva?”

Este mai ușor să faci parte din mulțimea care arată cu degetul decât să fii singurul care spune: „Oameni buni, stați puțin, poate greșim. Hai mai bine să analizăm puțin situația.”

Alt lucru grețos din film este că același comportament vine și din partea cadrelor didactice, adică niște persoane despre care presupui că sunt cerebrele, intelectuale și știu ce înseamnă gândirea critică.

Un ditamai cadrul didactic, în loc să pornești o super anchetă amănunțită, chemi respectivul copil și îi pui întrebări sugestive, ba mai rău, îi și bagi cuvinte în gură.

The Hunt – review | Drama films | The Guardian

Înțeleg că un copil are sufletul pur, dar în același timp are și o minte plină de imaginație, lipsită de repere. Ba mai mult, oricărui copil îi place să mintă. Hai să recunoaștem, toți copiii o fac.

Da, din păcate, există copii abuzați. Din păcate, pe acest pământ există și lepre care molestează copii. Din nefericire, există autorități care refuză să ajute victima pe motiv că nu o cred.

Dar asta nu înseamnă că orice acuzație trebuie redusă automat la sentința de vinovat.

Iar asta mă duce cu gândul la Michael Jackson. Zece ani au durat anchetele titanice făcute de FBI în ceea ce privește acuzația de pedofilie asupra lui, iar în continuare toate instituțiile de justiție l-au dat ca nevinovat.

Și totuși, lumea îl acuză că ar fi fost un mare pedofil. Ba mai mult, după ce a murit, s-au mai trezit alți părinți să zică că ale lor odrasle au fost molestate de regretatul superstar.

Păi ce faci, fratelo? Acuzi o mortăciune? Vorba aia, după război mulți viteji se arată.

Cât despre ce se întâmplă în The Hunt, ceea ce te enervează cel mai tare este faptul că arată cu subiect, predicat și verde-n fața tuturor cum este de fapt purul adevăr. Și da, în continuare lumea este ignorantă.

Film review: The Hunt | South China Morning Post

Și totuși, după ce se termină genericul, după ce te-ai calmat, reversul monedei te lovește ca un glonte care îți fisurează inima.

Tu cum ai reacționa dacă ai afla o asemenea veste? Nu ai reacționa la fel de emoțional?

Ți se spune că cel mai bun prieten al tău, omul cu care ai băut bere, cu care ai vânat, pe care l-ai văzut jucându-se cu copilul tău, ți-a abuzat odrasla.

Nu ai dovezi. Ai doar vorbele unui copil de cinci ani. Dar copilul tău nu minte, nu-i așa? Și toți ceilalți părinți sunt la fel de panicați. Și presiunea este uriașă. Și ți-e frică. O frică de îți paralizează creierul.

Așa că, da, probabil că toți am proceda la fel.

Din punct de vedere actoricesc, totul este la un nivel intergalactic.

The Hunt - dafilms.com | watch online

Mads Mikkelsen… Ce să mai spun? Câștigător pe bună dreptate la Cannes. Rolul lui este o capodoperă a reținerii.

Dacă la început vezi un om simplu care începe să își refacă viața, pe parcurs vezi o carne de om care începe să se degradeze, vezi un suflet de om care este lăsat de izbeliște.

Cum primește o palmă și nu ripostează. Și exact din cauza tăcerii aceleia, durerea lui este de zece ori mai mare. Ochii lui spun tot. Privirea aceea de animal în colț, care nu mai știe dacă să fugă sau să muște.

NOTĂ

Marele mit este că un copil nu minte. Este adevărat, într-o oarecare măsură. Dar un copil poate să spună ceva inexact, poate să fie influențat, iar adulții, în goana lor de a proteja, reacționează prea emoțional și prea brutal.

Însă la finalul zilei, fără să dau spoilere din film, marea cheie a filmului este fix cea de acasă. Din mediul acela pornește toată mizeria, însă nimeni nu se gândește la asta.

Cât despre film, arată unde duce efectul de turmă combinat cu lipsa gândirii critice, la un linșaj moral fără urmă de remușcare.

Și, cel mai dureros, la un om nevinovat care rămâne marcat pentru totdeauna, chiar dacă legal este achitat. Pentru că, în mintea comunității, ceva tot acolo a fost.

 

Number 9 Generic color fill icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Resize text-+=