Harry Potter and the Goblet of Fire

După The Prisoner of Azkaban, cam greu să fiu dat pe spate.

Mike Newell este cel care preia cârma regizorală și ne oferă Harry Potter and the Goblet of Fire.

SINOPSIS

Harry Potter (Daniel Radcliffe) este în cel de-al patrulea an la Hogwarts, unde școala găzduiește prestigiosul Turneu al celor Trei Vrăjitori, o competiție periculoasă între reprezentanți ai trei școli de magie.

Deși participanții trebuie să aibă vârsta necesară pentru a lua parte la concurs, numele lui Harry este ales în mod misterios de Pocalul de Foc, obligându-l să intre în competiție alături de Cedric Diggory (Robert Pattinson), Viktor Krum (Stanislav Yanevski) și Fleur Delacour (Clémence Poésy).

În timp ce Harry încearcă să supraviețuiască probelor tot mai dificile ale turneului, Hogwarts este cuprins de o atmosferă neobișnuită, iar relațiile dintre personaje încep să se schimbe pe măsură ce adolescența își face tot mai mult simțită prezența.

EXECUȚIE

E un singur an diferență între acesta și precedentul film, însă poate doar mi s-a părut mie – VAI DE CAPUL MEU, CE ADOLESCENȚI AVEM ÎN FAȚĂ!

Și tocmai despre asta e vorba în prima jumătate a filmului, despre perioada de pubertate, despre noile trăiri de la această vârstă,

Harry, Ron și Hermione nu mai sunt copiii din primul film. Sunt adolescenți care încep să descopere lucruri mult mai complicate despre ei înșiși și despre lumea în care trăiesc.

Dintr-o dată apar atracțiile, geloziile, rivalitățile, nesiguranțele și toate acele probleme absolut banale ale adolescenței care, puse lângă o competiție magică mortală și întoarcerea lui Voldemort, devin și mai interesante.

Și vai, vai, vai, ce mai urlă hormonii în ăștia mici. Iar în prima parte a filmului camera reușește să surprindă niște imagini spectaculoase cu superbele domnișoare venite de la școala de unde provine Fleur.

Și știți la ce mă refer…

Și atenție, nu vorbim despre niște faze sexiste sau misogine, departe de asta, dar regizorul e conștient că publicul s-a mai maturizat, a mai crescut aidoma personajelor lor preferate, iar vârsta e una în care reacțiile chimice hormonale se cam dezlănțuie.

Iar acele de la bal au fost extrem de gingașe, Mike Newell a știut perfect cum să portretizeze stângăcia adolescenților.

Pe de o parte avem niște adolescenți preocupați de cine merge cu cine la bal, cine pe cine place și cine este mai popular.

Pe de altă parte, avem un univers în care răul începe să se întoarcă și în care oamenii pot muri. Este aproape ca și cum personajele ar fi obligate să treacă brusc de la problemele copilăriei la realitățile dure ale vieții adulte.

Turneul celor Trei Vrăjitori este unul de o cu totul altă magnitudine.

Nu mai avem impresia că asistăm pur și simplu la o competiție spectaculoasă între elevi, ci la un eveniment în care pericolul este cât se poate de real.

Pentru prima oară în franciză, simțim cu adevărat că probele prin care trec personajele le pot pune viața în pericol, iar senzația de aventură începe să fie înlocuită treptat de una de teamă și nesiguranță.

Iar tot ce ține de acest turneu livrează un spectacol tehnic și de acțiune de toată frumusețea. Acțiunea electrizantă și de mega impact este susținută de o garnitură vizuală de toată frumusețea.

Băi, au trecut 21 de ani de la acest film, iar efectele speciale se mențin la un nivel extrem de ridicat.

Evident, actul III rămâne magnum opus-ul acestui film, iar după 2 filme în care am fost duși cu zăhărelul, în sfârșit, primim marea fundație care dă naștere viitoarei confruntări epocale dintre Harry Potter și Voldemort ( ÎN SFÂRȘIT, JUCAT DE RALPH FIENNES ).

Mike Newell merită toate aplauzele pentru cum a reușit să facă atât de natural această schimbare de registre dintre cele două jumătăți – De la o primă jumătate jucăușă, timidă și stângace a adolescenței la o sumbră și dureroasă parte a vieții în care cu toții sunt obligați să se maturizeze.

Să mai zic de ceva de Voldemort? Băi, doar e jucat de cel mai mare actor al planetei NECÂȘTIGĂTOR de Oscar.

Și că tot am amintit de actorie, sincer, acesta mi se pare filmul cu cea mai bună actorie a trio-ului. Se simte din plin că cei prichindei s-au maturizat actoricește, toate replicile, reacțiile și acțiunile lor sunt livrate de un naturalism debordant.

Robert Pattinson e și el o prezență corectă și cinstită, filmul acesta fiind mana cerească a acelei perioade, nu de alta, dar în acel an pornise la drum cu nenorocirea aia de franciză numită Twilight.

Iar după atâta acțiune, filmul nu lasă garda jos și-n final ne oferă un final, unde, nu știu de alții, dar mi s-a părut extrem de emoționant și recunosc că am scos două șervețele.

Cât despre părțile slabe… Filmul a devenit repetitiv în legătură cu twist-urile și mai ales, cu noii profesori. Acum, zic și eu, ditamai școala de magie nu poate fi în stare să aducă și ei niște profesori fără chestii dubioase la activ?

Ce vreau să spun că-n cazul de față, miroși de la o poștă că ceva e neregulă cu un personaj.

NOTĂ

Realist și obiectiv vorbind, e un film de umplutură și tranziție, din anumite părți poate fi tăiat la durată. Totuși, vorbim despre un film de 2 ore și jumătate, durata unui film solid de autor.

Dar, spre marea mea surprindere, filmul ăsta chiar a fost o surpriză plăcută, nu mă așteptam să-mi placă atât de mult.

Acțiune, spectacol tehnic, actorie faină, suspans, romantism – Momentan, e filmul care are toate ingredientele și sunt de părere că le-a îmbinat cu măiestrie.

Singurul mare minus al filmului îl reprezintă faptul că e extrem de ușor de anticipat, mă repet, își repetă aceleași mecanisme din primele 3 filme.

Un 8 corect, cinstit și regulamentar pentru acest film.