#177 IMDB

Un Premiu Oscar – Cele mai Bune Efecte.

O nominalizare la Oscar.

GATA! Așteptarea a luat sfârșit, Gojira -1.0 a sosit, evident, pe căile maritime.

Distribuitorii autohtoni nu s-au sinchisit să aducă acest film, din cine știe ce motive, doar ei știu asta, bănuiesc că nu și-au permis din punct de vedere financiar, dar Moldova sau țări vai de steaua lor ( scuzați, dar asta e realitatea ) au reușit acest lucru.

Sinopsis

Ne aflăm la finele celui de al 2-lea Război Mondial, iar în centrul acestei povești se află Koichi ( Ryunosuke Kamiki ), un pilot kamikaze care nu-i cel mai viteaz ostaș al armatei japoneze.

Însă, într-o seară, mică bază militară situată pe insula Odo este surprinsă de un atac neașteptat, dar mai ales, un atac inuman, mai exact cel al unui monstru preistoric – Gojira.

Acolo, Koichi face ce știe cel mai bine să facă, mai exact, să fugă, iar aceasta mișcare va ajunge să-l bântuie toată viața, sau până la următoarea întâlnire cu demonul trezit din adâncuri.

Anii trec peste Japonia, iar Țara Soarelui Răsare se află sub reconstrucție în urma războiului devastator, iar în același timp, pare-se că al nostru protagonist încearcă să se recupereze din punct de vedere psihic în urma celor întâmplate pe insula blestemată, iar alături de acesta se află o domnișoară pe-al său nume – Noriko ( Minami Hamabe ), și a sa fiică ” adoptivă ” – Akiko.

Din nefericire, cele mai mari temeri ies din nou la suprafață iar reptila atomică își face din nou apariția și este pornită să aducă întreaga Japonie sub ruine.

Execuție

Înainte de toate – A meritat așteptarea ? Mult prea mărețele laude au fost merituoase?

Răspunsul la ambele întrebări este DA!

După un Godzilla x Kong: The New Empire care m-a satisfăcut complet din punct de vedere al spectacolului cosmic, un film unde m-am distrat maxim, iată că a venit Studio-ul Toho să ne prezinte o poveste adevărată cu și despre zeul preistoric.

Iar dacă există un prim și principal gen cinematografic unde trebuie încadrat acest film, ei bine, este drama, iar dacă cineva își dorește să vadă un show bombastic și distractiv, atunci, lăsați-mă să vă spun că s-a greșit filmul.

Aici, totu’ gravitează în jurul dramei umane, unde ne confruntăm cu degradarea interioară a omului și cu consecințele devastatoare atât fizice, cât mai ales psihice în urma unor evenimente tragice, despre demonii trecutului care bântuie individul.

Scenaristic, filmul merge fix pe aceeași rețetă ca producțiile anterioare asiatice, cu precădere pe clasica și legendara peliculă – Gojira, din anul 1954, ba mai mult, l-aș considera mai mult un măreț omagiu adus filmului care a adus pentru prima pe marile ecrane poate pe cel mai celebru monstru din toate timpurile.

Echipa de scenariști au reușit o lucrare magistrală, iar acest Gojira -1 fiind prima producție de gen kaiju care nu m-a distrat de nicio culoare, din contră, ba chiar m-a înspăimântat și emoționat până la plâns.

Și da! Se jelește ca lumea în acest film, scenariul venind cu niște momente de-a dreptul devastatoare care m-au făcut să scot batistele nazale aflate la îndemână.

Actoricesc, acest palier se află și el la înălțime, întreaga distribuție livrând o prestație extraordinar de convingătoare și de profundă, dar clar vârful de lance este reprezentat de actorul principal, Ryunosuke Kamiki cel care cară pianul și ne oferă o dualitate impresionantă și dramatică a personajului Koichi.

Cam atât pe partea narativă a filmului, hai să vedem cum stăm pe partea reptiliană și tehnică.

Pe scurt, pentru un buget cutremurător de doar 15 milioane de dolari – OPERĂ DE ARTĂ, de la efecte, regie, montaj și până chiar la imagine!

Că tot am adus în discuție clasicul film născător de reptilă mutantă, design-ul monstrului este extrem de diferit față de cel de la Warner Bros, uneori parcă era un om costumat, dar de fapt, acesta este adevărata și clasica înfățișare a zeului Gojira.

A meritat premiul Oscar pentru Cele mai Bune Efecte?

Aici, The Creator îl merita cu vârf și îndesat, realizarea vizuală fiind fără de cusur, dar, premiul acordat echipei de VFX a acestui film pare că s-a dat mai mult din dragoste, și pe bună dreptate.

Este de-a dreptul uluitor ce-au reușit să facă cu un buget atât de infim, ca să nu mai vorbesc despre toate problemele din culise prin care au trecut, de exemplu: probleme cu spațiile de stocare.

Și ce-i drept, ca să vin și cu o mică ciupeală, unele efecte sunt foarte șubrede, în special celor care asamblează mediul înconjurător, iar când acestea sunt ținta atacului reptilei, trebuie să recunosc, arată puțin deranjant, dar se poate trece ușor cu vederea.

Să fac parte din conducerea celor Disney sau Warner Bros ( DC Studio ) și să văd ce-au reușit o mână de oameni cu o sumă infimă, în secunda doi mâna pe telefon :

– Băi, ziceți cât vreți și haideți la noi, ca să nu mai arate unele filmele de-ale noastre ca ultimele flegme .

Vizualul este impresionant, și chit că Dinozaurul Atomic apare puțin, apoi, când își face apariția nu-i de joacă.

Felul lent dar atât de criminal în care face ravagii este incredibil de înfricoșător, și nu mint cu absolut nimic când spun că au fost momente în care mă trezeam cu pulsul ridicat când priveam cum Gojira făcea victime, iar aici mă refer de la modul cum înșfăca între fălci minionii umanoizi sau cum rădea orașe de pe fața pământului.

De asemenea, pare că Gojira a fost adus la apogeu, iar aici fac referire la mișcarea sa specială și specifică, acea respirație atomică, și am rămas cu maxilarul la podea când am privit modul cum se ” încărca „, ca să nu mai zic de pagubele apocaliptice aduse de a sa abilitate, acolo exclamând – ” Bă, dă-te-n…pixul meu, nu se poate așa ceva”.

ÎNSĂ, LUCRUL CARE M-A IMPRESIONAT CEL MAI MULT A FOST…………….COLOANA SONORĂ!

Nu țin minte un film de asemenea gen la care să simt coloana sonoră, ca muzica să aibă acel efect de imersiune, să mă transpună total în respectiva lume.

Naoki Satō este numele compozitorului care a reușit acest aranjament orchestral care m-a dus prin toate stările posibile și care a amplificat cu mare măiestrie momentele de tensiune, de spaimă cât și cele dramatice.

Notă

A meritat fiecare zi de așteptare!

Ok, este un film fantezist cu monștri, dar cu o abordare umană și dramatică, și pentru că am uitat să precizez, chiar și cu o abordare social politică.

Aici, filmul portretizând forța de grup a poporului, care este lăsată de izbeliște de către conducătorii săi , care aleg fuga, nu lupta pentru propria patrie.

Ce mai tura vura, pentru mine, acest Gojira -1.0 reprezintă magnum opus-ul în materie de kaiju movie, o capodoperă a genului care pune în spate imaginea monstrului și care vorbește despre fragilitatea umană, compasiune și forța unității de grup în situații de criză majoră.