În 1998, marele Christopher Nolan își face debutul în arta regizorală cu acest Following. Marele pe acum, că pe atunci era un neica nimeni, un simplu om pasionat de filme, fără carte dedicată cinematografiei, și care, mai târziu, a devenit una din marile influențe ale industriei.

Sinopsis

Povestea urmărește un bărbat anonim ( interpretat de Jeremy Theobald ), care se consideră pe sine ca un scriitor și începe să urmărească străini pe străzile Londrei. El creează o obsesie pentru viața lor privată și se amestecă în afacerile lor personale. Într-un moment dat, el devine victima unui plan orchestrat de către Cobb ( interpretat de Alex Haw ), un escroc experimentat care-l convinge să se implice într-un jaf.

Execuție

Și cam de aici a pornit aventura lu’ Nolan, cu acest Following, cu siguranță filmul mamă după care a apărut Memento, pentru că asemănările dintre cele două filme sunt ca picătura de apă.

Filmul a costat cât o pungă de chips-uri, o cola și o gumă de mestecat – zero efecte speciale, zero trucuri bombastice, zero iluminare elegantă sau mai știu eu ce artificii artistice bombastice, doar un simplu lungmetraj alb-negru ( tras de păr lungmetraj, puțin peste 60 de minute) în care ne este spusă o poveste bună, și ne este spus într-un mod spectaculos, într-un mod care va deveni amprentă definitorie pentru acest geniu numit Christopher Nolan.

Aaa, era să uit, Nolan în acest film – el centrează, el dă cu capu’. Tot datorită, sau din cauza bugetului extrem de subțire, Nolan joacă rol de regizor, scenarist și chiar și cel de cameraman. Plus că majoritatea locațiilor de filmare au fost apartamentele unde locuiau actorii care au făcut parte din distribuție.

Și dacă tot am vorbit despre amprenta Nolan, narativa non-lineară este piesa magică din acest film, o tehnică care sporește suspansul și ne face să ne punem la încercare toate sinapsele și circuitele creierului.

Pe parcursul producției trebuie să fim atenți la fiecare scenă, fiecare linie de dialog, pentru că Nolan ne plimbă într-un mod alandala ba prin mijlocul poveștii, ba pe la final, pa pe la început și tot așa, plus ritmul strâns și utilizarea eficientă a duratei reduse de rulare de 70 de minute vorbesc multe despre abilitatea lui Nolan de a menține tensiunea.

Această caracteristică a narativei poate contribui și la o temă a filmului, cea a subiectivității și modul în care amintirile și evenimentele pot fi percepute și redate diferit. Structura non-liniară a povestirii provocând confuzie și generând întrebări cu privire la ordinea evenimentelor.

Tocmai acesta este farmecul filmului, și ca să o dăm p-aia dreaptă, dacă povestea ar fi fost spusă într-un mod linear, pornind cu începutul și se terminând logic cu finalul, nu ar fi fost decât un banal thriller psihologic, chiar și așa unu’ foarte bun pentru un regizor aflat la debut.

Tema obsesiei este centrală în film. Personajul principal dezvoltă o obsesie pentru urmărirea străinilor și pentru intrarea în viețile lor private. Această obsesie îl conduce în cele din urmă în situații periculoase și complică relațiile cu ceilalți.
Explorarea filmului a voyeurismului și a identității îi conferă un avantaj neașteptat de filozofic. Deși nu are măreția vizuală a filmelor ulterioare ale lui Nolan, o compensează cu o intriga intrigantă, performanțe solide și o atmosferă captivantă.

De asemenea, ideea de identitate și cum aceasta poate fi influențată de acțiuni și alegeri este o altă temă importantă. Personajul principal își pierde treptat identitatea în urma acțiunilor sale, iar ideea de a călca pe urmele altora duce la o deteriorare a propriei sale individualități.

Notă

Pentru un film de debut, acesta se prezintă foarte bine din punct de vedere narativ, și nici tehnic nu stă rău, chit că a costat cât o pâine de la Mega Image.

Era să uit, la un moment dat în film, pe ușa unei camere apare logo-ul Batman, ori a vrut Nolan să facă pe Nostradamus, ori a fost doar o simplă coincidență care mai târziu s-a transformat în una din marile trilogii apărute vreodată, nici mari conspiraționiști nu cred că pot elucida acest mister.

În niciun caz nu vorbim despre vreo capodoperă bombastică, dar pentru fanii Nolan, și în general pentru fanii filmelor este un thriller clar de văzut, și aș putea spune chiar și o lecție despre cum să ai un debut în cinematografie, un început ușor și modest, fără mari flatulații filosofice sau mai știu eu ce.