Revenim în forță cu anime-urile, însă de data asta fără Studio Ghibli sub aripa filmului, și discutăm despre A Silent Voice sau The shape of voice regizat de doamna Naoko Yamada.

Sinopsis

Povestea se învârte în jurul lui Shoya Ishida, un băiat care își regretă profund faptele din trecut, mai precis hărțuirea și izolarea colegei sale de clasă surdă, Shoko Nishimiya. În copilărie, Shoko a fost noua colegă de clasă și Shoya și colegii săi au hărțuit-o din cauza problemelor ei, în special a surdității. După ce Shoko a fost transferată din cauza hărțuirii, Shoya rămâne cu o povară grea de vinovăție și pierdere. El este respins ulterior de colegii săi și se retrage în sine, devenind el însuși izolat și deprimat.

Când ajunge în liceu, Shoya este hotărât să-și repare greșelile trecutului și să se împace cu ceea ce a făcut. În acest proces, el decide s-o caute pe Shoko și să încerce să își ceară iertare pentru acțiunile sale. Această căutare a iertării și a înțelegerii îi aduce împreună pe cei doi, dar și pe alți colegi de clasă, și îi oferă oportunitatea de a se recupera și de a învăța să comunice și să se conecteze cu ceilalți într-un mod mai profund.

Execuție

Filmul este o bijuterie din punct de vedere vizual, evident, doar vorbim despre arta japoneză.

Peisajele și fundalurile sunt realizate cu rafinament și atenție la detalii. Animația surprinde cu succes atmosfera orașului, a școlii și a altor locații, contribuind la crearea unei lumi vizuale coerente și captivante. Culorile sunt alese cu grijă pentru a transmite starea de spirit a scenei. Culorile vii și calde sunt folosite pentru momentele fericite sau optimiste, în timp ce nuanțele mai reci și întunecate reflectă tonurile mai triste și mai tensionate ale poveștii.

Unul dintre aspectele centrale ale poveștii este hărțuirea școlară și modul în care aceasta afectează atât victimele, cât și agresorii. Filmul ilustrează impactul devastator al hărțuirii asupra victimelor și modul în care vinovăția și remușcările pot afecta agresorii.

Personajul principal, Shoya, experimentează izolarea socială și ostracizarea din cauza acțiunilor sale trecute. Filmul arată cum această izolare poate avea un impact profund asupra sănătății mentale și emoționale a unei persoane.

Temele vinovăției și iertării sunt prezente în mod substanțial. Atât Shoya, care se simte extrem de vinovat pentru hărțuirea lui anterioară, cât și Shoko, care are propriile dificultăți de a ierta, trebuie să învețe să facă față acestor sentimente și să găsească calea spre iertare și vindecare. De asemenea, A Silent Voice explorează complexitatea comunicării, în special în cazul în care există bariere lingvistice și de înțelegere. Abordarea subiectului surzimii ilustrează dificultățile de comunicare, dar și importanța găsirii altor modalități de exprimare și înțelegere.

Vârful de lance al filmului este reprezentat de construcția personajelor, acestea își găsesc calea spre reconciliere și creștere personală în timpul filmului. Evoluția lor se concentrează pe autodescoperire, confruntarea cu propriile greșeli și învățarea din ele. Poate cel mai interesant lucru al filmului este relația dintre privitor și personaje. La început, pur și simplu îți vine să-l razi de pe fața pământului pe acest Shoya, având în vedere lucrurile rele pe care le-a făcut. Ooooooff, câte înjurături și blesteme am slobozit pe gură la adresa lu’ Shoya când vedeam ce pățește biata Shoko.

Dar cred că misiunea filmului se adresează tuturor, fie personaje, fie noi, spectatorii – Oare putem ierta? Oare mai există pic de bunătate și o mică scânteie de lumină în suflet pentru a mai putea ierta?

Deși poate părea un mic punct slab, ritmul lent se dovedește a fi foarte bine executat, un ritm care ne lasă să ne conectăm profund la poveste și la personajele care fac parte, plus care ajută la construcția emoției, mai ales oferindu-ne oportunitatea de a explora viața unei persoane surde, modul prin care trăiește.

Că tot am discutat despre emoție, A Silent Voice este un roller-coaster emoțional, trecându-te prin toate stările posibile, de la momente vesele în zâmbetul îți tresară odată cu cel al fetei noastre Shoko, până la momente de furie și tristețe în care ori plângi, ori îți vine să dai cu pumnii în pereți.

Notă

Filmul este o pură lecție de viață, despre cum trebuie să fii mai bun cu restu’ din jurul tău, despre cum prietenia adevărată trebuie clădită cu mult efort și compasiune din partea tuturor, dar și ne amintește că trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre și să ne străduim să corectăm greșelile. Dar întrebarea care se pune e : Am fost iertat, dar oare eu pot să mă iert?

Dacă ar fi un lucru obligatoriu de făcut în unitățile de învățământ ar fi difuzarea acestui film, motivul nu cred că are sens să-l spun. Să lovești o persoană slabă ție, care nu poate să se apere, nu te face „jmecher” și cu sula mare, ci te face pe tine inferior, pur și simplu o nulitate pe acest pământ.

La finalul zilei, A Silent Voice ne lasă cu o îndemnare să fim mai empatici, mai responsabili și să apreciem frumusețea fragilei noastre existențe umane, și că, oricât de singuri am crede că suntem pe lumea asta, din fericire nu e așa, mereu vor fi oameni lângă noi, dar, trebuie să știm cum și unde să-i căutăm.